Cel mai potrivit program de muncă pentru persoanele de peste 40 de ani: factorii care ne ajută să obţinem echilibrul optim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui studiu recent, prea multă sau prea puţină muncă diminuează puterea creierului după vârsta de 40 de ani, experţii sugerând orientarea către un anumit program de muncă pentru obţinerea unui echilibru necesar productivităţii.

Dacă aveţi peste 40 de ani şi lucraţi fie prea mult, fie prea puţin, atunci balanţa între epuizarea creierului şi menţinerea stimulării minţii (a creativităţii) poate avea de suferit, soluţia fiind, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul din Melbourne, din Australia, reducerea programului de lucru la 25 de ore pe săptămână, formula optimă fiind de trei zile lucrătoare pe săptămână.

Experţii economici citaţi în studiu au sugerat, potrivit cotidianului britanic Daily Mail, că joburile part time oferă echilibrul optim, aceştia analizând obiceiurile lucrative şi rezultatele testelor de IQ a 3.000 de bărbaţi şi 3.500 de femei de peste 40 de ani din Australia.

Cei care au lucrat 25 de ore pe săptămână au atins rezultate de top în testele pe care participanţii au fost rugaţi să le citească cu voce tare, aceştia fiind solicitaţi să recite liste de numere în sens invers şi să potrivească numere şi litere în anumite modele, toate acestea sub presiunea timpului.

Concluzia a fost aceea că dacă lucraţi 40 de ore pe săptămână veţi avea o deteriorare cognitivă ceva mai mică, în timp ce a munci 55 de ore pe săptămână sau mai mult poate să devină mai periculos decât dacă nu lucraţi deloc. Probele converg către concluzia că a lucra peste sau sub perioada de timp recomandată poate duce la un declin al performanţei creierului, mai susţin cercetătorii.

Potrivit profesorului de economie Colin McKenzie, de la Universitatea Keio din Japonia, multe ţări vor mări vârsta de pensionare prin întârzierea vârstei la care oamenii sunt eligibili să înceapă să primească beneficiile legate de pensie. „Aceasta înseamnă că din ce în ce mai mulţi oameni vor continua să lucreze în perioade mai târzii ale vieţii lor. Gradul de stimulare intelectuală poate depinde de orele de muncă. Munca poate fi o sabie cu două tăişuri, în sensul în care poate stimula activitatea cerebrală, dar, în acelaşi timp, programele lungi de muncă pot cauza oboseală şi stres, care pot prejudicia funcţiile cognitive”, a precizat profesorul de economie. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite