CTP, nostalgie de Australian Open: "Sunt poate semnele prin care Dumnezeu vrea să vestească omenirii că se poate salva"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu scrie despre tenis de când se ştie, prin lupa sa trecând toţi marii jucători ai României şi ai lumii.

Acum CTP aşteaptă nerăbdător debutul Simonei Halep la Australian Open, sperând într-o evoluţie cât mai bună a jucătoareai noastre. "Încep nopţile australe pentru românii care trăiesc alături de Simona Halep marea bătălie de la Melbourne. Acum 20 de ani scriam, în Adevărul, acest text despre eroii de atunci, Mary Pierce şi Pete Sampras", a scris CTP  oferind un editorial de excepţie pe republica.ro.

31 ianuarie 1995

Lumea unui astfel de tenis e din ce în ce mai aspră. Sumele vehiculate cresc de la zi la zi, interesele puse în joc sunt uriaşe, ceea ce contează este doar victoria, victoria cu orice preţ. Se înmulţesc feţele împietrite, străbătute rar de rictusuri vagi, maşini perfect reglate care în afara dreptunghiului tăiat de plasă nu văd nimic. În acest deşert colorat care se întinde mereu, două fiinţe omeneşti: franţuzoaica Mary Pierce, învingătoarea în finală a dârzei Arantxa Sanchez, şi Pete Sampras, învinsul celui mai în formă jucător al momentului, André Agassi.

Mary este o campioană cu sufletul pe faţă. Trăsăturile ei fine şi sensibile reacţionează la fiecare punct cu o surprinzătoare prospeţime a emoţiei. În ciuda loviturilor devastatoare, trăieşte tot timpul tenisul ca pe un joc minunat şi nu ca pe un război. Nu se reţine să râdă sau să ţipe rugător la arbitri. Când se pregăteşte să servească parcă e o şcolăriţă cuminţită care apucă stiloul înainte de teză. Ţi-o poţi închipui cu cununiţă, ieşind de pe bubuitoarea Flinders Park şi ducându-se să joace un dublu mixt cu colegii de clasă şi cu bunicii. Aproape că mi-e teamă pentru ea.

Iar Pete Sampras e un campion care, într-o situaţie disperată, în faţa neiertătorului „ciomăgar” Jim Courier, izbucneşte în plâns. Plânge şi joacă, cu gândul la Tim, bătrânul lui antrenor lovit de un al treilea atac de cord. La 23 de ani, Pete simte că viaţa nu înseamnă doar aşi, voleuri câştigătoare şi bani. Nici o umbră de ranchiună nu îi pătează chipul în clipa în care urcă pe podium ca să-l salute pe marele învingător, André Agassi. „Vă mulţumesc”, le spune tuturor, „că nu m-aţi lăsat singur, că aţi fost alături de mine şi de bătrânul meu. Victoria este a lui André. O merită”. Niciodată nu au sunat mai adevărat aceste cuvinte rostite de acest băiat deştept, cinstit, pe care unii îl numesc Mr. Perfect, cel mai bun jucător de tenis de pe planetă.

Pete şi Mary sunt poate semnele prin care Dumnezeu vrea să vestească omenirii că se poate salva...

Citeşte integral editorialul lui Cristian Tudor Popescu pe republica.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite