ANALIZĂ “Groapa cu lei” de la Fredrikshavn. Şansele României la Mondialul de handbal feminin din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu e jucătoarea-cheie a României
Cristina Neagu e jucătoarea-cheie a României

România n-a avut deloc noroc la tragerea la sorţi a Campionatului Mondial de handbal feminin, ce va fi găzduit de Danemarca în perioada 5-15 decembrie.

Cristina Neagu şi colegele sale vor juca în grupa D, cu Norvegia, Spania, Rusia, Porto Rico şi Kazahstan. România a făcut parte din urna a treia valorică. Din prima urnă, sorţii le-au adus tricolorelor cea mai difilă oponentă posibilă, în condiţiile în care alte posibile adversare erau Danemarca, Cuba şi Brazilia. La fel s-a întâmplat şi cu adversara din cea de-a patra urnă. În loc de Coreea de Sud, Polonia sau Japonia am dat peste Rusia. Totuşi, având în vedere că se califică în optimile de finală primele patru echipe din fiecare grupă, româncele ar trebui să depăşească faza grupelor fără nicio emoţie, mai ales că primele două partide le vor disputa împotriva celor mai slabe clasate, Porto Rico şi Kazahstan, ulterior urmând să joace contra Spaniei.

Wild-card pentru adversara României din play-off

România este singura ţară din lume a cărei echipă naţională a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial şi are în palmares o medalie de aur (1962) şi două de argint în această competiţie (1973 şi 2005). Tricolorele s-au calificat la turneul final din acest an după ce au eliminat, în play-off, reprezentativa Serbiei (32-26 şi 24-28). Ulterior, Serbia, dar şi Germania, au primit wild-card din partea IHF pentru participarea la turneul final. România va fi condusă tot de antrenorul suedez Tomas Ryde, care a semnat prelungirea contractului cu Federaţia Română de Handbal.

Adversarele Românie, întoarse pe toate feţele

Norvegia: Echipa pe care România nu a mai învins-o într-un meci oficial de 15 ani. La Campionatul European de anul trecut, nordicele au câştigat cu 27-19 disputa cu tricolorele. Norvegia este campioană europeană şi olimpică en-titre, iar în 1999 şi 2011 a cucerit şi titlul mondial. Cea mai experimentată jucătoare din lot este Linn-Kristin Riegelhuth Koren (31 de ani, 264 selecţii), dublă campioană olimpică, de cinci ori câştigătoare a Campionatului European, dar şi campioană mondială în 2011.

Spania: Este vicecampioana europeană şi deţinătoarea medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice din 2012. O echipă foarte arţăgoasă, dar pe care tricolorele au învins-o mai mereu în ultima vreme. Ultima oară chiar la Campionatul European din 2014, scor 22-20. Marta Mangué (32 de ani, 262 selecţii) este cea mai experimentată jucătoare din lotul care o include şi pe Carmen Martín (27 de ani, 149 selecţii), componenta clubului CSM Bucureşti.

Rusia: Traversează o perioadă mai dificilă, dar poate redeveni oricând o forţă de talie mondială. Rusoaicele s-au impus la ediţiile din 2001, 2005, 2007 şi 2009, având cele mai multe medalii de aur dintre toate participantele. Din lotul antrenat de Evgheni Trefilov fac parte şi două foste jucătoare de la HCM Baia Mare: Ksenia Makeeva (25 de ani, 45 selecţii) şi Ekaterina Davidenko (26 de ani, 75 selecţii).

Porto Rico: Este debutantă la un turneu final de Campionat Mondial. O echipă modestă, care se poate lăuda doar cu un loc 6 obţinut la Jocurile Panamericane din 2011.

Kazahstan: O echipă extrem de slabă, care s-a calificat după ce a trecut printr-un turneu de baraj alături de Congo, Mexic şi Australia. A fost învinsă categoric de România la Jocurile Olimpice din 2008, scor 31-19. Au totuşi în palmares două medalii de aur la Campionatul Asiei, obţinute în 2002 şi 2010.

Componenţa grupelor Campionatului Mondial din 2015

Grupa A (se va juca la Herning): Danemarca, Muntenegru, Ungaria, Japonia, Tunisia, Serbia;

Grupa B (Naestved): Cuba, Suedia, Olanda, Polonia, China, Angola;

Grupa C (Kolding): Brazilia, Franţa, Argentina, Coreea de Sud, Congo, Germania;

Grupa D (Fredrikshavn): Norvegia, Spania, ROMÂNIA, Rusia, Porto Rico, Kazahstan.

Meciurile României: Porto Rico (5 decembrie), Kazahstan (7 decembrie), Spania (8 decembrie), Norvegia (10 decembrie), Rusia (11 decembrie)

* În optimile de finală se va juca în cruce, 1C-4D, 1D-4C, 2C-3D, 3C-2D, 1A-4B, 1B-4A, 2A-3B, 3A-2B

Meciuri grele şi pentru naţionala de handbal masculin

Echipa naţională de handbal masculin a României, pregătită de Aihan Omer, va debuta în Grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2017, în deplasare, cu Austria, în 4 sau 5 noiembrie. Forul european a anunţat programul meciurilor din grupele preliminare europene ale turneului găzduit de Franţa. Astfel, echipa României, care va evolua în grupa 2, cu Austria, Finlanda şi Italia, va debuta în deplasare, cu Austria, în 4-5 noiembrie. Celelalte meciuri sunt: România - Italia (7-8 noiembrie), Finlanda - România (6-7 ianuarie 2016), România - Finlanda (9-10 ianuarie), România - Austria (13-14 ianuarie) şi Italia - România (16-17 ianuarie). Din cele şase grupe preliminare doar prima clasată se va califica în play-off, meciurile fiind programate în 10-12, respectiv 14-16 iunie 2016. Singura echipă calificată direct la Mondialul din 2017 este echipa gazdă, Franţa, deţinătoarea titlului. Acesteia i se vor alătura primele trei clasate de la CE din 2016, plus cele nouă câştigătoare din play-off, astfel că Europa va avea 13 reprezentante din 24 participante la Campionatul Mondial din 2017.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite