Fiul lui Stuart Pierce, fost căpitan al naționalei de fotbal a Angliei, a murit la 21 de ani, după un accident cu tractorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie în familia lui Stuart Pierce, fostul căpitan al naționalei de fotbal a Angliei. Fiul său, Harley, în vârstă de 21 de ani, a murit într-un accident auto, în timp ce conducea un tractor pe un drum de țară din Regatul Unit.

Harley se ocupa cu agricultura
Harley se ocupa cu agricultura

Spre deosebire de tatăl său, Stuart Pearce, fost fundaș (printre altele) la Newcastle, West Ham și la Manchester City în Premier League, apoi antrenor și analist tehnic, tânărul nu jucase niciodată fotbal profesionist. A ales să se dedice în întregime afacerii sale agricole, Harley Pearce Agricultural Services.

Fostului căpitan al echipei naționale a Angliei, pentru care a jucat în 78 de meciuri și a marcat cinci goluri, a murit într-un accident de tractor în după-amiaza zilei de joi, 16 octombrie 2025, în Witcombe, lângă Gloucester. Cariera sportivă de aproape un sfert de secol i-auadus lui Stuart Pierce titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, primit de la Regina Elisabeta a II-a.

Harley Pearce conducea un tractor pe un drum asfaltat când, din motive încă nedeterminate, a pierdut controlul vehiculului. Serviciile de urgență au răspuns apelului de ajutor în jurul orei 14:30, joi, 16 octombrie 2025, în urma unui mesaj privind un accident rutier în care a fost implicat un tractor în zona Witcombe.

Tânărul, fiul din căsătoria lui Stuart Pearce cu fosta soție - Liz (relația care s-a încheiat în 2013), a murit pe loc. Victima a fost amintită de familie („Un băiat de aur cu un zâmbet contagios, un suflet care a lăsat o amprentă de neuitat asupra tuturor celor care l-au cunoscut. Această tragedie șocantă va lăsa un gol incomensurabil în inimile celor suficient de norocoși să-l cunoască. Cu o forță liniștită, discretă și o bunătate profundă, suntem mândri de tânărul care a devenit, demonstrând o etică a muncii minunată și un spirit antreprenorial în industria agricolă. El va fi mereu steaua noastră strălucitoare”), inclusiv de sora sa mai mare, Chelsea, și de logodnica Holly.

A scăpat doar cu zgârieturi dintr-un accident teribil

Dragului meu, bărbatului pe care îl voi iubi mereu”, a scris ea într-un bilet lăsat la locul accidentului. „Sunt atât de mândră de tine și de ceea ce am devenit. Știi că ai inima mea și eu știu că o am pe a ta. Ne vom iubi mereu. Veșnic în brațele tale, veșnic în inimile noastre. Te iubesc! Cu dragoste, a ta, Holly”, i-a mai transmis partenera de viață.

După ce și-a agățat ghetele, Stuart Pearce, cunoscut și sub numele de „Psycho” pentru stilul său agresiv de joc, și-a început cariera de antrenor la Nottingham Forest, Manchester City, West Ham, echipa națională de fotbal a Angliei (ca asistent al lui Fabio Capello, partipând la Cupa Mondială din Africa de Sud 2010) și la echipa Under-21, cu care a câștigat o medalie de argint în Suedia, în 2009.

Capello și Pierce, pe banca naționalei, la Campionatul Mondial din Africa de Sud 2010
Capello și Pierce, pe banca naționalei, la Campionatul Mondial din Africa de Sud 2010

În 1998, a fost implicat într-un accident de mașină oribil, soldat doar cu răni minore, în timp ce mașina sa a fost complet distrusă, după ce a fost zdrobită de un camion. În martie 2025, Pearce a fost spitalizat, după ce s-a îmbolnăvit în timp ce călătorea de la Las Vegas la Londra cu un zbor al companiei Virgin Atlantic.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite