FOTO Creta - căderea din Paradis
0
Insula Zeilor din inima Mării Mediterane, locul în care s-au născut miturile fondatoare ale Europei şi ale civilizaţiei occidentale, a ajuns la picioarele barbarilor contemporani. | Material scris de Horia Blidaru
Eliza e recepţioneră în Malia. Face zilnic naveta din capitala Cretei, Heraklion, aflată la o oră distanţă. După ce i se reţin impozitele şi plăteşte 140 de euro abonamentul lunar pentru autobuz, rămâne cu 300 de euro net. La cei 25 de ani ai săi, e deprimată. Iar acest lucru se vede în relaţia cu clienţii. Hotelierii greci au fost nevoiţi, anul acesta, să reducă tarifele pentru a atrage turiştii şi acest fapt se repercutează, în general, asupra condiţiilor oferite.
Înainte de criză, Eliza lucra la aeroportul din Heraklion, unde câştiga lunar 1.000 de euro. Acum, e nevoită să se resemneze că poate câştiga nişte bani pe timpul verii, în condiţiile în care unul din doi tineri greci nu are loc de muncă. O întristează perspectiva şomajului peste iarnă. Aşa că, zilnic, ia autobuzul spre cea mai rău famată staţiune a Cretei. Pentru că Malia e epicentrul mediteraneean al orgiilor adolescenţilor britanici.
La rândul său, Babis, proprietarul unui magazin de suvenire lucrate manual de artişti cretani, se întreabă ce va face după ce se termină acest sezon de care e nemulţumit. „Ne-am bucurat că se întorc turiştii. Dar sunt de proastă condiţie. E evident că aceşti ruşi au făcut bani peste noapte. Preferă să-i dea pe ieftiniturile chinezeşti din staţiune, pentru că nu ştiu să facă diferenţa între artă şi kitsch“, se plânge el. Magazinul e în incinta unui complex de 4 stele, cu 90% din clienţi ruşi.
În imediata vecinătate e un hotel de 5 stele, de asemenea plin de ruşi. „Vin din mare direct în magazin, împrăştie apă peste tot. Nu sunt educaţi“, îi critică, nemulţumit de atitudinea clienţilor şi de vânzări. „Malia e o staţiune distrusă.“ Babis a venit aici din nordul Greciei, în urmă cu 30 de ani, atras de perspectiva turistică a zonei. Soţia lui, suedeză, pe care a cunoscut-o în Creta, a lăsat Stockholmul de dragul lui şi al insulei . Ea ţine, la rândul ei, un magazin similar în Hernonissos, o staţiune învecinată.
„Localnicii se chinuiau încă, în anii ’80, să cultive cartofi în pământul ăsta argilos, dar începeau să apară primii călători. Nu turişti, ci oameni dornici să afle ceva despre Creta: despre palatul din Knossos, despre ruinele minoice din Malia, despre stilul tradiţional de viaţă descris în romanele lui Kazantzakis. Turismul a fost o şansă pentru noi. Dar s-a mers prea departe, s-au coborât prea mult standardele. Acum turiştii aduc bani, dar şi multă mizerie“, constată Babis.
Sodoma de pe Strada Democraţiei
Graţie tour-operatorilor vestici, Malia a ajuns destinaţia favorită a tinerilor britanici. Sute de mii, între 16 şi 20 de ani, se năpustesc spre acest loc al destrăbălării. Mulţi pleacă prima dată de acasă fără părinţi. Malia e promovată ca tărâm al libertăţii depline, fără morală şi reguli. Nici măcar poliţia nu e prezentă şi acest lucru se ştie. De aceea, nu se mai vorbeşte de londonezul de 19 ani, înjunghiat mortal, la sfârşitul lui iulie, într-o încăierare în care au fost implicaţi 40 de britanici. După o săptămână, trei fete au fost violate.
Anul trecut, turistele din Marea Britanie au raportat 310 violuri şi agresiuni sexuale, dar sunt şi multe cazuri nedeclarate. Bolile venerice, sarcinile nedorite, rănile şi dependenţa de droguri sunt alte consecinţe ale orgiilor. Săptămânal, farmaciştii din Malia estimează că vând contraceptive de a doua zi pentru o sută de tinere.
Localnicii sunt tot mai revoltaţi, primarul propune crearea unui ghetou turistic, o enclavă în afara staţiunii, în care cei dornici de senzaţii tari să se îmbete în voie şi să se întreacă în cursele nocturne de ATV-uri şi scutere, care-i terorizează acum pe ceilalţi turişti. Având în vedere afluxul masiv de adolescenţi, e limpede că aceştia nu pot fi ţinuţi sub control. Iar Malia nu-şi poate permite să renunţe la statutul, fie el şi promiscuu, de ţintă favorită a hoardelor de puştani în căutare de sejururi axate strict pe alcoolism ieftin şi intens.
Staţiunea a devansat alte destinaţii mediteraneene cu acelaşi specific, populare între britanici: Faliraki, în Rhodos, Ayia Napa, în Cipru, Magaluf sau Benidorm în Spania. Peste 80 de localuri oferă băuturi la preţuri incredibile pentru britanici. Concurenţa a împins ofertele la nivelul „6 băuturi la preţ de 1“. Aşa că şase pahare de tequila sau vodcă, pentru 3 lire, sunt startul pentru petrecerile care încep la miezul nopţii şi ating apogeul după ora 2. Strada Democraţiei se numeşte, oficial, artera plină cu baruri.
