RoActualitatea
0Un test pe ruta Bucureşti-Constanţa-Bucureşti la care au participat versiunile deja cunoscute, Fiesta ST şi Mondeo ST, a reprezentat cadrul în care a fost dezvăluit spectaculosul Focus ST.
Un test pe ruta Bucureşti-Constanţa-Bucureşti la care au participat versiunile deja cunoscute, Fiesta ST şi Mondeo ST, a reprezentat cadrul în care a fost dezvăluit spectaculosul Focus ST. Prezent în culoarea electric orange, noul ST este spectaculos în fiecare aspect. Diferit de modelul de serie, datorită pragurilor şi spoilerelor profilate şi a jantelor cu design special, de 18 inch, Focus ST este o apariţie aparte. În spate avem o evacuare dublă care, după cum aveam să constatăm ulterior, provoacă o adevărată simfonie a decibelilor în mers. Dar ce îl face cu adevărat special este motorul de origine Volvo cu cinci cilindri de 2,5 litri şi turbocompresor care dezvoltă 225 CP la 6100 rpm şi, mai important, un cuplu maxim de 320 Nm disponibil între 1600 rpm şi 4000 rpm. Datorită acestor valori, Focus ST trage incredibil în orice treaptă de viteză. Preţul unui Ford Focus ST este 19.790 euro CIP (varianta cu trei uşi) sau 19.990 euro CIP (varianta în cinci uşi).
Compania AUTOMEDIA a organizat şi în acest an tradiţionalul concurs "CEL MAI 4x4", ajuns la a cincea ediţie. Timp de două zile consecutive, cei 12 componenţi ai juriului au testat modelele înscrise în concurs pe un traseu combinat, format din probe de asfalt şi în teren accidentat. Nissan Pathfinder s-a impus în mod categoric la categoria off road, modelul nipon fiind desemnat pe primul loc de către 10 din cei 12 componenţi ai juriului. Din acest motiv, Nissan Pathfinder a ocupat locul 1, cu un punctaj aproape dublu faţă de următorul concurent. Noul Hyundai Santa Fe a fost desemnat "Cel mai 4x4 SUV" din România, fiind votat pe primul loc de către 8 dintre "juraţi". În concursul din acest an au fost înscrise trei modele la categoria "Off road" (Mitsubishi L200, Nissan Navara şi Nissan Pathfinder), în timp ce categoria SUV i-a avut drept protagonişti pe Hyundai Santa Fe, Hyundai Tucson, Land Rover Freelander, Ssang Yong Rexton Distinctive, Toyota RAV 4 şi Volvo XC90 D5.
Calea Giuleşti, numărul 6-8, este o nouă adresă la care puteţi găsi modelele Mitsubishi comercializate de Mcar Distribution. Lansarea noului showroom a fost însoţită şi de prezentarea oficială a lui Colt CZC, versiunea CC a lui Colt, automobilul care are la activ titlul de Maşina Anului în România.























































