Peugeot 508 aniversează patru ani cu un facelift consistent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Peugeot
FOTO Peugeot

Limuzina franceză aflată în vârful gamei a depăşit de curând jumătatea ciclului de viaţă, iar inginerii din Sochaux au pregătit un facelift pentru a împrospăta aspectul şi pentru a atrage un nou val de clienţi.

După nu mai puţin de 370.000 de unităţi comercializate la nivel global, Peugeot a adus un aer proaspăt modelului 508, care devenise oaia neagră a segmentului D, fiind în mare parte depăşit de toţi rivalii, în principal datorită dezavantajelor tehnologice. Însă toate acestea au fost corectate, iar 508 a revenit la zi în domeniul tehnologiei, dar şi al aspectului exterior.

Noua grilă, cu logo-ul PEUGEOT poziţionat în centru, este cu siguranţă un omagiu adus renumiţilor predecesori şi conferă limuzinei 508 posibilitatea de a inaugura o identitate a mărcii futuristă, voluntară şi statutară, care urmează să echipeze viitoarele modele ale gamei. Silueta maşinii este evidenţiată de noile proiectoare faţă, luminile de zi, semnalizatoarele, luminile de ceaţă - 100 % LED. Semnătura luminoasă, de forma unei virgule la SW şi de forma unor gheare la RXH, furnizată de lămpile diurne, integrate standard în spoiler, exprimă identitatea şi unicitatea carismei noului PEUGEOT 508. În ceea ce priveşte lămpile frontale, dimensiunea redusă şi lentilele structurate, acestea sporesc caracterul distinctiv şi tehnologic.

Nu doar aspectul maşinii a fost modificat, ci şi substratul acesteia, propulsoarele de sub capotă devenind mai puternice şi mai eficiente. Capitolul benzină primeşte un nou motor Euro 6: de 1.6L THP 165 S&S, asociat unei cutii de viteze mecanice cu 6 rapoarte sau prevăzută cu noua cutie de viteze automată cu 6 rapoarte EAT6. Înlocuind versiunea de 1,6L THP 156 Euro5, noua motorizare de 165 CP reduce nivelul emisiilor de CO2 la 129g/km (BVM6) comparativ cu 144g/km la generaţia anterioară.

Gama Diesel vine echipată standard cu tehnologia BlueHDi de la lansarea noului PEUGEOT 508. Astfel, versiunea 2,0L BlueHDi 150 BVM6, cu un nivel al emisiilor de doar 105g de CO2 /km indiferent de versiune, berlină sau SW, devine cea mai bună ofertă de pe segmetul D la acest nivel de putere. De altfel, noua versiune de 2,0L BlueHDi 180 EAT6 a fost omologată la un nivel al emisiilor de 111 g de CO2 /km, reprezentând unul dintre cele mai bune rapoarte putere/consum de pe segment.

Habitaclul a primit şi el un upgrade, atât din punct de vedere al calităţii materialelor, cât şi din punct de vedere al tehnologiei. Viitorii posesori ai unui 508 vor avea la dispoziţie un ecran al sistemului de infotainment de 7 inci, funcţii suplimentare pentru acesta, precum şi o suită de tehnologii menită să crească siguranţa deplasării.

Noul 508 este fabricat la Rennes pentru piaţa europeană şi la Wuhan pentru China. Lansarea în Europa va începe cu 10 septembrie 2014, în timp ce în China noul Peugeot 508 va fi lansat din ianuarie 2015.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite