ANALIZĂ Generaţia care a fost la Euro 2008 s-a pierdut în ceaţă. Doar Raţ şi Marica mai fac faţă la echipa naţională. Ce s-a ales de ceilalţi jucători din lot?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar şase ani de la ultima participare a României la un turneu final, Euro 2008, foarte puţini sunt cei care mai înseamnă ceva în fotbalul românesc.

România se poate considera calificată în proporţie de 90% la turneul final al Campionatului European din Franţa 2016 şi doar un parcurs dezastruos anul viitor poate strica aceste socoteli. Calificarea ar însemna o nouă prezenţă la un turneu final după opt ani de pauză, ultima noastră participare datând din 2008, când Euro a fost găzduit de Austria şi Elveţia. N-a trecut atât de mult de atunci, dar din echipa pe care ne-am bazat la vremea respectivă s-a cam ales praful. Mulţi dintre jucători sunt retraşi definitiv, deşi nu sunt foarte în vârstă, alţii sunt retraşi temporar, pentru că n-au echipe, o parte s-au pierdut în anonimat şi doar trei-patru reuşesc să ţină steagul sus. Ca şi concluzie care nu e deloc îmbucurătoare, Euro 2008 n-a fost o rampă de lansare pentru niciunul dintre componenţii lotului lui Victor Piţurcă, deşi prezenţa la o astfel de competiţie îşi măreşte cota valorică. Mai ales că România, în ciuda faptului că a dezamăgit în ultima partidă, când Olanda mai avea puţin şi ne invita în scris să-i dăm gol, fiind deja calificată, naţionala nu s-a făcut de râs, terminând la egalitate cu Franţa şi Italia, în cea mai grea grupă posibilă. Analiza făcută de „Weekend Adevărul” prezintă ce fac şi cum a evoluat cariera fotbaliştilor care au reprezentat România la ultimul turneu final.
Bogdan Lobonţ (36 ani – 85 selecţii) – După Euro 2008 a mai stat un an la Dinamo, apoi s-a transferat la AS Roma, unde în prezent este al treilea portar. În ultimii cinci ani a apărat 29 de meciuri în toate competiţiile, fiind evident faptul că a ales stabilitatea financiară oferită de italieni, care-l plătesc cu 600.000 de euro pe an, în locul unei provocări profesionale, adică transferul la o echipă la care să joace.  Pentru România a mai jucat 17 meciuri.
Marius Popa (36 ani – 2 selecţii) – În mod normal era al treilea portar, dar accidentarea lui Coman l-a adus în postura de rezervă a lui Lobonţ. „Popică” s-a lăsat de fotbal în 2012, după ce a eşuat lamentabil la echipe precum Pandurii, Internaţional Curtea de Argeş şi U Cluj. Declinul său a început în 2009, când a plecat de la Poli. A fost antrenor cu portarii la Oţelul şi acum e la ACS Poli, în liga secundă. N-a mai jucat niciun meci la naţională.
Eduard Stăncioiu (33 ani – 1 selecţie) – E titular la ASA Tg. Mureş, unde a ajuns de la CFR Cluj, formaţie de care a aparţinut până în vara lui 2014. Ultimii cinci ani la gruparea clujeană au fost însă un coşmar, Stăncioiu fiind rezervă sau trimis pe la echipa a doua. A mai apărat în 20 de meciuri în Liga I şi opt în cupele europene, dar şi-a regăsit locul de titular la formaţia mureşeană, alături de care a promovat în această vară. N-a mai prins lotul naţional.
Cosmin Contra (38 ani – 73 selecţii) – Singurul care a devenit antrenor principal în această echipă. „Guriţă” e tehnician la Getafe, în prima ligă spaniolă, după ce a obţinut rezultate frumoase la Poli Timişoara şi Petrolul (a câştigat Cupa României în 2013). După 2008, Contra a mai rămas la Getafe doi ani, apoi a venit la Timişoara, iar în 2010-2011 a fost antrenor-jucător al violeţilor. Demiterea sa a însemnat finalul carierei de fotbalist, la 35 de ani. După Euro a mai jucat 12 meciuri pentru România.
Gabriel Tamaş (31 ani – 63 selecţii) – Teoretic, este în circuitul naţionalei, pentru care a jucat în ultimele meciuri ca fundaş dreapta, deoarece în centrul defensivei şi-a pierdut locul. După Euro 2008, cariera sa a cunoscut multe sincope. A revenit la Dinamo, s-a transferat în Anglia, unde a jucat patru ani la WBA, promovând din liga a doua în prima ligă, s-a întors la CFR Cluj, a plecat la Doncaster, iar acum e la Watford (liga a doua engleză). Tamaş s-a făcut remarcat şi prin câteva episoade bahice, înaintea meciurilor naţionalei, dar Piţurcă l-a iertat mereu. Nu mai este om de bază la lot, dar se poate conta pe el în caz de nevoie. Din 2007 a mai jucat 27 de meciuri pentru România.


Cristian Chivu (34 ani – 75 selecţii)- Căpitanul naţionalei de atunci a spus adio fotbalului anul acesta, dar nu mai jucase din vara anului trecut. Chivu a crescut după Euro 2008 şi în 2010 a luat Liga Campionilor cu Inter Milano, unde a fost om de bază timp de cinci sezoane. Accidentările repetate la picior şi operaţia pe creier suferită după o lovitură puternică l-au măcinat şi l-au retras prematur de pe gazon. În 2011 el a lăsat naţionala, pentru a se concentra la echipa de club, dar şi pentru că era scarbit de atmosfera din jurul lotului. După euro a mai jucat doar 15 meciuri pentru tricolori.
Răzvan Raţ (33 ani – 102 selecţii) – Rezistă eroic la naţională pentru care a ajuns la 102 selecţii. Raţ a jucat constant bine la Şahtior până în 2013, după care timp de un an s-a chinut la West Ham şi Rayo Vallecano. Acum e titular şi joacă foarte bine la PAOK Salonic. La naţională n-are rival pe partea stângă şi a lipsit la foarte puţine partide jucate de România după Euro 2008.
Dorin Goian (34 ani – 63 selecţii) – E la Asteras Tripolis, în Grecia, şi a rămas la naţională, însă mai mult ca rezervă. În 2009, Goian a fost transferat de Palermo, dar n-a prea jucat, şi de aceea s-a dus la Glasgow Rangers, unde a avut ghinionul de a asista la retrogradarea echipei în liga a patra. S-a întors în Italia, la Spezia (liga a II-a) şi din 2013 e la greci, unde joacă titular, la o echipă de nivel totuşi mediu. Are 63 de selecţii pentru România, 38 dintre ele după euro 2008.
Sorin Ghionea (35 ani – 13 selecţii) – S-a retras anul trecut de la Viitorul Constanţa. Din 2010, de când a plecat de la Steaua, cariera lui s-a dus în jos. A jucat la Rostov (Rusia), Poli Timişoara, ASA Tg. Mureş şi Chiajna, însă nu mai mult de 15-20 de meciuri pe sezon. De la naţională a dispărut în 2008, jucând doar un meci după Euro.     
Cosmin Moţi (30 ani - 5 selecţii) – După Euro 2008 a plecat de la Dinamo la Siena, dar italienii l-au ţinut doar o jumătate de sezon, trimiţându-l înapoi. A rămas la Dinamo până în 2012, când s-a transferat la bulgarii de la Ludogorets, unde şi-a reinventat cariera. Moţi e singurul român în acest sezon al Ligii Campionilor şi evoluţiile bune l-au readus la naţională, unde e doar rezervă, pentru că mult timp a dispărut din circuitul naţionalei. Are cinci selecţii, trei dintre ele după Euro 2008.

image


Radu Ştefan (28 ani – 5 selecţii) – Naţionala nu i-a schimbat cu nimic cariera, pentru că în 2008 nu juca, iar apoi s-a retras, preferând să joace doar pentru Lazio, unde e om de bază şi unul dintre căpitanii echipei. A mai jucat patru meciuri pentru tricolori din 2008, dar cu pauze mari între ele, iar anul trecut a abandonat definitiv prima reprezentativă.
Cristian Săpunaru (30 ani – 9 selecţii) – fără nicio legătură cu Euro, unde n-a bifat niciun minut, Săpunaru a prins în 2008 transferul vieţii la FC Porto, unede a stat patru ani şi a câştigat de trei ori titlul şi Liga Europa. A plecat apoi în Spania, la Zaragoza şi la Elche, iar din vară este şomer, căutându-i fără succes o echipă. N-a reuşit să devină un jucător important pentru naţională, iar în 2011 Piţurcă l-a exclus definitiv de la lot.

