Înapoi la origini, în Reșița: Tragedia care i-a marcat copilăria lui Cristi Chivu și promisiunea pe care a respectat-o: „Vine, depune o floare la mormânt, apoi pleacă!”
0Cristi Chivu, tehnician român în vârstă de 45 de ani, a reușit o performanță incredibilă, fiind primul antrenor român care reușește să obțină titlul în Serie A. Totodată, acesta i-a asigurat lui Inter Milano cel de-al 21-lea succes din istoria clubului.

Pentru a sărbători această performanță, Gazetta dello Sport „a săpat” destul de adânc, până a ajuns la originile antrenorului român. Italienii au dezvăluit informații despre copilăria micului fotbalist Cristi Chivu, despre relația acestuia cu părinții, dar și despre tragedia care și-a pus amprenta pe cariera acestuia - moartea tatălui său, căruia i-a făcut o promisiune în ultimele momente de viață.
„A fost promisiunea pe care tânărul Chivu i-a făcut-o!”
Cel mai impactant moment din viața lui Cristi Chivu a fost pierderea tatălui său, Mircea Chivu, care s-a stins la vârsta de 44 de ani, fiind extrem de bolnav. La începuturile carierei de jucător, Cristi Chivu i-a promis, pe patul de moarte, că va deveni un om de bază, atât în carieră cât și în familie, și că își va asuma responsabilitatea apropiaților.
„Despre tatăl său, Mircea, există o poveste indisolubil legată de trecerea în neființă a acestuia. A fost promisiunea pe care un tânăr Chivu, în vârstă de 17 ani, cu părul închis la culoare și ochii adânci, i-a făcut-o pe patul de moarte, cu o zi înainte de a marca primul său gol profesionist din penalty. ‘Voi deveni fotbalist și voi avea grijă de familia noastră’, i-a spus el. Era 1 aprilie 1998. Mircea Chivu, o legendă a Reșiței, mai întâi antrenor și apoi jucător, plecase de mai puțin de 24 de ore!”, au admis italienii de la Gazzetta dello Sport.
„Depune o floare pe mormântul tatălui său și apoi pleacă!”
Într-o discuție cu președintele clubului din Reșița, „acasă” la Cristi Chivu, jurnaliștii italieni au aflat că tehnicianul român nu și-a uitat locul de proveniență. Conform spuselor lui Cristi Bobar, oficialul celor de la CSM Reșița, Chivu vine acasă periodic, fără ca nimeni să știe, merge la mormântul tatălui său, apoi revine pe teren în Italia, alături de formația sa.
„Am auzit că, din când în când, Cristi se întoarce pe ascuns la Reșița, depune o floare pe mormântul tatălui său și apoi pleacă. Doar ei doi, în tăcere. Nimeni nu l-a văzut vreodată, dar aici toți credem asta!”, îl citează italienii pe Bobar.
Ajunși în orașul în care s-a născut actualul antrenor al lui Inter, jurnaliștii italieni au încercat să descopere detalii mai puțin cunoscute despre copilăria lui Cristi Chivu. Din relatările oamenilor din zonă, aceștia au observat că în locurile legate de trecutul fostului fundaș nu s-au păstrat aproape deloc urme materiale ale acelor vremuri.
„Nu există fotografii, nu există videoclipuri, nu există nimic. Trăiește în amintirile celor care l-au văzut în direct!”, a povestit un localnic, conform GdS.
Un copil apreciat printre adulți
Publicația italiană GdS a aflat că tehnicianul a învățat la Școala Gimnazială nr. 8, aflată la doar câteva zeci de metri de apartamentul familiei, într-un cartier ridicat pentru muncitori. După ore, își petrecea aproape tot timpul pe terenurile improvizate dintre blocuri. Cei care l-au cunoscut își amintesc și astăzi de ambiția lui ieșită din comun. „Odată și-a rupt mâna, dar a ieșit pe teren și a marcat un hat-trick”, spun localnicii.
Oamenii care l-au cunoscut în copilărie îl descriu pe Chivu drept un băiat atent cu cei din jur și foarte generos. Se vorbește încă despre dulciurile pe care le aducea colegilor după meciuri și despre implicarea sa în acțiuni caritabile. „La zece ani, Cristian făcea parte dintr-un grup de copii care strângeau donații pentru familiile care pierduseră pe cineva în timpul revoluției. O chestiune de educație!”, au mai notat italienii.























































