Gică Hagi ar putea fi „Rege” în Tatarstan, tărâmul tătarilor din Rusia
0
Gică Hagi pleacă de la Viitorul la finalul acestui sezon şi cea mai tentantă ofertă e de la formaţia rusă Rubin Kazan.
Gică Hagi a decis să nu mai stea pe banca tehnică a Viitorului pentru ultimele etape. Aşa s-a întâmplat şi luni seara, când echipa de la malul mării a cedat pe teren propriu confruntarea cu Pandurii. Hagi a declarat că vrea să urmărească de sus ce nu merge în jocul echipei şi cum a ajuns Viitorul „într-o situaţie ruşinoasă”, după ce în iarnă îşi exprimase ambiţiile de titlu. De fapt, Gică vrea să pregătească terenul pentru iminenta sa plecare de la clubul pe care l-a fondat şi l-a condus în ultimii ani.
Hagi are o ofertă generoasă din Rusia, de la Rubin Kazan, şi una din Turcia. "Sunt lucruri care s-au discutat de aproape un an, cel puţin din vară. Există oferte concrete, există negocieri, dar nu o să plece niciodată fără să lase lucrurile foarte bine aşezate la echipă şi la Academie. Este oferta de la Rubin Kazan, despre care s-a mai vorbit şi ar însemna un proiect pe termen lung, în condiţii excepţionale. E un club important de Rusia, care îşi doreşte să câştige campionatul şi e dispus să investească mult în acest proiect. Oamenii au mers până acolo încât au spus că sunt dispuşi să investească şi în academie”, a afirmat Cristian Bivolaru, directorul sportiv al Viitorului, la ProSport Live. El a mai menţionat că în afara ofertei de la Rubin Kazan, există şi o propunere din Turcia pentru Gică Hagi, de la un club important.
Ruşii au venit şi în iarnă după Hagi, momindu-l cu un salariu exorbitant, investiţii în Academie şi transfer lui Tănase la Rubin Kazan. Hagi, care spera să ia titlu cu Viitorul, a refuzat. "Financiar a fost ceva extraordinar! Şi profesional, dar mai ales financiar. Era o ofertă incredibilă. Am luat această decizie, bună, proastă. Într-o bună zi cred că va veni şi momentul în care va trebuie să mă despart de acest proiect. Acum mi-a fost imposibil", spunea Hagi la vremea respectivă.
Întrebat după meciul cu Pandurii dacă va pleca la Rubin Kazan, Hagi le-a replicat tăios jurnaliştilor: “Nu e treaba voastră ce se va întâmpla în viitor. Niciodată nu ştii ce va fi mâine!”.
Rubin Kazan
Club înfiinţat în 1957, a ocupat de două ori locul al doilea în Rusia.
Kazan este capitala Republicii Tatarstan, provincie rusă în care locuiesc etnicii tătari.
Echipa joacă pe un stadion de 45.000 de locuri.
Cel mai bun jucător e atacantul ucrainean Marko Devici, fost jucător la şahtior.
Echipa ocupă acum locul 9 în Rusia din 16 echipe.
Ilsur Metsin este preşedintele clubului şi primarul oraşului.