Cum răspunde David Beckham la acuzațiile dure lansate de fiul său Brooklyn: „Copiii au dreptul să facă greșeli”

0
Publicat:

La scurt timp după ce Brooklyn Beckham a lansat o serie de acuzații extrem de dure la adresa părinților săi, David Beckham a avut prima apariție publică. El a evitat să comenteze direct situația, dar a vorbit despre influența rețelelor sociale asupra tinerilor.

Brooklyn şi David Beckham. FOTO: arhivă
Brooklyn şi David Beckham. FOTO: arhivă

David Beckham a apărut public pentru prima dată după declarațiile explozive ale fiului său, Brooklyn Beckham, însă nu a abordat direct conflictul din familie sa declanșat de dezvăluirile făcute pe rețelele sociale de fiul său, Brooklyn.

În schimb, fostul fotbalist a vorbit în termeni generali despre impactul rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților, observații care au fost interpretate de presă drept un comentariu indirect la scandalul care a atras atenția publicului în ultimele zile, notează Tribune.

Apariția lui David Beckham a avut loc la doar o zi după ce Brooklyn a publicat pe Instagram o declarație amplă, în care a vorbit despre tensiunile de lungă durată din familie, acuzându-și părinții de control excesiv și de implicare în viața sa personală, un mesaj care a reaprins zvonurile privind o ruptură în familia Beckham, alimentată de gesturi publice de distanțare și absențe de la evenimente importante.

Fără a-l menționa pe Brooklyn sau a face referire explicită la acuzațiile formulate, David Beckham a ales să discute despre modul în care rețelele sociale influențează comportamentul și dezvoltarea tinerilor. El a recunoscut că aceste platforme pot avea atât efecte pozitive, cât și consecințe negative, mai ales pentru copiii care cresc sub presiunea expunerii publice.

„Copiii au dreptul să facă greșeli”, a spus el. „Așa învață. Așa învățăm cu toții.”

Fostul căpitan al naționalei Angliei a avertizat că accesul la conținutul online poate deveni periculos dacă nu este gestionat cu atenție, subliniind dificultățile cu care se confruntă părinții în încercarea de a-și proteja copiii în mediul digital.

David Beckham a mai precizat că a încercat să-și educe copiii să folosească rețelele sociale într-un mod responsabil, recunoscând totodată că greșelile fac parte din procesul de maturizare.

„Uneori trebuie să îi lași să facă și aceste greșeli”, a spus el.

Deși nu a oferit un răspuns direct acuzațiilor formulate de fiul său, contextul interesului public intens și al dezbaterilor generate de mesajul public al lui Brooklyn Beckham, declarațiile lui David Beckham au fost privite ca un răspuns la scandalul din familia sa.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite