O zi în fabrica Ford de la Craiova - De la tastatură la bormaşină
0
Când îţi sună telefonul şi eşti invitat la un eveniment la Craiova... păi nu poate fi vorba decât de Ford. Dar să fii invitat să vizitezi fabrica preţ de două zile... trebuie să fie ceva mai mult decât o plimbare prin hale.
Şi uite aşa, într-o zi de luni, am pornit cu un S-MAX, în echipare Vignale, să culeg alţi patru colegi de scriitură şi să purcedem spre Craiova. Aveam noi o vagă idee cam ce ne aştepta, dar am preferat să ne bucurăm de confortul lui S-MAX, eu am profitat şi de funcţia de masaj.
La uzină nu prea am avut timp să conjugăm multe verbe, am intrat direct în cursul de protecţie a munci. Şi uite aşa, poate spre stupoarea unora, am aflat ceva ce ştiam deja... ”principala grijă a fiecăruia este să îşi asigure protecţia”. Am descoperit că linia de montaj nu este un loc idilic unde componentele se îmbrăţişează într-o armonie idilică pentru a naşte maşini la finalul benzii. Este un loc unde, pe alocuri, trebuie să fii mai concentrat decât într-un Ford Focus RS pe circuit.
Finalul cursului de protecţie a muncii a însemnat şi primirea unor ochelari de protecţie, obligatoriu de purtat în anumite zone ale fabricii, şi a unor pantofi de protecţie. Mi-aş dori să trec repede peste pantofi, dar nu pot. Am cerut numărul 45, şi 45 am primit, doar că aceşti pantofi de protecţie, cu botul metalic sunt ceva mai generoşi la interior. În cazul meu aş fi putut lejer face contrabandă cu ceva produse ascunse în ei.
A urmat un tur al fabricii în care am descoperit cam ce urma să se întâmple a doua zi. Nu era nimic legat de metaforele pe care le caut ascunse printre tastele laptopului, nu era nimic legat de naţionalismul firesc când vine vorba de faptul că B-Max este produs la Craiova... totul era fizic, era mecanic... Şi am plecat spre hotel uşor crispat, oare a doua zi urma să fiu capabil să mă integrez în ritmul fabricii, sau urma să fiu un fel de cristal pe care-l înfăşori în tot ce găseşti moale şi pufos prin casă pentru a nu-l sparge.
#ozilauzină
M-am trezit la 6 şi mi-am propus să îmi aloc toate resursele unei performanţe cât mai bune la locul de muncă. Am ajuns la fabrică... şi am descoperit la 7 dimineaţa un cocktail de precizie şi sobrietate germană amestecată cu o jovialitate specific oltenească. Şi aşa am acceptat provocarea ca la finalul zilei să am puterea să afişez pe faţă acelaşi zâmbet dezinvolt şi relaxat.
Am primit sarcina ca împreună cu domnul Vasile Busu să hrănesc trei roboţei care realizau portiere faţă pentru Ford B-Max. Profilele din aliaj care asigură structura de rezistenţă din portiere trebuiau încărcate pe bancul de sudură al unor roboţi. O operaţiune complicată la prima vedere, dar după memorarea paşilor a devenit intuitivă şi firească. Interesant este că sistemul este gândit astfel încât posibilităţile de eroare sunt aproape zero. Acum sunt zero şi asta datorită lui Vasile Busu. Iniţial, e durata transportului, unele profile veneau cu unul din capete uşor îndoite. Detaliu care nu era la realizarea portierei, ci era remarcat la final când apăreau vibraţii în portieră. Vasile a adaptat pe bancul de sudură un reper cu senzor care să semnalizeze dacă profilul este bun sau nu... şi aşa s-a eliminat un potenţial generator de rebuturi. Un ritm de lucru bun înseamnă realizarea a 25-27 portiere pe oră, am reuşit împreună cu Vasile să ajungem la 28 portiere pe oră... şi am primit aprobarea lui, ceea ce a contat enorm pentru mine.
Prima parte a zilei s-a terminat după patru ore cu o pauză de masă de 30 de minute. Pentru corectitudine... după două ore de la debutul programului am mai avut o pauză de 8 minute.
A doua parte a programului a fost pe linia de montaj. Aici parcă ceva mai multă emoţie. Deja lucrezi cu o caroserie ”colorată”, mănuşi mai fine, nu cred că un britanic va aprecia dacă primeşte un B-Max cu ceva urme pe vopsea. Şi am ajuns la postul de lucru, post pe care aveam să-l împart cu prietenul Robert Stan de la Capital. În cele maxim 60 d secunde cât aveam caroseria în faţă ar fi trebuit să: ridic capota şi să o blochez cu o piesă de plastic, apoi să verific fişa maşinii şi să descopăr ce tip de ornament trebuie montat pe plafon – cu sau fără prinderi pentru portbagaj suplimentar, apoi luat una bucată bormaşină şi patru holţşuruburi pentru fixat pe caroserie suportul ornamentului de plastic de pe stâlpul C, luat ornamentul cu grijă – pentru că este vopsit, pus pe poziţie, fixat în cleme cu o presiune medie, luat iar bormaşina şi alte două holţşuruburi pentru fixarea finală a ornamentului de plastic, luat o piesă metalică şi două şuruburi, fixată piesa în zona unde se întâlnesc portierele, prinse suruburile provizoriu cu mâna, fixată piesa în poziţia corectă şi strânse şuruburile cu o bormaşină specială, la final trebuia să deschid capacul de acces la rezervor... durează destul să citeşti toţi aceşti paşi, dar să-i şi realizezi efectiv. După o perioadă de consternare, în care creierul meu a refuzat să creadă că poate face toţi aceşti paşi... m-am mobilizat. Am urmărit colega de post ce face, ordinea în care o face... şi apoi mi-am făcut curaj. Şi cu toată bunăvoinţa şi dăruirea... nu am reuşit să efectuez singur toate operaţiunile din acel post, am avut nevoie de ajutor.
După o oră eram transpirat tot, într-o stare de panică generală, nu găseam timp să mă gândesc că ar fi bine să fiu o persoană cât de cât sociabilă şi să deschid gură pentru a comunica cu oamenii din jur. Când a venit pauza de 8 minute am crezut că văd soarele după o lună de temniţă. Următoarele două ore au fost ceva mai lejere, pate pentru că deja reuşisem să îmi dezvolt nişte automatisme.
Concluzia celei de a două jumătăţi de zi? Dragi olteni, dacă aveţi soţii care lucrează pe linia de montaj la Ford... alintaţi-le, menajaţi-le, fiţi înţelegători dacă sunt obosite, iar dacă ştiţi să gătiţi... nu vă sfiiţi, nu este nimic degradant în a vă aştepta soţia acasă cu mâncare gătită.
O zi în uzină, o zi în care mi-am confirmat că cea mai valoroasă resursă a acestei ţări este cea umană. Da, ne-am obişnuit să ne turnăm cenuşă în cap, să spunem despre noi cât mai multe, dar mai nimic de bine. La Craiova am găsit profesionişti care fac performanţă fără a uita că sunt români, că pe noi ne mai caracterizează şi ospitalitatea, empatia, toleranţa... şi simţul umorului.
Şi la Craiova lucrurile for fi mai alerte în curând. Noi ne-am intersectat cu prima caroserie de Ford EcoSport pe banda de montaj, aşteptăm să conducem şi primul EcoSport produs la Craiova.
Se încarcă comentariile...
