Mutu a luat bătaie între două procese

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu (dreapta) a fost învins la Udinese
Adrian Mutu (dreapta) a fost învins la Udinese

Cu Adrian Mutu în teren tot meciul, Fiorentina a pierdut aseară la Udinese cu 1-2. Împins în avanposturi de accidentarea lui Gilardino, Adrian Mutu nu a repetat jocul bun de săptămâna trecută, din meciul cu Cagliari, când a marcat primul gol al acestui sezon.

Poziţia de vârf împins l-a incomodat vizibil pe jucătorul român, care a alergat în gol între linia de mijloc şi careul advers, în ­încercarea de a crea faze periculoase. Altfel, vineri a avut loc întâlnirea dintre avocaţii lui Mutu, celebra casă Dupont, care s-a ocupat de cazul Bosman, şi cei ai lui Roman Abramovici, la Londra. Conform publicaţiei „Il Nuovo Corriere di Firenze", cele două părţi nu au ajuns la un acord privind amenda de 17 milioane de euro pe care o are de plătit românul către Chelsea, urmând a relua discuţiile în următoarele săptămâni. Tot vineri, dar la Florenţa, Berat Racaj a fost supus unui nou control medical, al cărui rezultat va servi la încadrarea agresiunii lui Mutu. Rezultatul va fi emis în 45 de zile. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite