Predecesorii lui Oscar Pistorius: lista atleţilor care au concurat atât la Jocurile Olimpice, cât şi Paralimpice
0Oscar Pistorius este printre puţinii atleţi cu dizabilităţi care au concurat atât la Jocurile Olimpice, cât şi la cele Paralimpice. Pe lângă sportivul din Africa de Sud, lista celor care au concurat la Jocurile Olimpice şi cele Paralimpice conţine şi alte nume.
Pe lângă Oscar Pistorius, în istoria olimpismului mondial, au mai existat şi alţi atleţi cu dizabilităţi care au luat startul la Jocurile Olimpice şi Paralimpice.
George Eyser, sportiv de origine germană născut în Statele Unite ale Americii a concurat în 1904, la Jocurile Olimpice din St. Louis cu un picior de lemn. Eyser îşi pierduse piciorul stâng din cauza unui accident de tren suferit când era copil. Sportivul a câştigat trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz în toată cariera sa.
Poloistul ungar Oliver Halassy, care a avut de asemenea un picior amputat, a concurat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu 1928 şi până 1936, scrie The Time.
Chiar şi după înfiinţarea Jocurilor Paralimpice în 1948, atleţii cu dizabilităţi au concurat în continuare la Jocurile Olimpice.
Marla Runyan, care era oarbă, a dominat întrecerile de atletism la Jocurile Paralimpice din 1992 şi 1996, obţinând medalia de aur în probele de 100 de metri şi săritura în lungime. După această reuţită, Runyan a concurat în proba de 1500 de metri la JO de la Sydney şi de la Atena.
Sud-africanca Natalie du Toit, înotătoare de lungă distanţă, care şi-a pierdut un picior într-un accident de maşină la vârsta de 17 ani, s-a clasat pe locul 16 în proba de înot 10 kilometri la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Natalia Partyka a concurat deopotrivă la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Beijing şi a făcut-o la fel de bine şi la Londra, în 2012 în proba de tenis de masă. Sportiva din Polonia a concurat fără mână şi braţul drept.
Oscar Pistorius a intrat în istorie anul acesta, devenind primul sportiv cu ambele picioare amputate care a concurat la Jocurile Olimpice şi Paralimpice deopotrivă. Supranumit „Blade Runner” datorită protezelor de carbor care îl ajută să alerge, Pistorius a captat atenţia lumii întregi, deoarece a alergat la Olimpiadă alături de atleţii apţi 100% din puncte de vedere fizic.
Cu toate acestea, sud-africanul a pierdut cursa de 200 de metri de la Jocurile Paralimpice în faţa brazilianului Oliveira, deşi era mare favorit. Totuşi, Pistorius mai are şansa de a câştiga aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, întrucât va mai concura în probele de 4X100 de metri, 100 de metri şi 400 de metri. Dar înfrângerea suferită în faţa lui Oliveira în proba de 200 de metri a demonstrat că Pistorius nu este singurul în elita sportivilor paralimpici, mai notează aceeaşi sursă.