Istoria Campionatelor Europene: ediţia din 1972, rampa de lansare pentru doi coloşi ai fotbalului mondial

Franz Beckenbauer

La prima lor participare în turneul final, nemţii s-au prezentat cu o echipă formidabilă şi au cucerit trofeul de o manieră categorică.

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Campionatul European era deja considerat o competiţie de anvergură.

Numărul echipelor din preliminarii a ajuns de la 31 (Euro 1968) la 32, Malta alăturându-se restul participantelor. Drept urmare, s-au alcătuit opt grupe de câte patru echipe, iar câştigătoarele au ajuns în sferturi. Aici, cele patru formaţii calificate la turneul final s-au stabilit după partidele tur-retur. Doar o singură confruntare, cea dintre România şi Ungaria, a avut nevoie de un al treilea meci pentru a decide învingătoarea.

Chiar dacă marile puteri fotbalistice ale Europei, Franţa, Anglia, Italia şi Spania au luat parte în calificări, nici una n-a prins şi turneul final. Acolo au ajuns Belgia, Ungaria, Germania Federală şi URSS. Ceea ce a simplificat şi desemnarea ţării-gazdă. Italia, Anglia şi Belgia şi-au depus, înainte de startul preliminariilor, candidatura pentru a organiza Euro 1972. Cum primele două ţări nu s-au calificat, Belgia a găzduit competiţia (14-18 iunie) în trei oraşe: Bruxelles, Liege şi Anvers. 

Germania, imbatabilă

Turneul final a fost dominat de Germania Federală. Nemţii îşi arătaseră forţă încă din timpul partidelor de calificare. Cu Sepp Maier în poartă, cu căpitanul Beckenbauer dirijând nume precum Breitner, Hoeness, Netzer şi Heynckes şi cu golgheterul Muller, marcând pe bandă. Germania a câştigat grupa preliminară din care au mai făcut parte Polonia, Turcia şi Albania, având un golaveraj de 10-2. În sferturi, nemţii au trecut de Anglia în dublă manşă, scor 3-1.

Titlul european a venit la fel de uşor. După victoria cu gazda Belgia, în faţa unui stadion cu 55.669 de spectatori, Beckenbauer şi compania s-au distrat şi în finală. Gerd Muller a mai reuşit o „dublă“, după cea din semifinala cu Belgia, iar Germania a zdrobit URSS cu 3-0. Pe lângă faptul că a câştigat Euro 1972, Germania a dat şi cel mai bun marcator al turneului: Gerd Muller (4 reuşite). Dominarea nemţilor s-a văzut şi în Echipa Ideală, acolo unde au avut opt jucători.

Cel mai rapid gol al competiţiei a venit după 24 de minute, dovadă că apărările erau ermetice şi atunci.

Echipa Ideală UEFA

Rudakov (URSS) – Dzodzuashvili (URSS), Beckenbauer (Germania Federală), Khurtsilava (URSS), Breitner (Germania Federală) – Hoeness, Netzer, Wimmer (Germania Federală) – Lambert (Belgia), Heynckes, Muller (Germania Federală)

Campionatul European 1972

Turneul final

Semifinale

Belgia – Germania Federală 1-2

Polleunis 83 / Muller 24, 71

Ungaria – URSS 0-1

Konkov 53

Finala mică

Belgia – Ungaria 2-1

Lambert 24, Van Himst 28 / Ku 53 (pen.)

Finala (18 iunie 1972, Bruxelles)

Germania Federală – URSS 3-0

Muller 27, 58, Wimmer 52

Germania Federală: Maier – Hottges, Beckenbauer, Schwarzenbeck, Breitner – Hoeness, Wimmer, Netzer – Heynckes, Muller, Kremers. Selecţioner: Helmuth Schon

URSS: Rudakov – Dzodzuashvili, Khurtsilava, Kaplychnyi, Istomin – Troshkin, Kolotov, Konkov (Dolmatov 46) – Baidachny, Banishevski (Kozynkevych 66), Onyshchenko. Selecţioner: Aleksandr Ponomarev

Ungurii ne-au scos dramatic

După ce a preluat naţionala la ultimul meci din preliminariile Euro 1968, Angelo Niculescu a stat pe bancă pe toată durata campaniei pentru Euro 1972. Tricolorii au ţintit prima calificare la Campionatul European, la doi ani după ce bifaseră prezenţa la CM 1970. Plasată în grupa 1, alături de Cehoslovacia, Ţara Galilor şi Finlanda, România, cu nume precum Rică Răducanu, Liţă Dumitru, Cornel Dinu, Sandu Neagu, Dobrin, Dumitrache, Iordănescu şi Lucescu în teren, a bătut tot pe teren propriu. Partida crucială a fost cea cu Cehoslovacia, penultima din grupă. România a fost învinsă, la Bratislava (0-1), însă s-a impus, la Bucureşti (2-1). Golul victoriei a fost înscris de Dobrin, la două minute după ce oaspeţii egalaseră. În sferturi, Ungaria – România s-a terminat 1-1 la Budapesta (29 aprilie 1972) şi 2-2 la Bucureşti (14 mai 1972). Cum nu exista regula golului înscris în deplasare, s-a disputat un al treilea meci, la Belgrad (17 mai 1972). Aici, ungurii au condus cu 1-0 (26), dar Neagu a egalat (32). Golul decisiv s-a dat în minutul 89 şi a trimis Ungaria la turneul final.