Serial "Adevărul":  Campionatul European din 1964 a adus răzbunarea Spaniei în faţa sovieticilor

Spania a câştigat Europeanul din 1964 FOTO Getty Images

După boicotul de la Euro 1960, dictatorul Franco nu numai că a permis naţionalei să joace împotriva URSS-ului, dar a asistat personal la victoria din finala cu soveticii.

Cum primul turneu final a fost un succes mediatic, numărul naţionalelor care au decis să se înscrie pe lista de start de la EURO 1964 a crescut considerabil. De la 17 s-a ajuns la 29 de naţiuni participante în calificări, dar şi acum am avut parte de un abandon: Grecia a refuzat să joace împotriva Albaniei, cele două naţiuni fiind beligerante în acea perioadă. Dintre echipele puternice ale epocii, Anglia şi Italia au participat în premieră, doar Germania de Vest ţinându-se în continuare departe de această întrecere.

La fel ca-n 1960, naţionalele au jucat mai multe tururi preliminare, iar turneul final a fost accesibil celor patru echipe câştigătoare din faza sferturilor. În calificări, Italia a fost bătută de URSS, Anglia a capotat în faţa Franţei, dar bomba preliminariilor a venit de la Luxemburg, care a scos-o pe vecina Olanda. De această surpriză a profitat Danemarca, nordicii trecând apoi de Luxembrug şi câştigând biletul spre turneul final. Tot în sferturi, Ungaria a bătut Franţa, URSS-ul a trecut de Suedia, iar Spania de Irlanda de Nord, aşa că cele patru „finaliste” ale EURO 1964 au fost Spania, URSS, Ungaria şi Danemarca, onoarea de a găzdui competiţia fiind acordată ibericilor.

EURO 64 s-a jucat în două oraşe, Madrid şi Barcelona, pe stadioanele celor două mari echipe din Spania. Cu mari emoţii, echipa gazdă a învins Ungaria, cu un ngol marcat în prelungiri, iar URSS-ul a trecut lejer de Danemarca, scor 3-0. Aşadar, finala avea să le opună pe “inamicele politice” Spania şi URSS. Nu numai că a permis naţionalei să joace această finală, dar dictatorul Franco a asistat personal la acest meci, intuind că o victorie se transformă rapid într-un instrument de propagandă.

Să-i permitem să ne introducă în atmosfera vremii pe Luis Suarez, cel mai bun fotbalist din naţionala Spaniei de la EURO 1964.  “Eram o echipă bună, dar nu cea mai bună a Spaniei, pentru că Di Stefano se retrăsese, iar Gento şi Del Sol n-au fost convocaţi din cauza unor diferende cu antrenorul. A fost riscant, dar până la urmă a mers bine. Era un singur jucător cu experienţă internaţională – eu! La 29 de ani eram cel mai vârstnic jucător şi singurul care evolua afară, la Inter Milano. Dar am fost mai degrabă o echipă decât o selecţie de jucători de top. Poate tocmai de aceea am câştigat acest trofeu, pe când cu alţi colegi mai valoroşi nu am câştigat nimic. Fanii ne-au fost alături tot timpul, asta ne-a dat mult moral. Finala s-a jucat la Madrid în faţa a 80.000 de spectatori pentru că pe vremea aceea Santiago Bernabeu nu avea scaune, capacitatea era mult mai mare. Suporterii au fost de excepţie şi aşa am reuşit să câştigăm meciul cu URSS, care îl avea în poartă pe fantasticul Iaşin”. Marcelino, jucător la Zaragoza, a dat golul victoriei cu şase minute înainte de final, după o centrare perfectă a inegalabilului Luis Suarez.

Fanii spanioli de pe Santiago Bernabeu la finala din 1964 FOTO UEFA.com

Campionatul European de Fotbal 1964

Turneul final

Semifinale

Spania – Ungaria 2-1

Pereda 35, Amancio 112 / Bene 84
URSS – Danemarca 3-0
Voronin 19, Ponedelnik 40, Ivanov 87

Finala (21 iunie 1964, Madrid)

Spania – URSS 2-1
Pereda 6, Marcelino 84 / Khusainov 8
Spania: Iribar – Rivilla, Olivella, Calleja, Zoco, Fuste, Amaro, Pereda, Marcelino, Luis Suarez, Lapetra. Antrenor: Jose Villalonga
URSS: Iaşin – Shustikov, Shesternev, Mudrik, Voronin, Anichkin, Chislenko, Ivanov, Ponedelnik, Korneev, Khusainov. Antrenor:  Konstantin Beskov

“Tricolorii”, umiliţi de Spania
Naţionala noastră a avut ghinionul de a da chiar în primul tur preliminar peste viitoarea campioană a Europei. La Madrid, pe 1 noiembrie 1962, spaniolii nau bătut cu 6-0 o echipă a României din care făceau parte jucători ca Titus Ozon, Ion Nunweiller sau Dumitru Macri. La retur, antrenorul Constantin „Titi” Teaşcă a fost schimbat cu Gheorghe Popescu I şi a izbutit o revanşă de palmares, scor 3-1, meci jucat pe „23 August”  (25 noiembrie 1962, 72.000 de spectatori). Tătaru, Manolache şi Gh. Constantin au dat golurile noastre, inutile de altfel, pentru că România era deja eliminată. 

Povestea Europeanului din 1960: turneul lui Lev Iaşin, Păianjenul Negru