Turismul, ultima speranţă
Dacă majoritatea locuitorilor se plâng că viaţa lor devine un coşmar din cauza acestui gen de turism, dacă angajaţii sunt nemulţumiţi de salariile tot mai mici, hotelierii şi guvernul încep să-şi frece mâinile. Încă din primele şase luni ale acestui an se conturase tendinţa creşterii veniturilor faţă de 2012. Stabilitatea politică, după grevele şi tensiunile pre şi post electorale de anul trecut, scăderea preţurilor – până la jumătate în unele zone – şi tensiunile din Turcia, Egipt şi Tunisia au readus Grecia pe val.
Turismul poate fi colacul de salvare pentru ţara aflată de şase ani în recesiune, cu un şomaj ajuns la 27%. Cel mai elocvent, poate, pentru realitatea din acest paradis al concediilor e faptul că aproape 3 din 4 greci nu au mers în vacanţă în această vară. După trei ani de declin constant, Grecia se aşteaptă, în 2013, la un record de turişti străini: 17 milioane, adică o dată şi jumătate populaţia ţării.
Se estimează încasări de 11 miliarde de euro. Veniturile din turism reprezintă 17% din PIB, depăşind şi tradiţionalele transporturi maritime, iar unul din cinci locuri de muncă e asigurat de turism. Rămâne de văzut cât se va resimţi, totuşi, în vistieria statului. Jumătate din cele un milion de hoteluri şi localuri verificate anul trecut practicau evaziunea fiscală.
Deocamdată, grecii strâng din dinţi în faţa salariilor de mizerie şi, aşa cum se întâmplă la Malia, în faţa destrăbălării turiştilor, pe care localnicii îi numesc, dispreţuitor, barbari, dar de ai căror bani au atâta nevoie. Sunt, însă, tot mai mulţi cei îngrijoraţi de costul pe termen lung al turismului hedonist.
Leagănul lui Zeus şi al Europei
Pe cea mai mare insulă greacă a văzut lumina zilei, potrivit legendei, Zeus, divinitatea supremă a Panteonului elen. Pentru a-şi salva fiul de la devorarea sortită de tatăl lui, Cronos, mama sa, Rhea, s-a ascuns să-l nască într-o peşteră cretană. Viitorul stăpân al Olimpului a fost crescut de nimfa Ida, al cărei nume l-a purtat, în timp, cel mai înalt munte cretan, azi Psiloritis (2.456 de metri).
Mitologia greacă a consemnat, ca mit fondator al Europei, una din infidelităţile cele mai cunoscute ale lui Zeus. Metamorfozat în taur, a răpit-o pe prinţesa feniciană Europa şi a dus-o pe insula Creta. Lângă Heraklion se păstrează ruinele palatului înălţat acum 4000 de ani de regele Minos, unul din fiii acestei iubiri. Şi tot aici sunt urmele labirintului pe care Dedal l-a construit pentru ascunderea Minotaurului, născut din împreunarea reginei Pasiphae cu taurul alb refuzat de Minos sacrificării către Poseidon.
După asediul Atenei, tributul obţinut de Minos – primul rege ce a dobândit controlul Mediteranei – cuprindea şi şapte fete şi şapte băieţi, ofrandă anuală bestiei jumătate taur, jumătate om. Până când Tezeu, fiul regelui atenian Egeu, a ucis fiara, cu ajutorul firului Ariadnei, fiica lui Minos. Pentru a o salva de mânia părintelui pe tânăra îndrăgostită, Tezeu i-a promis că o va duce la Atena, dar a abandonat-o pe insula Naxos. La întoarcerea acasă, prinţul atenian a uitat să înalţe pe catarg pânza albă, semnul că se întoarce teafăr. Crezându-l mort, Egeu s-a aruncat în marea ce-i poartă numele.
De pe zidurile labirintului minoic, în care Minos i-a închis drept răzbunare, şi-au luat zborul meşterul Dedal şi fiul său, Icar, cel care-a pierit după ce s-a apropiat într-atât de soare, încât ceara ce-i lega aripile s-a topit. Iar Minos a fost ucis de fetele regelui sicilian Cocalus, la curtea căruia se ascunsese Dedal.
S-au născut, aşadar, prima civilizaţie europeană şi mituri esenţiale ale condiţiei umane în peisajul muntos şi sălbatic al Cretei, de o austeritate pe care perdeaua de măslini nu reuşeşte să o îmblânzească. De aceea, marea se deschide ca o binecuvântare, la capătul privirii, cu plajele de nisip fin intrând lin în apa de o claritate deplină. Totul, sub triumful categoric al luminii. E locul în care, cum nota Octavian Paler, „întrebările sunt anulate nu prin răspuns, ci prin faptul că sunt rostite în plin soare“.
Firea oamenilor – aspri şi mândri, precum i-a portretizat creatorul lui Zorba, Nikos Kazantzakis – s-a şlefuit după ariditatea naturii şi istoria aspră a locului. Nu numai strădania permanentă pentru supravieţuire, înfruntând sărăcia pietrei arse, ci şi ocupaţiile succesive (romană, arabă, bizantină, veneţiană, otomană, nazistă) şi, îndeosebi, lupta îndârjită şi însângerată, secole la rând, pentru eliberarea de sub turci şi-au pus amprenta asupra caracterului cretan.
Definiţia sa deplină veghează capitala insulei. Epitaful ales de Kazantzakis pentru mormântul său fără nume, din punctul cel mai înalt al bastionului veneţian Martinego, sintetizează o aspiraţie fără graniţe geografice, temporale ori religioase: „Nu sper nimic. Nu mă tem de nimic. Sunt liber“.
Spiritul cretan e singura nădejde că Insula Zeilor va rămâne ea însăşi şi după încercările prezentului.
Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“. Autor: HORIA BLIDARU
Se încarcă comentariile...
