Toyota Rav4, la a treia generaţie
0mondial pentru constructorul japonez. De la lansarea primei generaţii, în 1994, şi până astăzi, modelul Rav4 s-a vândut în peste 1.8 milioane de exemplare, dintre care 655.000 unităţi numai
mondial pentru constructorul japonez. De la lansarea primei generaţii, în 1994, şi până astăzi, modelul Rav4 s-a vândut în peste 1.8 milioane de exemplare, dintre care 655.000 unităţi numai în Europa. Acum vine o nouă generaţie, construită pe o platformă nouă, care va avea doar o versiune cu cinci uşi, Toyota considerând că cererea pentru varianta în trei uşi este prea mică pentru a mai justifica planurile de producţie. Oficialii constructorului nipon afirmă că nu mai concurează cu Honda CR-V sau Nissan X-Trail, şi o poziţionează în segmentul SUV-urilor compacte premium, indicând între rivali BMW X3, spre exemplu.
Maşina a crescut din toate punctele de vedere. Deşi, vizual, identitatea a fost păstrată prin design, noul Rav4 este mai impunător prin dimensiuni. Mai mult, calitatea materialelor a crescut, iar modularitatea interioară rivalizează cu cea a unui MPV. Noul Rav4 este cu 145 mm mai lung decât vechea generaţie, lungimea totală fiind acum de 4.395 mm sau 4.315 mm dacă lipseşte roata de rezervă de pe portiera spate. Ampatamentul a fost mărit cu 70 mm ceea ce a permis un spaţiu mai generos pentru pasageri. Şi într-adevăr, în spate se stă mult mai comod acum, spaţiul pentru genunchi fiind mult mai mare. Vizual, doar partea din spate este oarecum discutabilă în ceea ce priveşte designul, stopurile cu LED-uri părând relativ mici în comparaţie cu restul părţii posterioare a maşinii.
Interiorul este şi el mult mai mare. Dimensiunile sporite de la exterior îşi spun cuvântul şi în habitaclu. Faţă de generaţia veche acum avem parte de mai mult spaţiu atât în faţă, cât şi în spate. Planşa de bord şi consola sunt total schimbate de generaţia actuală. Indicatoarele de bord au acum o aşezare clasică faţă de ceasurile independente şi turometrul central, elemente caracteristice generaţiei vechi. În plus, acum avem parte de iluminare Optitron la fel ca pe fraţii mai mari. În plus, materialele folosite sunt de calitate. Cel puţin pe modelul de top, ce poartă numele de Rav4 X, există o idee de Lexus în finisările interioare. Pe Rav4 X avem buton de pornire pentru motor, cheie inteligentă şi cameră pentru mersul cu spatele exact ca la marca soră, dar mult mai luxoasă. Toate modelele de test vor avea în dotare sistemul de navigaţie. Displayul tactil de dimensiuni generoase afişează informaţiile de care ai nevoie, navigaţia celor de la Toyota fiind una dintre cele mai precise şi uşor de folosit sisteme pe care le-am întâlnit. Mai mult, prin apăsarea unui buton pe consola centrală, display-ul culisează pentru a releva cele două sloturi: unul pentru CD-ul instalaţiei audio şi celălalt pentru DVD-ul sistemului de navigaţie. Din păcate, pe cât de impresionant este acest display, pe atât de plictisitor şi nepotrivit lui este cel al ceasului şi al sistemului de climatizare, poziţionat ceva mai jos pe consolă. Şi schimbătorul de viteze necesită o mică adaptare, poziţia la punctul mort fiind uşor aplecată spre faţă. În schimb, Rav4 excelează la numărul de spaţii de depozitare pentru pahare şi nu numai. Noul model oferă două torpedouri, dintre care unul poate fi refigerat. Impresionantă şi bancheta fracţionabilă 60:40 ce se rabatează extrem de uşor cu ajutorul a două clapete plasate în portbagaj. În plus, bancheta culisează faţă-spate.
Toyota oferă pentru noul Rav4 trei variante de motorizare: un motor pe benzină şi două propulsoare diesel D-4D. Versiunile diesel folosesc un nou motor de 2.2 litri, care pentru Rav4 dezvoltă 135 CP şi respectiv 180 CP. Deşi am putut testa ambele versiuni, în România nu va fi importată decât versiunea de 135 CP împreună cu modelul pe benzină. Acesta din urmă este propulsat de un motor de doi litri VVT-i ce dezvoltă 152 CP.
Cu un cuplu ceva mai uşor de gestionat, această variantă de motorizare va alcătui grosul vânzărilor în Europa şi în România. Motorul trage excelent în orice treaptă a cutiei de viteze, iar Rav4 şi-a păstrat elementul sportiv care o caracteriza. Suspensia este la fel de impresionantă ca şi la generaţia anterioară, Rav4 negociind virajele cu o uşurinţă de maşină sport. Disponibilă cu cutie de viteze manuală, dar şi automată, versiunea pe benzină este incredibil de plăcută. Singurul aspect mai puţin fericit este zgomotul în habitaclu. Motorul transmite în interior un fel de zumzăit nu foarte plăcut la primul contact. Însă sistemul audio şi kilometrii ne fac să uităm rapid de el.
Rav4 oferă un sistem de tracţiune integrală permanentă. Acesta este asociat cu două sisteme electronice: EPS (direcţie asistată electronic) şi VSC (sistemul de control al stabilităţii). Împreună formează ceea ce Toyota numeşte Integrated Active Drive System sau Sistemul Integrat Activ de Pilotaj. Sistemul veghează dacă maşina este în pericol să derapeze şi acţionează în consecinţă. Este aproape imposibil să te răsuceşti pe suprafeţe cu aderenţă scăzută, singurul fenomen care încă mai apare la viteze mari fiind subvirarea. În plus, sistemul de tracţiune integrală poate fi blocat pentru a transmite 55:45 puterea către punţi. Această funcţie este utilă în teren accidentat. Toyota mai oferă şi sisteme de menţinere a pantei (HAC - Hill-start Assist Control) pentru a facilita plecările în pantă sau pe teren dificil şi sistem de asistare la coborârea pantei (DAC - Downhill Assist Control).
Concluzie
Rav4 a crescut în dimensiuni, dar, vizual, identitatea a fost păstrată. La fel se poate spune şi despre spiritul sportiv care a caracterizat vechea generaţie. ţinuta de drum este excelentă datorită suspensiei independente şi tracţiunii integrale. Toyota a folosit finisaje de clasă superioară pentru noul Rav4, interiorul sugerând acum o idee de Lexus. Trebuie spus însă că Rav4 nu este o maşină ieftină, iar în România taxele vamale vor fi mari, noul model fiind fabricat în Japonia. Pentru ţara noastră nu au fost încă comunicate preţurile finale.