FRF a lămurit situația medicală a selecționerului Mircea Lucescu. De ce a ajuns de fapt în spital

0
Publicat:

FRF a lămurit astăzi situația medicală a selecționerului Mircea Lucescu (80 de ani) într-un comunicat. Un om din staff-ul selecționerului a dezvăluit pentru „Adevărul” că „Il Luce” a fost chinuit de un furuncul, în afară de răceala care nu-i dă pace de câteva zile. Despre o „infecție subcutanată” a scris și federația, fără a explica despre ce anume este vorba.

Mircea Lucescu este în spital  FOTO FRF
Mircea Lucescu este în spital FOTO FRF

Furunculul (denumit popular „buboiul”) este o infecție bacteriană profundă a foliculului pilos, cauzată de obicei de Staphylococcus aureus, manifestată ca un nodul roșu, dureros și plin de puroi.

Se tratează de obicei la domiciliu cu comprese calde pentru a stimula drenajul, dar în anumite cazuri speciale poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Este strict interzisă stoarcerea, deoarece poate răspândi infecția în țesuturile profunde.

Având în vedere informațiile apărute în mass-media în ultimele zile, în special astăzi, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări.

Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.

Dorim să subliniem faptul că nu s-a pus niciodată problema transferului domnului Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din țară sau din străinătate.

În acest context, selecționerul Mircea Lucescu transmite următorul mesaj: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”.

Federația Română de Fotbal și Mircea Lucescu mulțumesc tuturor pentru interes și pentru mesajele de susținere și fac apel la respectarea dreptului la viață privată", a transmis FRF. Mircea Lucescu este internat la Spitalul Universitar din Capitală.

Naționala de fotbal dispută pe 26 martie barajul cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite