Managementul românesc, cu rezultate dezolante: Avem o situație de neimaginat la nivel european

0
Publicat:

În sportul românesc se vorbește mereu despre lipsa resurselor financiare. În realitate însă, sunt bani, ce-i drept puțini, fiindcă n-avem nici priceperea de a-i produce, dar și puținul pe care îl avem îl gestionăm prost.

Oamenii suferă în tribune, când văd rezultatul unor debandade administrative
Oamenii suferă în tribune, când văd rezultatul unor debandade administrative

Iar aici dăm de marea noastră problemă, de fapt: managementul catastrofal. În fotbal, consecințele acestei situații se văd în modul în care sunt risipiți banii pe aducerea unor jucători extrem de slabi, dar și de schimbarea antrenorilor precum șosetele. Cu precizarea că, la al doilea capitol, de vină sunt și tehnicienii care, în disperare de cauză, acceptă orice și semnează orice fel de contract. Așadar, siguranța locului de muncă e inexistentă în cazul lor. Mai ales când avem niște patroni care merg pe principiul „Eu știu mai bine“. Deși doar Gigi Becali spune treaba asta răspicat, în realitate, lucrurile stau cam la fel și la cele două formații din Craiova, de pildă. Mihai Rotaru și Adrian Mititelu au „măcelărit“ banca tehnică și rezultatele se văd în clasamentul Superligii, la ora actuală. Pentru că „U“, cu obiectivul declarat de a câștiga titlul, e departe de așa ceva, iar FC U, cu un lot de play-off, e abia pe 12, în subsolul clasamentului.

Iar după etapa din weekend, putem asista la noi schimbări de antrenori, inclusiv la Craiova lui Rotaru! Care a început sezonul cu Eugen Neagoe, l-a continuat Laurențiu Reghecampf, iar acum e în căutarea unui înlocuitor pentru interimarul Papură!

„Pentru prima dată, mi-a fost rușine de echipă“

În Giulești, cel mai așteptat meci al etapei, Rapid – Universitatea Craiova, cu casa închisă, poate pune capăt mandatului cu numărul trei pentru Corneliu Papură la formația olteană. Ceea ce nu e tocmai surprinzător, având în vedere bilanțul său în acest sezon: 4 meciuri, 1 victorie, 2 remize, 1 înfrângere. Golaveraj: 7-5. Foarte slab pentru o formație care viza locul 1. Iar înfrângerea din etapa trecută, 1-3 acasă cu Petrolul, a arătat o echipă în derivă a Craiovei. Prestația oltenilor a fost atât de slabă, încât fostul președinte al clubului, Sorin Cîrțu, a oferit o declarație incredibilă la Digi Sport: A fost prima oară în viața mea când mi-a fost rușine că mă uit (n.r. – la meci), că țin cu echipa asta. Ce am văzut în repriza a doua... În 10 ani cât am fost alături de echipă, n-am văzut niciodată o prestație cum a fost în repriza a doua. Niște momente de joc incredibile“.

Așadar, plecarea lui Papură e o chestiune de zile. Rămâne de văzut cine va fi ales pentru a-l înlocui, iar dacă nivelul noului antrenor va fi pe măsura pretențiilor echipei.

Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo
Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

Burcă și-a epuizat creditul

Un alt antrenor cu bagajele făcute e Ovidiu Burcă (43 de ani). Adică, omul care a făcut minuni în sezonul trecut, obținând promovarea cu Dinamo, când nimeni nu credea în realizarea acestui obiectiv. Mai ales că atunci Dinamo a pornit foarte rău în „B“, înregistrând cinci înfrângeri în primele șapte etape. Apoi însă, aproape miraculos, Burcă a redresat corabia. Ceea ce n-a mai reușit acum în Superligă.

Dinamo a pornit catastrofal, cu trei înfrângeri în primele trei runde. Eșecurile au fost puse pe seama faptului că bucureștenii au dat de niște adversari superiori din punct de vedere valoric. Și, într-adevăr, Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi, care au bătut Dinamo pe rând, sunt peste o formație nou-promovată. Mai mult decât atât, după această serie de eșecuri, Burcă a dat semne că a redresat situația. Pentru că au urmat trei partide fără înfrângere în campionat: 1-0 cu Botoșani, 3-2 cu Voluntari și 1-1 cu Petrolul.

