EXCLUSIV Florea Ispir, o legendă vie a clubului ASA Târgu-Mureş, este tranşant: „Nivelul Ligii I e modest.  Jucătorii de azi ar fi prins greu banca pe vremea mea“

Florea Ispir, legendarul căpitan al echipei ASA din anii ’70 – ’80, le ţine pumnii târg-mureşenilor în lupta cu Steaua pentru câştigarea titlului, dar susţine totodată că nivelul campionatului intern este tot mai scăzut de la an la an.

Cu 485 de meciuri jucate în Liga I, Florea Ispir ocupă locul al treilea în topul all-time al prezenţelor în primul eşalon, după Ionel Dănciulescu (515) şi Costică Ştefănescu (490), cu menţiunea că Ispir a jucat în tricoul unei singure echipe: Asociaţia Sportivă a Armatei Târgu-Mureş, pe scurt ASA. Ajuns la 66 de ani, fostul fundaş a acceptat o discuţie relaxată despre fotbalul de acum 30-40 de ani, dar şi despre actuala ASA (Asociaţia Sportivă Ardealul), nou-promovata care se bate cu Steaua pentru câştigarea ediţiei 2014-2015 a Ligii I.

„Adevărul”: Domnule Ispir, sunteţi născut la Vârteju, în Ilfov, şi aţi făcut junioratul laSteaua. Cum aţi ajuns tocmai la Târgu-Mureş?
Florea Ispir: Într-adevăr, e un lucru curios pentru multă lume, dar aşa a fost să fie. La Steaua am jucat începând de la grupele de copii şi până la echipa de tineret. Ca tânăr jucător era mai greu să prinzi echipa mare, o generaţie foarte bună atunci, aşa că am ajuns în Divizia B, la TUG Bucureşti. La un moment dat, colonelul Florescu de la Târgu-Mureş a decis să facă o întinerire a lotului, iar cei de la Steaua m-au recomandat şi pe mine. Era marele Tiberiu Bone antrenor, iar în martie 1970 am debutat în “A”, într-un meci cu Universitatea Craiova.

Au urmat alte 484 de partide în tricoul lui ASA în Liga I, dar şi altele în eşalonul secund...
Au fost trei ani de „B”, cred că în total am jucat cam 600 de meciuri la ASA. Dacă n-am fi retrogradat niciodată, probabil că aş fi fost lider detaşat în clasamentul prezenţelor din primul eşalon. Oricum, nu-mi pare rău. Am trăit momente memorabile la Târgu-Mureş. Locul doi în sezonul 1974-75, o semifinală de Cupa României, plus trei participări în Cupa UEFA, o finală de Cupă Balcanică. N-am cuvinte să descriu ce se întâmpla în oraş la meciurile europene. Venea lumea la stadion de la ora 10:00, care cu tablele, care cu şahul, în condiţiile în care meciurile începeau la 16:00. Iar cei care nu aveau bilete se căţărau în copacii din jurul arenei. Eram cel mai fericit când mă aplauda tot stadionul, eu fiind şi căpitanul echipei.

Totuşi, de ce v-aţi oprit la meciul 485, nu v-aţi dorit să bifaţi măcar 500 de partide, o cifră rotundă?
E o adevărată poveste. Era în toamna lui 1987, venise Cornel Dinu antrenor, iar eu eram secundul lui. Suferisem o accidentare urâtă într-un meci cu Victoria, iar recuperarea a fost grea. Aveam 38 de ani. M-a întrebat la un moment dat Cornel: „Ce faci? Mai joci? Dacă vrei să ajungi la 500 de meciuri, nicio problemă, te ajut, mai intri din când în când câte 10-15 minute”.  I-am zis că nu mai sunt nici eu acelaşi de dinaintea accidentării, plus că nu eram obişnuit să apar precum boxerii, câteva minute acolo. Eu intram mereu primul pe teren, am avut multe sezoane când n-am fost schimbat niciodată. Iar el mi-a zis: “Bravo! Îţi facem un meci de retragere atunci”. Aşa că am rămas cu 485 de meciuri, dar meciuri întregi!

Aţi fost unul dintre puţinii jucători din “Epoca de Aur” care au avut parte de o festivitate de retragere…
A fost un eveniment frumos, cu marea echipă a Stelei, au venit cu Hagi şi toată trupa. Nici nu mai ţin minte scorul, am ieşit cu lacrimi în ochi de pe teren. Iar a doua zi a fost cea mai grea din viaţă, pentru că mi-am dat seama că s-a terminat de-adevăratelea…Nici nu pot să exprim în cuvinte ceea ce-am simţit. Sigur, am rămas în continuare secundul lui Dinu, chiar mă bucur din suflet că am putut colabora.

Atât Steaua, cât şi ASA erau echipe militare. Până la ce punct funcţiona colaborarea între cele două cluburi?
Noi eram consideraţi un fel de fraţi vitregi ai steliştilor, dar nouă, jucătorilor, nu ne-a zis nimeni în mod direct să ne dăm la o parte. Sigur, Stelei nu-i convenea nici măcar egalul contra noastră, dar s-a mai întâmplat să-i şi batem. A fost deranj mare la nivel de conducere, au început telefoanele de la Bucureşti…

Multă lume spune că nivelul campionatului de atunci era mult mai ridicat faţă de ce se întâmplă acum.
Sunt total de acord. Păi, dacă vedeaţi ce era la antrenamentele noastre...Trosneau tibiile, era o deteminare fantastică. Aveam câte 10.000 de oameni la fiecare meci, care ne împingeau pur şi simplu din spate. Iar de valoare n-are rost să mai vorbim, nivelul de azi e modest. Pe vremea mea, dacă făceai o preluare greşită sau dădeai o pasă aiurea, n-aveai ce căuta în prima ligă. În aceste condiţii, nu se poate compara un loc doi obţinut de noi în anii ’70 cu un loc doi sau un campionat câştigat de actuala ASA. Sigur, eu le doresc din tot sufletul să câştige titlul, le ţin pumnii. Ar fi ceva extraordinar, având în vedere şi faptul că echipa abia a promovat, dar lumea trebuie să ştie că actualul club nu are nicio legătură cu cea în care am jucat eu.

Totuşi, anul trecut s-a sărbătorit semicentenarul clubului...
Da, însă adevărul e că ASA s-a desfiinţat în anii 2000, iar palmaresul este deţinut şi azi de două persoane fizice din Târgu-Mureş. Cum de a permis MApN-ul acest lucru, nu pot să înţeleg! E totuşi vorba de un club care a însemnat ceva în fotbalul românesc. Actuala echipă s-a înfiinţat apoi, iar noi, cei care am făcut ceva pentru vechea ASA, nu am fost deloc implicaţi în acest proiect.

Vă place vreun jucător din echipa actuală?
Sigur că da. Cel mai mult îl apreciez pe Marius Constantin, care a redevenit fotbalistul din urmă cu şapte-opt ani, când juca la Rapid şi ajunsese la echipa naţională. Voiculeţ îmi place şi el, iar pe N'Doye n-ai cum să-l ignori. Este liderul indiscutabil al echipei, golgheter, tot ce vreţi...

Vă vine să credeţi că a împlinit deja 37 de ani?
(râde) Nu prea. M-au mirat puţin evoluţiile sale, mai ales că era cunoscut ca fiind un jucător cu o viaţă extrasportivă mai dezordonată. Dar îl ţine încă „benzina”, organismul îl ajută, mai poate juca lejer încă doi-trei ani. În afara lui Ousmane, îmi mai place enorm încă un jucător străin, Varela de la Steaua. Face toţi banii...

Dintre jucătorii de acum, ar fi avut loc vreunul în echipa dumneavoastră?
(se gândeşte) Nu prea. În afară de Varela, cred că ceilalţi ar fi prins greu şi banca de rezerve. Păi, cine ar fi putut să-i ia faţa lui Loţi Bölöni, de exemplu? Sau lui Arpád Fazekas? Sau lui Iuliu Hajnal? Atunci erau fotbalişti a căror valoare era peste nivelul condiţiilor, acum este invers.

ASA Târgu-Mureş s-a înfiinţat de fapt în 1962

Chiar dacă autorităţile locale au serbat cu fast, anul trecut, împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea clubului ASA, în realitate echipa din Târgu-Mureş a apărut încă din 1962. Prima prezenţă în plan competiţional s-a consemnat în campionatul orăşenesc, în sezonul 1962-1963. În august 1964 s-a produs de fapt fuziunea dintre ASA şi divizionara secundă CS Mureşul, la iniţiativa Ministerului Apărării, rezultând echipa ASA Mureşul, care a promovat în premieră pe prima scenă în 1967, sub comanda lui Tiberiu Bone. Până în anul 2000, ASA a participat la 35 de ediţii de campionat, dintre care 21 în primul eşalon, iar alte 14 în “B”.

N-au avut noroc în cupele europene

Pe plan internaţional, ASA a avut trei prezenţe consective în Cupa UEFA, între 1975 şi 1977, dar n-a reuşit niciodată să treacă de primul tur. În primul an a jucat cu Dinamo Dresda (2-2 şi 1-4), apoi cu Dinamo Zagreb (0-1 şi 0-3), respectiv cu AEK Atena (1-0 şi 0-3). Cel mai bun rezultat al echipei într-o competiţie internaţională a fost obţinut în ediţia 1972-1973 a Cupei Balcanice, când s-a calificat în finală, pierdută însă în faţa bulgarilor de la Lokomotiv Sofia (1-1, 0-2).