Mirel Rădoi (34 ani – 67 selecţii) – Euro 2008 nu i-a adus niciun transfer, deşi era unul dintre cel mai bine cotaţi români. În 2009 a preferat să plece în lumea arabă, la Al Hilal, de unde treptat a luat-o în jos. Din 2011 e în Emiratele Arabe Unite, la Al Ain şi acum la Al Ahli. De la naţională s-a retras în 2010 după un conflict cu Ionuţ Lupescu.
Paul Codrea (33 ani – 44 selecţii) – A jucat ultima dată pentru Rapid în 2012, iar acum este antrenor la ASU Poli Timişoara, în liga a patra. După 2008 a rămas la Siena, dar din 2010 a jucat extrem de rar şi de aceea s-a întors în ţară. La naţională a mai jucat opt meciuri, ultimul în 2009.
Nicolae Dică (34 ani – 32 selecţii) – După turneul final a plecat de la Steaua la Catania, dar a jucat trei meciuri într-un an. Au urmat Iraklis, CFR Cluj, Manisaspor, Steaua, Mioveni şi Viitorul. A agăţat ghetele în cui în această vară, când a devenit secund la Steaua. Din 2008 a mai jucat trei meciuri pentru România, ultimele în 2010.
Bănel Nicoliţă (29 ani – 37 selecţii) – N-are echipă după despărţirea de Nantes. A plecat de la Steaua în 2011 la St. Etienne, unde o perioadă a jucat, apoi a devenit rezervă şi a fost împrumutat. După 2008 a mai jucat pentru România 12 meciuri în 6 ani.


Răzvan Cociş (31 ani -50 selecţii) – A fost febleţea lui Piţurcă la lot, care l-a chemat ori de câte ori a putut la naţională. După Euro 2008, Cociş n-a mai crescut şi a jucat la Poli Timişoara, Al Nassr, Karpati Lvov,  Rostov, Hoverla şi acum e în campionatul nord-american, la Chicago Fire. Ultimul meci la naţională îl are în 2013.
Florentin Petre (38 ani -53 selecţii) – S-a retras în 2011 de la Victoria Brăneşti. După Euro a prins un transfer în Rusia, la Terek Groznâi, dar astat doar un an acolo, revenind la CSKA Sofia. A mai jucat doar două meciuri la naţională, ultimul în februarie 2009.
Adrian Cristea (30 ani – 9 selecţii) – Modelul eşuatului perfect. Joacă acum la Chiajna, deşi a avut şansa de a deveni mare la Dinamo, U Cluj, Petrolul, Standard Liege şi Steaua. A mai jucat patru meciuri la naţională, ultimul în 2011.
Adrian Mutu (35 ani – 77 selecţii) – A fost pe val după Euro 2008, dar şi-a bătut joc de el, dopându-se cu sibutramină în 2010. Apoi a început căderea. Fiorentina l-a dat în 2011 la Cesena, după doi a a juns la Ajaccio şi din iarna acestui an la Petrolul. În septembrie a încercat un transfer în India, care a căzut şi l-a lăsat fără echipă, grăbindu-i probabil retragerea. Şi cu naţionala a cam termint-o după 2008, mai jucând doar 13 meciuri în ultimii şase ani şi certându-se cu selecţionerii Răzvan Lucescu şi Victor Piţurcă.


Daniel Niculae (32 de ani – 39 selecţii) – N-are echipă, după despărţirea de Rapid, pentru care a jucat în liga a doua. În picaj e din 2010, de când a plecat de la Auxerre, pentru a semna cu Monaco, unde nu s-a adaptat. Adevărata greşeală a fost însă plecarea în Rusia, la Kuban Krasnodar, unde n-a jucat aproape deloc. Imediat după Euro a refuzat să mai vină la naţională, dar s-a răzgândit după demiterea lui Piţurcă din 2009. Chiar şi aşa a mai jucat doar 13 meciuri pentru România.
Marius Niculae (33 ani – 43 selecţii) –Imediat după Euro s-a întors la Dinamo. A urmat Kavala, iar Dinamo, FC vaslui, Shandong Luneng, Hoverla, Sanhurfaspor şi acum îşi caută echipă. Şi la naţională a avut apariţii meteorice, ultima fiind la barajul din noiembrie 2013, cu Grecia.
Ciprian Marica (29 ani – 70 selecţii) – E golgheterul activ al echipei naţionale, o prezenţă constantă în lotul României. Marica am jucat la Stuttgart până în 2011, apoi doi ani la Schalke a fost mai mult rezervă, a ajuns un sezon la Getafe, iar din vară e la Konyaspor (locul 14 în Turcia). Dacă la nivel de naţională s-a menţinut în top, la nivelul echipei de club carieara lui e în cădere în ultimii ani.  Piţi a mai prins un mandat
Imediat după Euro, Victor Piţurcă a vrut să-şi dea demisia, nemulţumit de criticile care s-au abătut asupra lui după ratarea calificării în sferturi. A renunţat la insistenţele apropaiţilor şi a început campania pentru CM 2010  cu un uluitor 0-3 acasă cu Lituania. FRF l-a demis în aprilie 2009, după încă două eşecuri: 2-3 cu Serbia şi 1-2 cu Austria. În 2010, el a pregătit câteva etape Steaua şi câteva etape Universitatea Craiova, iar în 2011 a revenit la echipa naţională, pentru un nou mandat, terminat luna trecută, când a plecat în Arabia Saudită, la Al Ittihad.

image


Lotul României la Euro 2008
Portari:
Bogdan Lobonţ Dinamo  3meciuri/o goluri
Marius Popa Poli Timişoara 0/0
Eduard Stăncioiu CFR Cluj 0/0
Fundaşi:
Cosmin Contra Getafe (Spania) 3/0
Cristian Săpunaru Rapid 0/0
Gabriel Tamaş Auxerre (Franţa) 3/0
Cristian Chivu Inter Milano (Italia) 3/0
Răzvan Raţ Şahtior Doneţk (Ucraina) 3/0
Dorin Goian Steaua 2/0
Sorin Ghionea Steaua 1/0
Cosmin Moţi Dinamo 0/0
Radu Ştefan Lazio (Italia) 0/0

Mijlocaşi:
Mirel Rădoi Steaua 2/0
Paul Codrea Siena (Italia) 3/0
Nicolae Dică Steaua 3/0
Răzvan Cociş Lokomotiv Moscova (Rusia) 3/0
Florentin Petre CSKA Sofia (Bulgaria) 2/0
Bănel Nicoliţă Steaua 3/0
Adrian Cristea Dinamo  0/0
Atacanţi:
Adrian Mutu Fiorentina (Italia) 3/1
Daniel Niculae Auxerre (Franţa) 3/0
Marius Niculae Inverness (Scoţia) 1/0
Ciprian Marica Stuttgart (Germania) 0/0
Antrenor: Victor Piţurcă


Meciurile României la Euro 2008
Franţa – România 0-0
România – Italia 1-1
Olanda – România 2-0
Locul 3 în grupă, după Olanda şi Italia.

Chivu, Mutu, Contra şi Florentin Petre au jucat şi la Euro 2000, unde în lot s-a aflat şi Lobonţ


Amintiri de la Euro 2008
Ovidiu Petre s-a accidentat stupid, la o partidă de volei, într-un cantonament efectuat de tricolori în Antalya, înaintea turneului final, şi a ratat convocarea.

Dani Coman şi-a fisurat un deget la unul din ultimele antrenamente înaintea plecării la Euro şi a fost înlocuit cu Stăncioiu.

Piţurcă a renunţat în ultimul moment la Florin Bratu, singurul jucător de contraatac al României, şi a preferat să mai ia un fundaş, pentru a avea câte doi pe post.

România a jucat cu Franţa şi Italia, la Zurich, şi cu Olanda, la Berna. Dacă s-ar fi calificat în sferturi, ar fi întâlnit Spania (viitoarea campioană), la Viena.

În meciul cu Franţa, Bănel Nicoliţă a alergat 12,24 kilometri, record pentru faza grupelor.

Adrian Mutu a înscris şi a ratat un penalty în meciul cu Italia, în minutul 80, la scorul de 1-1. El a tras slab şi Buffon a apărat.

Dorin Goian a primit cartonaşe galbene în primele două meciuri şi a lipsit în al treilea, locul său fiind luat de Ghionea.

Rădoi şi Raţ s-au dat cap în cap la meciul cu Italia şi primul s-a ales cu o fractură de piramidă nazală. El a părăsit terenul pe targă, în minutul 25.

Ciprian Marica n-a jucat niciun minut la Euro deşi fusese titular în preliminarii. Piţurcă stabilise ca Daniel Niculae să joace cu Franţa, Marica împotriva Italiei şi Marius Niculae cu Olanda. Marica s-a accidentat înaintea partidei cu Italia şi şi-a pierdut şansa, iar la meciul cu Olanda, Piţurcă s-a enervat că acesta n-a venit în sprint de la încălzire şi l-a băgat pe Florentin Petre. Era oricum minutul 82.  


 

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite