Liderul Superligii s-a prăbușit în Cupa României la fotbal. Costel Gâlcă a pus tunurile pe elevii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 FC Argeș a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (1-1), marți seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a doua a Cupei României la fotbal, în Grupa A.

Echipa Rapidului folosită la Mioveni
Echipa Rapidului folosită la Mioveni

Rapid a deschis scorul prin Claudiu Petrila (21), dar argeșenii au egalat prin Robert Moldoveanu (38), care a reușit apoi dubla, în debutul reprizei secunde (53).

Oaspeții au jucat în inferioritate numerică din min. 63, când Leo Bolgado a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător la Caio Ferreira.

Gazdele au mai ratat două ocazii, prin Dorinel Oancea (90+1) și Florin Borța (90+7), iar la poarta cealaltă Petrila a avut o șansă bună de egalare (90+5). Ambele echipe reușiseră victorii în primul tur.

Marți, CSC Dumbrăvița a dispus de CSM Slatina, iar joi, în ultima partidă din grupă, în această etapă, Metaloglobus va primi vizita echipei CFR Cluj (ora 18:30). Tot marți s-au mai disputat jocurile CS Dinamo - Concordia Chiajna 0-3, Csikszereda - Oțelul Galați 1-2.

„Fundașii centrali au avut un meci slab”

Costel Gâlcă, 53 de ani, s-a arătat dezamăgit de evoluția echipei, în special de jocul prestat de cei doi fundași centrali titularizați, Lars Kramer și Leo Bolgado. Brazilianul a jucat doar până în minutul 63, când a fost eliminat.

Ideea era să facem cel puțin vreo 60 de minute bune, apoi să venim cu schimbări, cu un plus de pe bancă. Nu s-a văzut. Chiar am jucat mai slab când au intrat cei de pe bancă. Știam că FC Argeș e o echipă bună, care are agresivitate, a câștigat pentru că a fost mai bună.

M-a nemulțumit atitudinea pe care au avut-o în anumite momente. De greșit, poți să greșești… Știam că e un meci important pentru noi, care putea să ne aducă liniștea. Am avut și 1-0, dar n-am știut să gestionăm anumite momente.

FC Argeș o echipă care verticalizează, pune presiune pe adversari, dar am avut spații mari și puteam să mai marcăm.

Fundașii centrali au avut un meci slab. Pe final de meci și-au mai revenit, dar foarte, foarte slabi. La acest capitol, n-am avut echilibru, și plasamentul… Prea multe greșeli. Mai avem un meci greu (n.r. - cu CFR Cluj), trebuie să mergem să-l câștigăm”, a declarat Costel Gâlcă.

„Gata Cupa”

În două postări de pe pagina personală de Facebook, Marian Iancu, fost patron la Poli Timișoara și fan declarat al giuelștenilor, i-a jignit pe Dan Șucu, Victor Angelescu și Costel Gâlcă, pe care îi consideră vinovați pentru eșecul de la Mioveni. Nici jucătorul Timotej Jambor, care a avut o nouă evoluție palidă, nu a scăpat de furia lui Marian Iancu.

Domnilor din Giulești, scoateți-l pe Jambor din capul lui Șucu cât mai repede posibil. Gata Cupa! Ne rămâne o participare în Conference League din podiumul campionatului. Mergem și ieșim cu viteza cu care a părăsit competiția U Cluj. Să fim serioși

Aceeași administrație tembelă, cretină a Rapidului a reușit să mai distrugă un obiectiv și anul acesta. S-au pus în luneta lui Pancu. Iar le dă vreo trei de mai rămâne în contract cu CFR Cluj încă vreo două luni. Idioții etapei de Cupă, Angelescu, Șucu și Gâlcă, care le face toate poftele”, a scris Marian Iancu, pe Facebook.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite