El Pais: o altă Românie, din spatele imaginii lui Dracula
0
Pentru a cunoaşte bine o ţară, nu trebuie doar să te familiarizezi cu zonele strict turistice. În realitate, trebuie să cauţi itinerariile unde viaţa şi cultura tradiţională sunt în plină floare. Contrastul se naşte din cunoaştere şi acest lucru i s-a confirmat din a doua vizită în România, jurnalistului Joan Gari de la „El Pais“.
Ruta ziaristului a început în iulie 2012, în Târgovişte, fosta capitală a ţării. Este vorba de un oraş discret de provincie a cărui particularitate, prin ochii spaniolului, este centrul emigraţiei româneşti. El spune că mulţi dintre imigranţii din România care s-au stabilit în Spania în ultimii ani şi care se concentrează în principal în Madrid şi Castellano sunt din Târgovişte.
În ciuda unor probe de splendoare istorică, ca Turnul Chindiei (foto dreapta) sau de Biserica Metropolitană, străzile oraşului şi conexiunile sale regionale relevă deteriorarea afacerilor publice, care a început imediat după căderea comunismului. În ultimii ani a apărut o altă clasă de mijloc, cu putere mare de cumpărare, legată de obicei de profesiile liberale.
Mânăstirea Dealu
„Pe plaiurile Târgoviştei, în vârful unui deal se ridică sobră, având o privelişte spectaculară, mânăstirea Dealu, unde se găseşte capul domnitorului Mihai Viteazul, considerat o emblemă a naţionalismului român. În acest loc, unde pregnează referinţe istorice şi spirituale, a jurat credinţă împăratului ungar Rudolf al II-lea în 1598.“
Călătoria pe drumurile rutiere ale Ţării Româneşti poartă amprenta pitorească a agricultorilor ce conduc care antice cu roţi, trase de cai obosiţi. Câmpurile vechi pe care Ceauşescu le-a vrut cultivate cu porumb sau cu floarea-soarelui înainte, momentan sunt abandonate, iar sistemele de irigaţie au fost furate şi vândute ca vechituri. Dacă există urme ale nostalgiei comunismului printre oamenii de rând, acestea consistă din acea imagine completă a forţei de muncă.
„Viaţa pe câmpul valah este imaginea exactă a României dintotdeauna, religioasă şi conservatoare“. Nimic nu se compară cu căutarea unui loc de cazare într-un mic sat, de preferat în case particulare şi cu a te bucura de un tip de existenţă ancestrală şi evocatoare, scrie jurnalistul spaniol în „El Pais”. „Românii sunt în aceste cazuri ospitalieri şi sociabili.“ Nu este ciudat să întâlneşti în intersecţii cruci sau mici capele, sau la intrarea în localităţi, emanaţie a unui sentiment de transcendenţă tipic slavă. În cimitirele satelor, ca Gheboieni, sunt spaţii diferenţiate pentru a te ruga pentru morţi sau pentru vii. Această distincţie pare atât de logică şi rezonabilă, la fel ca separarea în toaletele publice între bărbaţi de o parte şi femei de altă parte. În întreaga ţară, cimitirele amintesc victimele Revoluţiei din 1989, ale căror cruci s-au alăturat mormintelor tradiţionale ale celor decedaţi în Primul Război Mondial.
Şederea prin ţară este o oportunitate pentru a încerca bucătăria română: „sunt foarte bogate ciorbele atât cu carne, cât şi cu verdeţuri şi există o marea varietate de feluri tradiţionale“. Nu pot lipsi dintr-un meniu ţărănesc sarmalele şi mămăliga. În pofida prezenţei a numeroase râuri mari, pentru a degusta preparate de peşte proaspăt, trebuie să te apropii de coasta Mării Negre, mai spune jurnalistul spaniol.
Nu trebuie să uiţi să vizitezi mânăstirile frumoase care trebuie străbătute la pas, atrage în continuare atenţia Joan Gari. Curtea de Argeş este una dintre cele mai importante. Mormintele regale şi casele învecinate bisericii sunt cele mai vechi monumente ale Ţării Româneşti.
Cu toate acestea, spaniolul a ajuns la Călimăneşti, o staţiune balneară cu izvoare termale. În Căciulata întâlnim hotelul Casa Românească. Pentru o mică taxă vă puteţi bucura de beneficiile izvoarelor termale şi de o naturaleţe generoasă. În imprejurimi, se întâlneşte mânăstirea Cozia, de la sfârşitul secolului al XIV-lea, unde se află mormântul ctititorului ei, domnitorul Mircea cel Bătrân. După ce asişti la oficiul religios, îţi poţi relaxa spiritul la piscinele cu apă termală în aer liber, cu o densitate mare de vizitatori pe metru pătrat şi cum nu se închide nici pe timp de noapte.
Plimbare prin Transilvania
„Mai departe pe aceeaşi rută, căutând Sibiul, pătrundem în Transilvania. Diferenţa dintre pământurile transilvănene şi cele din Ţara Românească sunt uşor de observat: este evident că ne întâlnim cu o zonă mult mai bogată, unde se află rădăcini saxone şi strălucirea mitului lui Dracula, care aduce beneficii majore turismului“, constată jurnalistul spaniol.
Înainte de a debarca la Sibiu, nu trebuie uitată mica localitate Răşinari, care include ruralul sobru din România şi casa marelui scriitor Emil Cioran (1911-1995). Cu doar un bust şi o placă memorială, având în vedere că locuinţa sa natală este proprietate privată şi nu a fost transformată în muzeu, pare ca şi cum compatrioţii săi nu au fost destul de mândri de el, consemnează ziaristul în „El Pais”. La final, descoperi pesimismul existenţial al lui Cioran în maxima: „Nu merită să te sinucizi pentru că întotdeauna o faci prea târziu“. Muzica tradiţională, cu aer balcanic, otoman şi ţigănesc are o sincopă marşandă foarte celebrată la festivalurile populare nocturne ce au loc toată vara, mai adaugă Joan Gari.
Frumuseţea arhitectonică a Sibiului a fost cizelată prin restaurarea de la începutul anului 2007, când oraşul a fost declarat capitală europeană a culturii. Stilul german este mai evident aici, centrul istoric convertit în zonă pietonală fiind plin de numeroase temple catolice, ortodoxe şi luterane, iar repertoriul său de muzee cuprinde murale spectaculoase şi bastioane ale secolului al XVI-lea.
Călătoria continuă spre Blaj, un oraş foarte îngrijit, după standardele occidentale, iar într-un sat din apropierea lui, Lupu, şcoala este pe cale să fie închisă, având în vedere că mulţi tineri au plecat în Spania şi nu există suficienţi copii pentru a o menţine deschisă. În satul Sona, un aşa-zis „stranier” pe nume Ion îşi spune povestea lui: toamna şi iarna le petrece în Castellon culegând portocale, iar restul timpului are grijă de propria fermă.
O altă oprire de pe rută este la Sighişoara, unde începe legenda lui Dracula. Aici s-a născut chiar Vlad Ţepeş, în 1431. În realitate, trebuie menţionat faptul că Ţepeş nu are multe în comun cu mitul literar creat de Bram Stoker, constată de fapt jurnalistul spaniol. Se pare că Vlad Ţepeş a fost prizonierul turcilor, care l-au violat în mod repetat, de aici provenienţa urii sale însângerate împotriva acestui popor şi a obiceiului de a pedepsi prizonierii de această naţionalitate prin introducerea unui ţăpuş de lemn prin anus, care ieşea undeva mai sus de umăr, fără a afecta niciun organ vital, ceea ce le provoca o moarte lentă şi dureroasă. Numele de Dracul este titlul pe care Vlad l-a moştenit de la tatăl său. Imaginaţia febrilă a scriitorului irlandez Bram Stoker a produs restul.
Sighişoara este interesantă din punct de vedere al citadelei medievale, desemnată patrimoniu mondial, şi al muzeelor şi al bisericilor. Edificiul cel mai înalt este Biserica de pe Colină, o catedrală gotico-luterană din secolul al XIV-lea, care are peste 400 de metri înălţime.
Braşov, Mecca turistică
Următorul obiectiv turistic este Braşov, considerat a fi Mecca turistică a României. Vizita e de neuitat. Nu poţi să nu admiri Piaţa Sfatului şi faţadele baroce ale centrului.
O pereche de fortăreţe impresionante merită multă atenţie: Râşnov, pe vârful unei coline cu semn hollywoodian (Tâmpa, n.r.) şi Branul, care este centrul unui mic imperiu turistic pe baza reclamei de a fi „Castelul lui Dracula“, atribuţia fiind mai degrabă falsă, pentru că este posterioară lui Vlad Ţepeş, scrie Joan Gari.
Mai departe de Râşnov se află Poiana Braşov, în care se găsesc nenumărate hotele, telecabine variate. Iarna este aglomerat, dar pe timpul verii se remarcă un calm perfect, cu puţini vizitatori. La câţiva kilometri, în Sinaia, se află Castelul Peleş, reşedinţa regelui Carol I. A fost primul castel cu lumina electrică şi lift (terminat în 1914), iar astăzi este proprietatea familiei regale a României. Decorul său bogat a fost un prilej de mândrie pentru regimul comunist, care l-a folosit pentru a distra oaspeţii străini, ca Nixon, Gaddafi şi Yasser Arafat.
La final, Bucureştiul
Periplul se termină în Bucureşti. În mod curios, capitala este probabil locul cel mai puţin interesant din toată România, este de părere jurnalistul de la „El Pais”.
Cu excepţia unor anumite biserici şi muzee notabile, ca Muzeul Naţional de Arte şi Muzeul Ţăranului Român, ceea ce predomină este caracterul gri şi incoerent al arhitecturii comuniste.
Cea mai mare emblemă arhitectonică, Palatul Parlamentului, este în realitate rezultatul devastării unui cartier întreg (7.000 de rezidenţi au fost mutaţi în alte zone ale oraşului), produsul imaginaţiei megalomane a lui Ceauşescu. „Vizita este impresionantă, chiar dacă doar 4% din clădire este deschisă publicului. Deţine săli enorme cu mobilier masiv, perdele împodobite, lămpi din pietre preţioase şi costisitoare, inutile, ce relevă nebunia unui conducător totalitar.“
Edificiul a fost terminat în 1994, la puţin timp după moartea lui Ceauşescu, ceea ce înseamnă că noile autorităţi democratice au trebuit să-şi asume moştenirea sa. Acesta găzduieşte acum Congresul Naţional al Senatului şi profilul tehnocratic, de pe un deal puţin murdar ce domină visele interzise ale unui oraş care aşteaptă un alt moment pentru a deveni din nou „Micul Paris“, cum era cunoscut la începutul secolului XX.
Se încarcă comentariile...
