Cum prăjești pește fără să faci miros în casă. Trucuri ieftine la îndemâna oricui care vă vin în ajutor

0
Publicat:

Orice gospodină știe cât este de dificil să elimini mirosul de pește prăjit din casă. Deși este delicios, de multe ori evităm să-l gătim pentru că în urmă rămâne un miros pregnant. Din fericire, există câteva trucuri simple care ne vin în ajutor.

Metode ieftine pentru a scăpa de mirosul de pește prăjit din casă FOTO Shutterstock
Metode ieftine pentru a scăpa de mirosul de pește prăjit din casă FOTO Shutterstock

Înainte de prăjire, deschide geamul bucătăriei și folosește un truc ieftin. O primă variantă este cea în care pui hârtie de copt în tigaia în care prăjești peștele, scrie cumsa.ro. Pune apoi ulei și lasă tigaia puțin la încins. Adaugă peștele și acoperă suprafața cu o altă hârtie de copt pe care o perforezi cu o scobitoare. Hârtia trebuie strânsă bine pe marginile tigăii în care se prăjește peștele.

Va fi gata pe ambele părți în 5-6 minute. Când s-a terminat prăjirea, îndepărtează hârtia de copt.

O altă metoda este să pui în tigaia de prăjit, alături de pește, și rondele de cartofi cruzi. Acestea se vor schimba la nevoie cu alte rondele.

De asemenea, este de mare ajutor și să pui în uleiul încă rece câteva feliuțe de măr sau să storci în uleiul de prăjit jumătate de lămâie. Amestecul de ulei și lămâie va elimina mirosul urât. Totodată, poți pune la fiert apă cu oțet într-un recipient aflat lângă tigaia în care prăjești pestele. Mirosul urât va deveni amintire.

La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm pește: primul semn de prospețime

Alegerea peștelui, mai ales în sezonul cald, trebuie făcută cu multă atenție, deoarece un produs alterat ne poate afecta grav sănătatea. Chef Joseph Hadad oferă câteva sfaturi în legătură cu achiziționarea peștelui. „În primul rând, când vă decideți să cumpărați pește, trebuie să fiți atenți la cum arată. Este primul indicator al prospețimii. Da, ochii limpezi sunt un indicator, însă de multe ori aceștia se tulbură foarte repede după pescuire, așa că trebuie să aveți și alte criterii după care să îi judecați. Pielea trebuie să fie destul de fermă și elastică, astfel încât la presarea ușoară să se ridice înapoi.

Vă spuneam să țineți cont de mirosul care, oricât de specific ar fi, nu trebuie să fie prea puternic, aceasta indicând un pește învechit. Prospețimea se simte în miros, atât la întregul stand, cât și în bucata de pește pe care vreți să o cumpărați. De asemenea, este important ca pielea să fie umedă, să fie ținut în fulgi de gheață și solzii să fie lipiți de piele. În momentul în care aceștia se desprind de piele, sunt uscați și ridicați în vânt, este semn că peștele este vechi”, arată chef Hadad.  

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite