EURO 2008 - România-Franţa 0-0, în prima partidă din Grupa C
0Echipa naţională a României a remizat luni, scor 0-0, în prima partidă din cadrul Grupei C a EURO 2008, disputată în faţa reprezentativei Franţei, însă nu a reuşit să trimită niciun
Echipa naţională a României a remizat luni, scor 0-0, în prima partidă din cadrul Grupei C a EURO 2008, disputată în faţa reprezentativei Franţei, însă nu a reuşit să trimită niciun şut pe spaţiul porţii în cele 90 de minute de joc, transmite trimisul NewsIn în Elveţia.
Prima mingea trimisă de una dintre echipe pe spaţiul porţii s-a consemnat în minutul 43, atunci când şutul lui Benzema a fost deviat periculos de Răzvan Cociş către buturile lui Lobonţ, care a reţinut. Primul şut pe spaţiul porţii consemnat de site-ul oficial al turneului final a fost cel al aceluiaşi Benzema, din minutul 57, când a trimis în braţele lui Lobonţ din 16 metri.
Bănel Nicoliţă a fost fotbalistul care a alergat cel mai mult în prima repriză a acestui joc, cu 6,48 km, urmat la mică distanţă de Răzvan Cociş, în timp ce în echipa franceză Benzema a fost lider cu 5,79 km. În ceea ce priveşte posesia balonului, România a avut 48% în prima repriză, în timp ce Franţa a deţinut 52% din timpul de joc.
În tribunele stadionului Ledzigrund s-au regăsit aproximativ 8.000 de suporteri români, majoritatea dintre ei fiind poziţionaţi la una dintre peluze. Fanii au afişat şi un banner: "Am împânzit Europa, iar acum o cucerim".
Peste 6.000 de romani prezenti pe stadion
Mii de români au luat cu asalt stadionului Letzingrund din Zurich pentru a asista la meciul România - Franţa, prima partidă a "tricolorilor" în grupa C la Campionatul European din Austria şi Elveţia. Potrivit ziariştilor români aflaţi la stadion, peste 6.000 de suporteri sunt prezenţi în tribune.
La pauza, scorul a fost de 0-0, nicio formatie neavand ocazii clare de gol.
Iată o galerie foto cu imagini transmise de la faţa locului (sursa EPA şi AFP)