Elisabeta Lipă despre lipsa de rezultate din canotajul actual: “Din păcate, eu şi «babele» mele nu mai putem reveni”

Cea mai valoroasă canotoare a secolului trecut, Elisabeta Lipă, care este totodată şi preşedintele federaţiei de specialitate, a explicat motivele decăderii celui de-al doilea cel mai performant sport din istoria participărilor româneşti la Jocurile Olimpice.

Elisabeta Lipă, cea care ocupă din 14 martie 2009 fotoliul de preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj, este deţinătoarea unui palmares care pare de neegalat în momentul de faţă: cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, două de argint şi una de bronz.

“Adevărul”: Să începem discuţia într-o notă optimistă. Chiar dacă prestaţia canotorilor a fost mult sub aşteptări la Mondiale, avem totuşi trei echipaje calificate la Jocurile Olimpice de la Rio. Ne vom mulţumi cu simpla prezenţă sau putem spera la medalii?

Elisabeta Lipă: Ne place sau nu să recunoaştem, canotajul românesc nu mai este ceea ce a fost. Simpla participare. Credeţi că mie îmi place cum sună? Eu îmi doresc medalii, normal, dar din păcate acest lucru nu depinde numai de mine. Aceştia sunt sportivii, alţii n-avem. Plus că loturile olimpice au nevoie şi de altă susţinere, de tot ce înseamnă dotare auxiliară, mă refer la medicina sportivă, la cercetarea sportivă. Ce pot să mai spun, dacă o bună bucată din anul 2015 n-am avut medic la lot?!

Totuşi, aceste lipsuri au existat şi pe vremea când Elisabeta Lipă concura, dar canotajul avea performanţe…

E adevărat, dar aceasta este generaţia actuală. Nu mai văd acea dorinţă, ambiţie care erau la noi. Performanţa nu este simplă, cere foarte multe sacrificii. Nu pot să mă antrenez în locul lor şi nu pot să le dau rezultatele mele.

Fostul antrenor al lotului, Mircea Roman, spunea că tragedia acestui sport a început în momentul în care n-au mai existat “babele”, care să se întoarcă la lot în momentele critice…

Are dreptate. Aşa ni se spunea, “babele”, dar nu la modul peiorativ. Aşa cum spuneaţi adineauri, problemele cu care ne confruntăm astăzi, adică baza de selecţie redusă, lipsa condiţiilor de la lot, existau şi atunci. Numai că reveneau “babele” şi salvau blazonul canotajului, iar toate aceste probleme erau ascunse într-un fel. Eu am revenit de trei ori, înainte de Olimpiadele din 1996, 2000 şi 2004. De fiecare dată am câştigat aurul. Dar uite că a venit şi momentul în care nu mai avem “babe” care să se întoarcă, iar buba s-a cam spart!

După Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, spuneaţi că aţi fi fost dispusă să mai reveniţi şi pentru Beijing, la 44 de ani, dacă s-ar fi construit o pistă de canotaj unde să poate fi organizate competiţii internaţionale. Care mai e stadiul acestui proiect?

Acelaşi în care se afla şi în 2004. Adică nimic concret. Să ştiţi că m-aş fi întors cu mare plăcere în barcă şi a patra oară, în 2008. Dar n-am mai avut pentru ce. Iar acum chiar că nu se mai poate! Din păcate, eu şi «babele» mele nu mai putem reveni.

Să vorbim puţin despre barca 8+1. Faptul că fetele sunt la un pas să rateze Olimpiada a şocat lumea sportului.

Problema nu e dacă se va califica “optul” sau nu. Eu îmi doresc să ia medalie la Rio, nu să se califice! Dar asta e situaţia. Nu s-a calificat nici Olanda, care a luat bronzul la Londra, în 2012. Mai avem o şansă la Regata de la Lucerna, de la anul. Primele două clasate vor merge la Olimpiadă. Victor Mihalachi şi Alexandru Dumitrescu mai au şi ei o şansă la Campionatului European. Haideţi să vă spun şi cum stă povestea cu “optul”. După Beijing, o singură sportivă din barca care a luat ultima medalie olimpică s-a mai întors la pregătiri. Iar apoi s-a retras şi ea. Aşa că a trebuit să reconstruim totul de la zero. Asta e situaţia, repet, problemele astea nu sunt doar la mine, la canotaj, ci şi la celelalte federaţii. Vrem să batem Statele Unite, Canada, Rusia, dar la noi sportul universitar este aproape inexistent, iar copiii nu mai fac deloc mişcare. De unde să selecţionezi sportivi? Aşa cum bine spunea domnul Ţiriac, după anul 2000 sportul românesc a trăit numai din excepţii.

Nu credeţi că aducerea unui antrenor străin ar fi putut fi benefică?

Bun. Să zicem că l-am fi adus. Dar omul ăla mi-ar fi zis: Am nevoie de aia, aia, aia, ca să pot face performanţă. Iar eu ce puteam să fac? Să ridic din umeri?

37 de medalii olimpice pentru canotaj

Canotajul românesc are un palmares de invidiat la Jocurile Olimpice, unde a adunat 37 de medalii: 19 de aur, 10 de argint şi 8 de bronz. Doar gimnastica are mai multe, 72 la număr, dintre care 25 de aur, 21 de argint şi 26 de bronz. La Campionatele Mondiale, canotajul românesc a adunat nu mai puţin de 111 medalii.

Ele au fost “babele” de aur ale României

Veronica Cochelea (50 de ani) A participat la JO 1988, 1992, 1996, 2000
Elena Georgescu (51 de ani) A participat la JO 1992, 1996, 2000, 2004, 2008
Elisabeta Lipă (51 de ani) A participat la JO 1984, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004
Doina Ignat (47 de ani) A participat la JO 1992, 1996, 2000, 2004, 2008
Constanţa Burcică (44 de ani) A participat la JO 1992, 1996, 2000, 2004, 2008
Georgeta Andrunache (39 de ani) A participat la JO 2000, 2004, 2008, 2012
Viorica Susanu (40 de ani) A participat la JO 2000, 2004, 2008, 2012