RO Actualitatea
0În 2006, Fiat le va oferi clienţilor segmentului B o familie de modele Punto, formată din versiunea Classico şi noul Grande Punto, ce urmează să fie lansat. Varianta Classico a modelului, ce
În 2006, Fiat le va oferi clienţilor segmentului B o familie de modele Punto, formată din versiunea Classico şi noul Grande Punto, ce urmează să fie lansat. Varianta Classico a modelului, ce s-a vândut în şase milioane de exemplare până în prezent în Europa, dispune de două motorizări: propulsorul pe benzină 1,2 60 CP şi dieselul 1,3 Multijet, distins cu premiul Motorul Internaţional al Anului 2005. Gama a fost astfel articulată deoarece 70 la sută din modelele vândute în segmentul B sunt solicitate cu această categorie de cilindree. În perioada 16.01 30.04.2006, AutoItalia Group, importatorul autovehiculelor Fiat în România, are pentru clienţii săi o ofertă specială: reducere de 1.200 de euro pentru Fiat Punto Classico, la preţul cu toate taxele incluse.
Anul viitor, poliţa obligatorie de Răspundere Civilă Auto (RCA) îi va costa mai mult pe români, ca urmare a cuprinderii asigurării internaţionale Carte Verde. Astfel, marea majoritate a societăţilor aproape că au dublat tarifele, proprietarul unei Dacii Logan, cel mai bine vândut model de la noi, urmând să plătească, în funcţie de societatea aleasă, între 202 şi 320 de lei noi. Vestea bună este că, în cazul unor companii, tarifele nu sunt bătute în cuie, astfel încât clienţii fideli şi care reuşesc să nu provoace timp de un an accidente rutiere vor beneficia de reduceri de până la 20%. În replică, un an cu daune poate aduce o majorare în acelaşi procent a tarifului.
Directed Electronics Inc. a lansat Clifford Intelliguard 990X, primul sistem de securitate echipat cu telecomandă-pager cu funcţii programabile şi display matricial, configurabil de către utilizator. Distins deja cu trofeul Innovations Award pentru anul 2006, acest dispozitiv este dezvoltat pentru segmentul automobilelor de lux şi supersport şi se adresează acelor utilizatori care îşi doresc cele mai noi tehnologii în materie de electronică auto. Pentru un confort maxim în folosire, telecomanda are două butoane de accesare directă a funcţiilor configurabile de către utilizator, precum şi un buton rotativ pentru navigarea rapidă şi uşoară prin meniul sistemului de securitate. Două funcţii complet noi şi foarte interesante sunt Stopwatch şi Countdown, utile în cazul staţionării automobilului în parcări cu plată cu timp limitat. Acestea informează proprietarul maşinii asupra timpului de parcare achitat care mai este disponibil şi avertizează acustic la expirarea acestuia. În plus, domeniul de acţiune al telecomenzii lui Clifford Intelliguard 990X este de peste 1,5 km, aproape dublu raportat la orice alt sistem similar existent pe piaţă. Dispozitivul se va comercializa şi în România la finele primului trimestru, fiind importat de Falcon Electronics, reprezentant al concernului Directed Electronics Inc.