Rușii trec la amenințări tot mai dure: Urmează momentul adevărului, la Lisabona

0
Publicat:

În februarie 2022, când a început invazia Ucrainei, Rusia se pregătea pentru barajul de calificare pentru Mondialul din Qatar, contra Poloniei. Și urma să găzduiască, la Sankt Petersburg, finala Ligii Campionilor.

Vladimir Putin, în relații bune cu șeful FIFA, Gianni Infantino
Vladimir Putin, în relații bune cu șeful FIFA, Gianni Infantino

Praful s-a ales însă de aceste planuri din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin (70 de ani). Naționala Rusiei și echipele de club au fost excluse imediat din toate întrecerile internaționale, iar finala Ligii Campionilor, ediția 2021-2022, s-a jucat, la Paris, pe „Stade de France“. Între timp, rușii au ratat, nu doar Mondialul din 2022, dar și actualul sezon european la nivel de cluburi. Și vor absenta și de la Euro 2024, în condițiile în care prima lor reprezentativă a fost exclusă din preliminarii.

De acum, principalul obiectiv al forului de la Moscova e prezența în calificările pentru Mondialul din 2026, care va fi găzduit de Canada, Mexic și SUA. Încă de la finalul anului trecut, rușii au început să facă presiuni asupra UEFA, în acest sens. Și au amenințat inclusiv cu aderarea la Confederația Asiatică de Fotbal (AFC). Idee pe care au reluat-o acum, înaintea ședinței Comitetului Executiv UEFA, care va avea loc, la Lisabona (Portugalia), pe data de 5 aprilie.

Această amenințare a rușilor, de a trece la AFC, e explicabilă prin faptul că regimul lui Vladimir Putin are foarte mulți aliați în Asia. Ceea ce s-a văzut și acum, când naționala Rusiei a disputat două meciuri amicale, cu Iran (1-1), la Teheran, și cu Irak (2-0), la Sankt Petersburg. După aceste partide, președintele Federației Ruse de Fotbal (RFS), Aleksandr Dyukov (55 de ani), a fost întrebat, încă o dată, despre părăsirea UEFA și intrarea sub tutela AFC. „Ce șanse sunt să facem asta? Deocamdată, orice e posibil. Vorbim despre scenarii, la ora actuală. Haideți să vorbim deschis: ținta noastră e participarea în preliminariile Mondialului din 2026. Eu cred că, după Comitetul Executiv UEFA, vom afla ce urmează pentru fotbalul din Rusia“, a spus Dyukov, lăsând de înțeles că trecerea la AFC rămâne o opțiune.

Aleksandr Dyukov, președintele Federației Ruse de Fotbal
Aleksandr Dyukov, președintele Federației Ruse de Fotbal

Oricum, indiferent de numele Confederației din care vor face parte, rușii trebuie să obțină și acordul FIFA, care organizează Mondialul, de a evolua în preliminarii. Cu siguranță însă, în Asia vor fi mai puține echipe deranjate de perspectiva de a întâlni reprezentativa unui stat agresor, comparativ cu Europa. Această realitate se vede acum, când Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a recomandat reintegrarea sportivilor din Rusia și Belarus în competițiile internaționale.

Imediat, anunțul CIO a stârnit reacții vehemente în Europa. „Ce vrea CIO e o palmă dată sportivilor ucraineni! Sportul internaţional trebuie să condamne, cât se poate de clar, războiul brutal de agresiune al Rusiei. Acest lucru se poate face doar prin excluderea totală a sportivilor ruşi şi bieloruși. Nu există niciun motiv ca Rusia să revină în sportul mondial. Putin îşi continuă războiul criminal cu o brutalitate îngrozitoare împotriva populaţiei civile ucrainene“, a spus ministrul german al Sportului, Nancy Faeser.

Thomas Bach, șeful Comitetului Olimpic Internațional
Thomas Bach, șeful Comitetului Olimpic Internațional

La fel de dur a reacționat și un viceministru polonez al Afacerilor Externe, Piotr Wawrzyk: „O zi ruşinoasă pentru CIO! Ce lucru bun s-a întâmplat cu Rusia pentru ca sportivii săi să participe la competiţii?!“. Iar Polonia, Ucraina, Lituania, Estonia şi Letonia au subliniat, într-o declaraţie comună, că „nu există niciun motiv pentru a ne îndepărta de la regimul de excludere a sportivilor ruşi şi bieloruși, instituit de CIO cu mai bine de un an în urmă“, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Politica nu poate face parte din competiţiile sportive şi sportivii nu trebuie pedepsiţi pentru paşaportul lor. Decizia noastră, indiferent care va fi ea, nu va mulțumi toată lumea. Va trebui să trăim cu asta.

Thomas Bach președintele CIO

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite