FOTBAL: Manchester United, foarte aproape de al 18-lea său titlu - VIDEO
0Trupa lui Sir Alex Ferguson a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Portsmouth, miercuri, într-o partidă restanţă contând pentru etapa a 27-a din Premier League, fiind tot mai aproape de câştigarea celui de-al 18-lea său titlu de campioană a Angliei.
Wayne Ronney a deschis scorul în prima repriză (min.9), cel de-al doilea gol al gazdelor fiind marcat de Michael Carrick, care a fructificat o pasă a mijlocaşului Paul Scholes, aflat la cel de-al 600-lea său meci în tricoul 'diavolilor roşii'.
Manchester United, care mai are încă o restanţă de disputat (pe 13 mai, cu Wigan), s-a distanţat trei puncte de FC Liverpool, care a remizat marţi, pe teren propriu, cu Arsenal (4-4), la capătul unui meci interzis cardiacilor, în care rusul Arşavin a marcat patru goluri pentru 'tunari'.
Tot miercuri, ocupanta locului trei în clasament, Chelsea Londra, a fost ţinută în şah (0-0), pe Stamford Bridge, de Everton. Cele două formaţii vor întâlni din nou, pe 30 mai, în finala Cupei Angliei, programată pe stadionul Wembley.
Cu cinci etape înainte de finalul sezonului, Manchester United a acumulat 74 pct, fiind urmată de Liverpool - 71 pct, Chelsea - 68 pct, Arsenal - 62 pct, Aston Villa - 54 pct.
Iată cele două goluri marcate de "diavolii-roşii" împotriva lui Portsmouth:























