Din păcate pentru Burcă, Dinamo a intrat în colaps de la începutul lunii septembrie. Dovada și faptul că are un bilanț groaznic de atunci în campionat: o remiză și cinci înfrângeri. În aceste șase partide, roș-albii au dat un gol (!), în remiza cu CFR Cluj, și au luat 12.

Așadar, e lesne de înțeles de ce Burcă și-a cam epuizat creditul și un nou eșec, cu Poli Iași, o altă nou-promovată, va însemna, aproape sigur, plecarea sa.

Alexa trage de un „cal mort“

Și la Botoșani se prefigurează o schimbare de antrenor, doar că aici problemele sunt mult mai mari și nu componența băncii tehnice e principala lor cauză.

Concret, la Botoșani avem un lot foarte slab. Vorbim despre niște jucători atât de limitați, încât Dan Alexa, actualul principal, voia să plece de la echipă, încă de la mijlocul săptămânii! A fost convins să mai stea de finanțatorul Valeriu Iftime care, cu siguranță, știe ce „marfă“ are în echipă. De altfel, Botoșani pare a fi principala candidată la retrogradare în acest sezon, „la braț“ cu Dinamo. Vorbim despre formațiile cu cele mai slabe loturi din Superliga, la ce au arătat în primele 13 runde.

Anton Petrea a avut viață scurtă pe banca Universității Cluj
Anton Petrea a avut viață scurtă pe banca Universității Cluj

Schimbările de antrenori din acest sezon

Club Etapa A plecat A venit

Rapid 1 Adrian Mutu Cristiano Bergodi*

FC U Craiova 2 Florin Drăgan Nicolae Dică

Universitatea Craiova 2 Eugen Neagoe Laurențiu Reghecampf

Botoșani 5 Marius Croitoru Mihai Ciobanu

FC U Craiova 6 Nicolae Dică Florin Drăgan

Universitatea Cluj 6 Anton Petrea Ioan Ovidiu Sabău

Botoșani 8 Mihai Ciobanu Dan Alexa

Universitatea Craiova 9 Laurențiu Reghecampf Corneliu Papură

FC U Craiova 11 Florin Drăgan Paul Răducan

FC U Craiova 13 Paul Răducan Giovanni Constantino

*Rocada s-a produs cu câteva zile înainte de prima etapă.

Laurent Blanc, demis în campionatul francez, unde Lyon ocupă ultimul loc în clasament
Laurent Blanc, demis în campionatul francez, unde Lyon ocupă ultimul loc în clasament

Câți antrenori au fost schimbați în Big 5

Campionat Etape jucate Schimbări pe bancă

Premier League (Anglia) 9 0

La Liga (Spania) 10 5

Bundesliga (Germania) 8 2

Serie A (Italia) 9 3

Ligue 1 (Franța) 9 4

Gigi Becali are un slogan clar la FCSB: Faci Ce Spune Becali
Gigi Becali are un slogan clar la FCSB: Faci Ce Spune Becali

Superliga 2023-2024, etapa a 14-a

Joi, meci restant

Farul Constanța - UTA 2-2

Vineri

Voluntari – Sepsi 17.30

Dinamo – Poli Iași 20.30

Sâmbătă

Oțelul – Hermannstadt 14.00

Petrolul – FCSB 20.30

Duminică

FC U Craiova 1948 – UTA 14.00

Rapid – Universitatea Craiova 20.30

Luni

Botoșani – Universitatea Cluj 17.30

CFR Cluj – Farul 20.30

Clasament

1. FCSB 13 9 3 1 25-11 30

2. CFR Cluj 13 8 3 2 25-12 27

3. Rapid 13 6 5 2 27-16 23

4. Universitatea Craiova 13 6 4 3 20-13 22

5. Farul Constanța 13 6 2 5 19-19 20

6. Hermannstadt 13 4 7 2 21-14 19

7. Petrolul 13 4 7 2 17-14 19

8. Universitatea Cluj 13 3 7 3 18-21 16

9. Oțelul Galați 13 2 9 2 10-10 15

10. Sepsi 13 4 3 6 16-18 15

11. Poli Iași 13 4 3 6 15-19 15

12. FC U Craiova 1948 13 4 2 7 21-24 14

13. Voluntari 13 3 4 6 15-23 13

14. UTA 13 2 6 5 12-18 12

15. Dinamo 13 2 3 8 8-24 9

16. Botoșani 13 0 6 7 13-26 6

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, in total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, in total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite