ATP a decis: niciun jucător nu pierde puncte după pandemie! Clasament, în premieră, pe 22 de luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal, campion la US Open în 2020, poate răsufla uşurat: nu va pierde cele 2000 punncte ATP. Foto: Gulliver / Getty Images.
Rafael Nadal, campion la US Open în 2020, poate răsufla uşurat: nu va pierde cele 2000 punncte ATP. Foto: Gulliver / Getty Images.

Tenisul masculin va utiliza un sistem de calcul uşor diferit pentru clasamentul mondial la reluarea sezonului, programat pentru luna august, în prezent ierarhia mondială fiind îngheţată, începând cu 16 martie.

ATP este primul for al tenisului care ia o decizie referitoare la calculul clasamentului mondial, extrem de important în stabilirea jucătorilor admişi la fiecare turneu în parte, pe tablourile principale şi de calificare, dar şi a capilor de serie.

Reprezentanţii celor două circuite din tenisul profesionist, feminin şi masculin, au ratat o nouă oportunitate de a lua decizii în mod unitar, aşa cum s-a întâmplat şi privitor la restartul competiţional şi primele turnee post-pandemie, WTA preferând să revină cu o săptămână mai devreme, cu o întrecere în Italia, la Palermo. Acum, ATP a anunţat deja, luni seară, că pentru finalul anului, clasamentul său va ţine cont de rezultatele înregistrate de jucători în ultimele 22 de luni, în loc de 52 de săptămâni, pentru a se asigura că sportivii au şanse corecte de a-şi menţine poziţiile în ierarhie, indiferent de evoluţia epidemiei în ţările lor. Practic, în 2020, niciun jucător nu va pierde vreun punct în clasament faţă de data de 16 martie, când tenisul a luat pauză forţată.


Ce presupune, concret, ajustarea adoptată de ATP:


  • Clasamentul va lua în calcul cele mai bune 18 rezultate ale sportivilor din ultimele 22 de luni, începând cu martie 2019 şi până în decembrie 2020.
  • Un sportiv nu poate puncta de două ori cu rezultate de la acelaşi turneu. Punctele câştigate în 2019 vor fi scoase din calculul clasamentului unui jucător doar dacă acesta va reuşi un rezultat mai bun în 2020 la acelaşi turneu. Dacă până la finalul anului se vor juca turneele de la US Open, Madrid, Roma şi Roland Garros, fiecare jucător va puncta cu cel mai bun rezultat, fie din 2019, fie din 2020. Astfel, Rafael Nadal va păstra automat 4000 de puncte făcute în 2019 la cele două Grand Slam-uri programate încă a se disputa, indiferent de rezultatul din această toamnă.
  • Punctele câştigate de sportivi în 2020 vor avea o valabilitate de 52 de săptămâni, însă, în cazul turneelor reprogramate din primăvară/vară pentru toamnă, acestea vor fi scăzute din zestrea sportivilor mai devreme de 52 de săptămâni, când se va disputa ediţia 2021 a acelui turneu.


ATP ia în calcul noi ajustări în cazul în care şi startul sezonului 2021 va fi afectat de coronavirus.

Calificarea la Turneul Campionilor va fi decisă în baza acestui clasament remodelat, dar fără punctele câştigate la ATP Finals 2019 - care reprezintă în mod normal un al 19-lea turneu care punctează în clasament pentru Top 8.

În decizia reconfigurării clasamentului, ATP şi-a propus să asigure stabilitate pentru jucătorii care nu pot sau nu doresc să călătorească începând cu august 2020 din raţiuni sanitare, să asigure flexibilitate jucătorilor care au concurat la toate nivelurile, iar, ulterior, pentru 2021, să poată reinstaura logica apărării punctelor de la ediţia precedentă, pentru a asigura pe mai departe mobilitatea în clasamentele mondiale.

Un vis mai vechi al lui Rafael Nadal

Forţaţi de circumstanţele excepţionale provocate de COVID-19, reprezentanţii ATP au pus, practic, pe hârtie, un sistem care se apropie de cerinţa exprimată în ultimii zece ani de Rafael Nadal.

Spaniolul cerea încă de la începutul deceniului trecut trecerea la un clasament pe doi ani, „pentru a preveni accidentările şi a prelungi carierele jucătorilor de tenis“. Aflat în vremea respectivă în primii săi ani de mandat în Consiliul Jucătorilor, Nadal a ţinut mult la această modificare, astfel încât în momentul în care i-a fost evident că nu o va obţine, a renunţat pentru câţiva ani la poziţia sa.

În 2018, ibericul revenea asupra subiectului, declarând: „Ilie Năstase era fantastic. Îmi place acea eră, pentru că ei gândeau mai mult şi conta mai puţin forţa. Tenisul avea mai multă magie. Jucătorii sunt din ce în ce mai înalţi, serviciul creşte în viteză. Dacă nu se găseşte o soluţie, tenisul viitorului va însemna doar forţă. Este periculos. Eu susţin un clasament mondial pe doi ani, nu pe 52 de săptămâni. Jucătorii ar fi mai feriţi de accidentări“, opina Nadal.

  • Clasamentul ATP computerizat a fost introdus pe 23 august 1973. Românul Ilie Năstase a devenit primul număr unu mondial din istorie


370 de puncte îl despart acum pe liderul mondial, Novak Djokovici, de Rafael Nadal, aflat pe 2 ATP.

În dialog cu „Adevărul“, Marius Copil îşi exprima o îngrijorare personală legată de viitorul clasamentului mondial şi al jucătorilor din afara Top 100:

Sper să nu ni se facă viaţa mai grea acum, cu pandemia, ca doar unii jucători să poată participa la turnee şi să facă alte puncte, iar noi, cei de sub 100, să rămânem în urmă. Dacă ei se distanţează faţă de noi mult mai mult, va fi teribil, va dura poate un an şi jumătate până să ai şansa să îi prinzi din urmă. Dar, eu am încredere mare în mine. Cred că locul meu este în primii 100. Şi voi reveni acolo! Marius Copil, cel mai bunn jucător de tenis al României în clasamentul ATP, la simplu
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite