Birtul unde clienţii beau printre rânduri
0În urmă cu trei ani, patronul unui restaurant de la periferia oraşului Budapesta a venit cu o idee care i-a adus succes: a transformat cârciuma într-un loc în care se poate bea, dar şi citi, scrie Reuters.
„Aveam o mulţime de cărţi nefolosite şi, discutând cu barmanul, am ajuns la concluzia că ar fi bine să nu le irosim", povesteşte despre proiectul său proprietarul Peter Maurer (56 de ani), fost bibliotecar. După ce a procurat rafturile de la un prieten antreprenor, biblioteca din cadrul cârciumii a fost deschisă: au fost puse la dispoziţia clienţilor circa 1.000 de titluri, de la cărţi biografice până la volume despre Grecia Antică şi enciclopedii cu tematică sportivă.
„Biblioteca" funcţionează pe principiul „aduci o carte, iei alta", neexistând taxă de înscriere sau de împrumut. „Oamenii vin aici, comandă ceva de băut şi citesc, aşa cum se făcea odinioară în cafenele", spune Maurer. Cârciuma are deja clienţi fideli, singura bibliotecă din apropiere pierzând din cititorii care o frecventau.























































