RO Actualitatea
0Logan se va vinde şi în Bulgaria din februarie. Costul versiunii de bază face ca Logan să nu fie cel mai ieftin automobil nou de pe piaţa vecinilor, fiind devansat din acest punct de vedere de
Logan se va vinde şi în Bulgaria din februarie. Costul versiunii de bază face ca Logan să nu fie cel mai ieftin automobil nou de pe piaţa vecinilor, fiind devansat din acest punct de vedere de Fiat Seicento şi unele variante ale producătorului Lada din Rusia. De comercializare se va ocupa Renault Nissan Bulgaria, care este dealerul local al celor două mărci începând cu luna noiembrie a anului trecut, iar previziunile de vânzări sunt de 2.500 de automobile pe an. Dacă obiectivul va fi atins, Logan ar deveni cel mai bine vândut automobil din Bulgaria.
Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 189/2005, înmatricularea vehiculelor pentru care nu au fost încheiate Asigurări de Răspundere Civilă Auto (RCA) sau pentru care nu au fost efectuate Inspecţiile Tehnice Periodice (ITP) va fi suspendată de drept începând cu 1 aprilie. Ordonanţa prevede ca până la acel moment să fie constituită o arhivă naţională a vehiculelor rutiere, în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Registrul Auto Român (RAR) şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) vor actualiza pe bază informatică datele specifice. Această bază de date va permite compararea exhaustivă a parcului de vehicule înmatriculate cu cel pentru care s-au îndeplinit obligaţiile legale privind încheierea asigurării RCA sau efectuarea ITP. Suspendarea înmatriculării va produce efecte doar în cazul punerii în circulaţie a vehiculelor în cauză, conducătorii depistaţi de Poliţia Rutieră fiind pasibili de amendă. Revocarea suspendarii înmatriculării se efectuează la cererea titularului înmatriculării, în baza dovezii încheierii unui contract de asigurare RCA sau a efectuării ITP, după caz.























































