FOTBAL: Gabi Torje şi Ionuţ Rada au primit câte două etape de suspendare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii Gabriel Torje (Dinamo) şi Ionuţ Rada (CS Otopeni) au fost suspendaţi câte două meciuri şi amendaţi fiecare cu 3000 de lei, a anunţat marţi FRF, după deciziile luate de Comisia de Disciplină.

Gabriel Torje a primit penalizarea pentru cartonaşul roşu încasat în meciul cu Rapid, din sferturile Cupei României. El a fost eliminat direct în minutul 77 de Alexandru Tudor, după ce, la un duel pentru minge, l-a călcat pe tibie pe Costin Lazăr.

De partea cealaltă, Ionuţ Rada a primit cartonaş roşu în meciul cu Unirea Urziceni, din etapa a 22-a. Fundaşul lui CS Otopeni a fost eliminat pentru un fault asupra lui Bilaşco, făcut în postură de ultim apărător.

Un alt fotbalist, Ionuţ Buzean (Gaz Metan Mediaş), a fost suspendat un joc şi amendat cu 700 lei, pentru cartonaşul roşu încasat pentru proteste în meciul cu Steaua.

Comisia de Disciplină a mai decis marţi ca meciul Rarăul Câmpulung Moldovenesc - CS Panciu se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei oaspete, întrucât Rarăul s-a prezentat la terenul de joc cu doar şase jucători şi a respins ca netaxată contestaţia formulată de clubul CSM RâmnicuVâlcea în ceea ce priveşte dreptul de joc al jucătorului Seydou Kone (Internaţional Curtea de Argeş) la meciul direct, din cadrul etapei a 25-a a Ligii a II-a, seria a 2-a.

Altfel, clubul Dinamo a cerut amânarea memoriului despus de oficialii Rapid, care i-au acuzat de rasism pe dinamovişti, după bannerele afişate de suporteri şi scandările de la meciul din Cupa României, de la Piteşti, scor 4-2. Decizia finală se va lua joi, după ce comisia a solicitat probele video ale Rapidului şi ale Jandarmeriei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite