Ghidul bunelor maniere la plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soarele şi valurile mării ne alungă grijile, dar voia bună n-ar trebui să ne facă să uităm câteva reguli de comportament de care trebuie să ţinem seama atunci când ne petrecem concediul pe nisipul fierbinte.

Leneveşti la soare, cu o carte în mână şi o minge te pocneşte în faţă de-ţi zboară volumul din mână. Nimeni nu spune că nu ar trebui să jucăm volei, fotbal sau orice alt sport ne face plăcere în timp ce ne aflăm pe plajă, dar indicat ar fi să ne consumăm energia într-o zonă cât mai depărtată de locul unde alţii preferă să stea tolăniţi la soare, scrie Huffington Post. 

Probabil că nici celor care aleargă spre golul gloriei stârnind mici tornade de praf şi nisip nu le-ar conveni, în momentele de relaxare, să fie pudraţi cu nisip sau să primească o minge peste ceafă.

Plaja nu e scrumieră

Fumătorii ar trebui să se abţină de la a folosi nisipul sau apa mării pe post de scrumieră. Este comod să îngropi mucul de ţigară în nisip sau să-l arunci cu un bobârnac în valuri, dar ce spune acest gest despre cel care îl face? Pe multe dintre plajele lumii fumatul a fost interzis tocmai din cauza acelor turişti cărora nu le pasă de mediul înconjurător şi transformă plaja într-un peisaj dezolant. 

Pe deasupra, nu toate ţigările sunt biodegradabile, aşa că susbtanţele toxice rămân nu doar în plămânii fumătorilor şi în ai fumătorilor pasivi, ci ajung şi în pământ sau în apă. Cel mai bine ar fi ca fumătorii să tragă un fum într-o parcare apropiată de locul unde fac plajă, ca să nu-şi deranjeze nici vecinii de şezlong.  

Ce-a îngropat pisica…

Este clar că fiecare ar trebui să cureţe după el atunci când pleacă de la plajă şi să arunce resturile strânse de-a lungul zilei la coşul de gunoi. Important este să nu îngropaţi sâmburii fructelor, capace de sticlă, hârtii, coji de seminţe sau sticle în nisip, apoi să le faceţi uitate în ideea că oricum nu le-a văzut nimeni. Uneori, plajele nu sunt dotate cu tomberoane sau coşuri de gunoi, dar o pungă sau un sac pentru gunoi nu ocupă mult spaţiu în geanta de plajă.

Alergatul nu face casa bună cu nisipul 

Poate că te-ai încins şi simţi nevoia să te arunci în apă ca să te răcoreşti. Dacă nu este salvamar şi de tine depinde viaţa unei persoane care se îneacă, nu ai nicio scuză ca să alergi, eventual şi cu papucii sau şlapii în picioare. Nimeni nu este obligat să înghită praful şi nisipul aruncat de ceilalţi în goana lor spre mare, plus că nu este o plăcere să-ţi intre nisip în ochi. Pe plajă se merge descălţat, fără să arunci cu nisip în stânga şi-n dreapta. Plimbările se pot face pe malul apei, unde nisipul îţi permite chiar şi să alergi în voie. Asta cu condiţia să nu-i stropeşti din cap până în picioare pe cei din jur.

Cum se scutură cearceaful

Pătura, cearceaful, prosopul, hainele sau pantofii se scutură cu spatele în direcţia din care bate vântul. Bineînţeles, nu uitaţi să vă retrageţi cât mai departe de zonele aglomerate, undeva spre mare, în aşa fel încât să nu pasaţi nisipul de la voi la restul lumii. 

Urmează regulile locului

Dacă nu vrei să atragi priviri dezabrobatoare, comentarii răutăcioase sau să fii atenţionat de cei din jur, încearcă să afli sau să observi care sunt obiceiurile locului. Vei face plajă într-o zonă unde nu se face topless?Atunci fă un efort şi păstrează şi partea de sus a costumului de baie. La fel şi în cazul domnilor, există locuri unde se preferă short-ul în locul slipului mulat şi decupat. De asemenea, aveţi grijă să nu nimeriţi, fără să aveţi habar, pe unele din plajele din Europa sau din Australia unde se face şi nudism. Cel mai bine este să întrebaţi recepţionerul câte ceva despre locul unde aveţi de gând să faceţi plajă.

Magnet pentru păsări pofticioase

Nu hrăniţi pescăruşii sau alte păsări când vă aflaţi pe plajă. Dincolo de faptul că nu este sănătos pentru păsări să înghită lucruri care nu fac parte din dieta lor obişnuită, acestea se obişnuiesc să vină în număr din ce în ce mai mare pe plajă în cautarea surselor facile de hrană. Multe dintre resturile necomestibile pot fi înghiţite sau răvăşite de animale, încă un motiv pentru a nu lăsa în urmă gunoaie.

Sfaturi pentru stăpânii de câini

Persoanele care vin la plajă cu câini ar trebui să ţină cont de faptul că animalele se pot scutura de apă sau pot arunca nisipul în toate direcţiile atunci când aleargă spre apă. Nu sunt puţine cazurile în care amicul patruped se apucă să sape în nisip, spre disperarea celor din aporpierea lui. Stăpânii de câini ar trebui să aleagă zone mai puţin aglomerate pentru a face plajă, dar şi să folosească lesa şi botniţa atunci când nu au altă soluţie la îndemână. Nu uitaţi să-i aduceţi şi câinelui apă atunci când vă însoţeşte la plajă, dar şi un recipient în care să-i turnaţi apa. Riscul de a vă pierde animalul de companie este, de asemenea, crescut atunci când plaja este extrem de aglomerată.

Muzică doar pentru urechile tale

Fiecare dintre noi are anumite preferinţe muzicale, aşa că atâta timp cât nu sunteţi DJ-ul însărcinat cu asigurarea fondului muzical pe plajă ascultaţi orice ritm la căşti, indiferent de aparatul la care sunt conectate. În acest fel, oricine se poate bucura în linişte de activitatea pe care o doreşte, fie că este vorba de ascultarea propriului playlist, de lectură, privitul valurilor sau de modelarea castelelor din nisip.

Pericolul poate fi real 

Semnele care ne avertizează în legătură cu posibile pericole nu sunt puse pe plajă pentru a fi ignorate. Curenţi puternici, invazie de meduze, steaguri colorate care semnalizează valuri uriaşe sau vânt puternic, fiecare dintre aceste indicatoare încearcă să ne ferească de situaţii neplăcute şi de accidente care se pot întâmpla când ţi-e lumea mai dragă.  

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite