VIDEO Eternul număr 6 de la AC Milan împlineşte 60 de ani: fascinanta poveste a lui Franco Baresi

Într-un fotbal italian recunoscut pentru rigurozitate defensivă, superlativul absolut în materie de apărare şi-a găsit întruparea în Franco Baresi. Un libero de legendă, care şi-a dedicat toţi cei 20 de ani de carieră „diavolilor roşii“ şi în onoarea căruia, la despărţire, AC Milan a retras definitiv numărul şase, Franco Baresi împlineşte astăzi 60 de ani.

Paolo Maldini, un alt jucător ce se bucură de statutul de legendă a Milanului, l-a caracterizat simplu: „El era special“. Prestigioasa revistă „World Soccer“ l-a plasat pe locul 19 în clasamentul celor mai buni fotbalişti ai secolului 20, iar în 2004, Pelé îl nominaliza în celebrul său Top 125 de fotbalişti ai tuturor timpurilor.

La început, era doar „Celălalt Baresi“

Născut pe 8 mai 1960, la Travaglito, la o oră distanţă de Milano, Franco Baresi avea să îşi înceapă cariera în umbra fratelui său mai mare, Giuseppe. Cei doi ştiau clar că fotbalul este calea de urmat când drama le-a lovit în plin familia, ambii părinţi pierzându-şi viaţa. Giuseppe avea 16 ani, iar Franco - 14. Cei doi fraţi aveau să meargă împreună la selecţiile organizate de Inter Milano, însă în timp ce Giuseppe era primit de nerazzurri, Franco era refuzat, pe motiv că era prea scund şi prea firav.

Am vrut să merg după fratele meu, la Inter, dar acolo mi-au spus: <<Să revii la anul!>>. Aşa că antrenorul meu m-a dus la Milan, iar acolo am fost acceptat, deşi a fost nevoie de mai multe testări. Oricum, inima mea aparţinuse dintotdeauna Milanului. Aşa că a fost marele meu noroc că am jucat tot timpul la Milan. Franco Baresi

La 14 ani, Franco era un puşti timid, care se uita la marile glorii aflate la câteva bătăi de inimă distanţă în vestiarul Milanului ca la veritabili extratereştri. „Nu m-am ascuns. Dar încercam să nu le ies în cale, pentru că îmi păreau de neatins, inabordabili“, mărturisea Franco Baresi, citat de „These Football Times“. Şi în acest timp, Giuseppe, care avea să devină un jucător de bază la Inter, cu 392 de meciuri jucate, îşi construia un nume. De aceea, la vremea respectivă, Franco era doar „Celălalt Baresi“.

Şansa lui Franco Baresi s-a numit Nils Liedholm. Antrenorul suedez remarca: „La 18 ani, avea deja cunoaşterea unui veteran“. De aceea, Liedholm i-a acordat şansa debutului în Serie A în aprilie 1978, împotriva Veronei, iar până la începutul următorului sezon, Franco Baresi avea să se impună deja ca titular pe postul de libero, pe care avea să-l păstreze timp de două decade. Totuşi, ca mezin al lotului, Franco Baresi se alegea cu porecla „Piscinin“ (n.r. - Micuţul). Însă câştigarea statutului de titular al lui Baresi a coincis cu ascensiunea echipei, care mai miza pe staruri precum Fabio Capello sau Gianni Rivero: AC Milan devenea o forţă autoritară în Serie A, reuşind al zecelea Scudeto din istoria sa. Astfel, roata se întorcea, iar Giuseppe devenea şi avea să rămână „Celălalt Baresi“.

Cum a devenit Baresi „Kaizer Franz“

„Consider că punctul meu nu a fost niciodată fizicul. Eram un jucător destul de rapid, dar, în primul rând eram rapid aici sus, la minte. Asta m-a ajutat mult. Este o chestie nativă“, spunea Franco Baresi.

Cu un simţ excelent de anticipare în fazele defensive, detentă impresionantă, fiind capabil să urce în situaţii favorabile cu mingea la picior spre careul advers, o agresivitate evidentă la intrări şi un profesionalism desăvârşit, Franco Baresi a primit rapid o nouă poreclă „Kaizer Franz“, datorită similitudinilor în joc cu marele Franz Beckenbauer.

Franco Baresi a lăsat acţiunile sale să vorbească pentru el, lucru remarcat de fani şi coechipieri. Se impunea prin etica de la antrenamente, munca depusă, seriozitate, astfel încât era suficient să vorbească doar când erau necesare indicaţii în defensivă.

Loialitate totală Milanului

Franco Baresi şi-a câştigat definitiv respectul peluzei Curva Sud în 1982, când AC Milan a trecut printr-o cumpănă uriaşă. Retrogradată în Serie B într-un scandal de meciuri aranjate, Baresi a rămas la echipă, iar conducerea l-a răsplătit oferindu-i banderola de căpitan şi transformându-l în pilonul central într-un proiect ambiţios de reconstrucţie, care a readus imediat echipa în primul eşalon. Iar la trei ani după promovare, când Silvio Berlusconi şi-a pus conturile grase la dispoziţia clubului, Baresi era omul numărul unu al compartimentului defensiv şi stâlpul echipei.

Cifrele lui Baresi la AC Milan sunt stelare: trei Ligi ale Campionilor, şase titluri în Serie A, patru Cupe ale Italiei, două SuperCupe ale Europei. Strunită de Baresi, defensiva „diavolilor“ încasa doar 14 goluri în sezonul 1987/1988, iar în 1989, doar Marco van Basten reuşea să îl învingă pe Baresi în cursa pentru „Balonul de Aur“. O altă cifră fabuloasă: în 196 de partide în care a făcut pereche în defensivă cu Paolo Maldini, echipa lor a încasat doar 23 de goluri.

Baresi şi naţionala Italiei: între ghinion şi ambiţie de gladiator

Franco Baresi a făcut parte din lotul Italiei la Mondialul câştigat de Squadra Azzura în 1982, însă nu a jucat nici măcar un minut. Astfel, debutul oficial l-a marcat într-un meci contra României - aflată sub conducerea lui Mircea Lucescu, la Florenţa, încheiat cu scorul de 0-0.

Italia era atunci campioană mondială, dar am întîlnit în preliminariile lui Euro '84 un adversar român surprinzător. N-am reuşit să înscriem, fiindcă Lucescu a jucat atunci contra noastră în stil italian. Defensivă foarte bună. Debutul în squadra azzurra îţi rămîne în memorie cu fiecare amănunt. Iar pe Lucescu am avut ocazia apoi să-l cunosc bine cînd a venit să lucreze în Italia. Franco Baresi, într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, în 2011

La Mondialul din 1990, după ce Baresi şi ai săi reuşiseră să acopere 500 de minute fără gol încasat, Argentina avea să elimine Italia în semifinale, la loviturile de la 11 m. Baresi îşi asumase prima execuţie a Italiei şi înscrisese, însă în final Donadoni şi Serena au ratat, trimiţând Argetina mai departe. Patru ani mai târziu, Franco Baresi prelua banderola de căpitan şi oferea o nouă lecţie pentru cărţile de istorie ale fotbalului: Baresi s-a accidentat în al doilea meci al Italiei, contra Norvegiei, însă deşi a fost diagnosticat cu ruptură de menisc, Baresi, ajuns la 34 de ani, a decis să se opereze pe loc şi a început o cursă nebunească de recuperare, urmărind cum echipa sa galopa spre finală.

Am vrut să fiu cu echipa. Sincer, nu mă gândeam că voi reuşi să revin. Cu cât Italia avansa, cu atât eu îmi intensificam recuperarea. Venea automat. Nu exista un plan, nu existau aşteptări. Franco Baresi

În loc de câteva luni, Baresi şi-a încheiat recuperarea în 25 de zile de la accidentare, intrând pe teren pentru finală. Din păcate, Baresi şi-a văzut din nou visul spulberat la loviturile de la 11 m: cu tot cu prelungiri, tabela rămăsese încremenită la scorul de 0-0, iar loteria de la punctul cu var a jucat din nou împotriva Italiei. Baresi a tras din nou primul pentru Italia, însă, spre deosebire de 1990, acum avea să rateze. Massaro şi Baggio făceau la fel, trimiţând titlul în Brazilia.

În toamna aceluiaşi ani, Franco Baresi şi-a încheiat cariera internaţională, după 81 de selecţii (asta în condiţiile în care Italia a ratat Euro '84, iar o viziune controversată a selecţionerului Enzo Bearzot l-a lăsat în afara lotului pentru Mondialul din Mexic, din '86).

Franco Baresi şi momentele sale magice pe teren