Video Șumudică s-a dus s-o resusciteze pe penultima clasată din Arabia Saudită. Prezentare de gală pentru român
0Ultima oară la Rapid, antrenorul Marius Ninel Șumudică, 54 de ani, revine în Golf și se va duela din nou cu Cristiano Ronaldo. Tehnicianul a fost prezentat oficial astăzi într-un clip în care apare dansând, imaginile fiind din perioada în care făcea furori la turci, pe banca formației Gaziantepspor.

Al-Okhdood, ocupanta penultimei poziții (locul 17) în prima ligă saudită, a decis să schimbe antrenorul la începutul acestui an. Clubul a anunțat despărțirea de antrenorul portughez Paulo Sergio (57 de ani), iar Marius Șumudică a fost ales să scoată echipa din subsol.
„Al-Okhdood a anunțat încetarea de comun acord a relațiilor contractuale cu Paulo Sergio”, a fost postarea publicată de reprezentanții clubului.
Tehnicianul portughez, care mai avea contract până în vară, a confirmat la rândul său plecarea de la echipă.
„Am fost un antrenor mândru la Al-Okhdood. Acum voi fi suporter. Vă urez baftă”, a scris Paulo Sergio pe Instagram.
Numit la începutul anului, Paulo Sergio a condus echipa în 26 de partide oficiale, perioadă în care Al-Okhdood a înregistrat o medie de un punct pe meci.
În prezent, formația ocupă locul 17 în clasament, loc direct retrogradabil, cu cinci puncte obținute în 12 etape.
Formația la care în trecut au evoluat internaționalii români Florin Tănase și Andrei Burcă este la doar 3 puncte distanță de lanterna roșie, Al Najma.























































