„Rabla“ merge ca unsă în Franţa, dar scârţâie la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România, mai bine vinzi hârbul, decât să-l casezi, pentru că obţii mai mulţi bani
În România, mai bine vinzi hârbul, decât să-l casezi, pentru că obţii mai mulţi bani

Hăţişul legislativ şi puterea mică de cumpărare sunt cauzele insuccesului din România. Şi în Franţa, dar şi în România, prima de casare a fost de aproape 1.000 de euro. Totuşi, la francezi s-au vândut peste 600.000 de vehicule, în timp ce la noi abia 30.000.

În Franţa, „Rabla" a avut un imens succes, peste un sfert din maşinile comercializate în 2009 fiind prin cadrul programului. Este cel mai bun an pentru piaţa auto franceză din 1990 încoace, când au fost comercializate peste 2,3 milioane de maşini.

Christian Estrosi, ministrul francez al Industriei, explică „explozia" vânzărilor prin succesul programului „Rabla". Asta pentru că 575.000 de francezi au beneficiat de primă de casare din partea guvernului pentru a-şi cumpăra o maşină nouă.

Francezii reduc prima

În Franţa, prima de casare a fost de 1.000 de euro, însă guvernul vrea să reducă valoarea acesteia până la aproape 700 de euro.

Imediat, producătorul naţional, Renault, a venit şi cu o soluţie: până la sfârşitul lunii februarie va plăti diferenţa de 300 de euro. Franţa a fost printre primele ţări care a dat drumul programului „Rabla" la finele anului 2008. Pe lângă cei 1.000 de euro, cât reprezintă valoarea brută a primei de casare, se mai adaugă încă 700 de euro în cazul în care maşina are emisii mai mici de 120 de grame de dioxid de carbon.

În luna martie, directorul general al Peugeot-Citröen, Christian Streiff, a avertizat, însă, că prima de casare este un „instrument periculos", care poate antrena un „efect contrar" asupra pieţei.

,,Prima de casare este un instrument periculos. Când va fi eliminat, momentul nu va fi deloc uşor pentru constructori", declara atunci Christian Streiff. Directorul executiv al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a afirmat, în luna iulie, că încetarea acordării primelor de casare ar face ca 2010 să fie, pentru producătorii de autovehicule, un an la fel de dificil ca şi 2009.

Dacia plăteşte taxa de înmatriculare

În România, Dacia nu va lua decizia de a plăti un supliment al primei de casare, pentru că, de la 1 ianuarie 2010, compania plăteşte deja taxa de înmatriculare, care este de 400-500 de euro. Asta pentru că propulsoarele Dacia încă nu fac faţă normelor de poluare Euro 5. Producătorii francezi au fost beneficiarii principali ai acestui program.

Mărcile din Hexagon (Renault, fără Dacia şi Peugeot-Citröen) au avut o cotă de piaţă de 54% în 2009, faţă de 52,8% în 2008 şi 51,8% în 2007. Christian Estrosi anunţa, anul trecut, că toţi clienţii care cumpără o maşină nouă până la 31 decembrie 2009 vor beneficia de bonus, chiar dacă vehiculul este livrat în primul trimestru din 2010.

Datorită acestei măsuri, făcută publică pe 22 octombrie anul trecut, în ultima lună din 2009 vânzările au crescut cu 40% faţă de perioada similară a anului precedent.

Ce se întâmplă în România

Analiştii pieţei auto de la noi susţin, la unison, că puterea mică de cumpărare a românilor joacă un rol major în insuccesul programului. Marius Carp, fost preşedinte al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), susţine că majoritatea românilor care deţin hârburi ce valorează cel mult 1.000 de euro sunt persoane cu venituri foarte mici.

„Dacă aceşti oameni nu au reuşit până acum să-şi cumpere o maşină, chiar şi un second-hand, este clar că nu au venituri suficiente pentru a-şi permite ratele la un autoturism nou", susţine Carp. El crede că există şi alte motivaţii, cum ar fi curba de depreciere mult mai lentă pentru maşinile uzate din România, faţă de statele din Vestul Europei.

„O maşină din Franţa are o valoare derizorie după 8-10 ani, în timp ce în România valorează mai mult decât prima de casare. Ca urmare, proprietarul preferă să o vândă în talcioc în Vitan şi să încaseze diferenţa", este de părere Marius Carp. Potrivit acestuia, există foarte mulţi români care au maşini extrem de vechi, în stare proastă, sub valoarea primei de casare.

Pericol de „cuponiadă"

Analistul consideră că decizia guvernului de a mări atractivitatea programului prin acceptarea de până la trei „cupoane" este eronată.

Asta pentru că va conduce la apariţia unei pieţe negre a cupoanelor, a unui număr de „intermediari", iar întregul proces va fi denaturat şi va risca să scape de sub control. Marius Carp consideră că mai corect şi mai simplu ar fi fost să se crească atractivitatea pur şi simplu prin mărirea valorii primei de casare.

REZULTATE

În România, prin programul „Rabla" au fost comercializate numai 32.000 de vehicule, din cele 60.000 disponibile. În Franţa, din 2,3 milioane de maşini vândute, aproape 600.000 au fost prin „Rabla".

În sfârşit, o soluţie pentru resuscitarea programului

Noul ministru al mediului, Laszlo Borbely, a găsit soluţia pentru a impulsiona piaţa auto, în acest an de criză. El a declarat, într-un interviu acordat săptămâna trecută, că anul acesta vom avea parte de un program „Rabla" mai mult decât relaxat, ce va fi aplicat chiar de luna viitoare.

Practic, planul ministrului are în vedere ca orice român să poată duce la casat oricâte autoturisme vechi doreşte, pentru a obţine în schimb o maşină nouă. Mai mult, de beneficiile programului se vor putea bucura şi firmele, primăriile, şcolile şi organizaţiile nonguvernamentale. Totodată, producătorii auto nu vor mai fixa o cotă, ci vor putea vinde un număr nelimitat de maşini. Iar pentru cei care-şi fac griji legate de bani, ministrul Borbely spune că „dacă bugetul de 228 de milioane de lei alocat programului se va epuiza, va fi suplimentat, întrucât bani sunt".

Propunerile au fost primite cu entuziasm de reprezentanţii firmelor producătoare şi importatoare de autovechicule, care au spus că sunt „foarte eficiente". Fondurile de anul acesta acoperă 60.000 de maşini, ministrul fiind convins că în 2010 se vor vinde mai multe maşini faţă de anul trecut. Noile măsuri adoptate pentru Rabla au în vedere eliminarea autoturismelor vechi. Prima de casare va fi de 3.800 de lei.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite