Cine a fost Gabi Luncă, „ţiganca de mătase” şi „marea doamnă a muzicii lăutăreşti“. Artista a murit după ce a fost diagnosticată cu Covid-19

Gabi Luncă (82 ani), marea doamnă a muzicii lăutăreşti din România, s-a stins din viaţă, din cauza COVID-19. A murit la vârsta de 83 de ani, dar a lăsat în urmă o moştenire artistică uriaşă. Anunţul morţii a fost făcut de una dintre fiice, Estera Onoriu, în noapte de vineri spre sâmbătă, pe o reţea de socializare.

Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938 în comuna Vărbilău, judeţul Prahova, într-o familie cu şase copii. Când avea doar trei ani şi jumătate, mama ei a murit. A fost crescută de o mamă vitregă care se purta foarte urât cu ea. Tatăl ei, Dumitru Luncă, a fost violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti.

„Chiar dacă am pierdut-o pe mama la trei ani şi jumătate, îmi amintesc cum îşi lăsa părul pe spate şi apoi îl răsucea şi îl prindea roate, în coc. Când mama a murit, eu eram acasa la naşul meu. Casa noastra era chiar in centrul satului, iar eu am văzut că la mine la poartă s-a adunat lume multă, dar nu întelegeam de ce şi cineva mi-a zis: mâine vine mama ta, dar vine îmbrăcată în mireasă. Eu, copil, nu am înţeles. Când au adus-o acasă, o vecina a venit, m-a luat în braţe, m-a dus la acel trandafir şi mi-a tăiat de acolo şase trandafiri şi mi-a zis: Acuma tu mergi cu mine să îi duci mamei tale“, povestea cântăreaţa.

Începe să cânte în anul 1951, alături de tatăl său iar după 1953 devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. În 1955 începe colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploieşti, dirijor fiind în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu.

Devine cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti. Încă de atunci, artista şi-a definit foarte clar genul muzical: muzica orăşenească lăutărească. Doi ani mai târziu primeşte o telegramă din partea casei de discuri Electrecord, în care este invitată să înregistreze primul ei album, cu doar patru piese. Melodia de rezistenţă a fost „Dă-mi drumul nevastă-n casă.” 

În 1964 se căsătoreşte cu acordeonistul Ion Onoriu, alături de care începe să înregistreze din 1970.

În 1992, alături de Ion Onoriu lansează primul album de muzică lăutărească-religioasă, prezentând-o în două turnee, în Paris şi Madrid. Din 1993, Gabi Luncă nu a mai cântat decât la slujbele Bisericii Penticostale din Bucureşti, retrăgându-se complet de pe scena muzicală lăutărească.

În 2007, într-un interviu acordat celor de la Jurnalul Naţional, Gabi Luncă mărturisea:
„Am interpretat multe cântece alături de orchestra de muzică populară condusă de maestrul violonist Constantin Mirea şi Ionel Budişteanu, am fost susţinută de instrumentişti ca Nicolae Florian, Marcel Budală, Titi Coadă, Mieluţă Bibescu sau Toni Iordache, care cântau în orchestra condusă de Ion Onoriu. Şi nu pot să uit nici o secundă de cunoscuţii Fraţi Gore.”

Alături de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu şi Victor Gore, Gabi Luncă a aparţinut generaţiei „clasice” a muzicii lăutăreşti urbane (mahala). Aparţinând celei de-a doua generaţii de interpreţi ai muzicii de metisaj cultural între ţigani şi români (a treia după unii etnomuzicologi), ceea ce o făcea pe Gabi Luncă să strălucească au fost „vibratourile dulci”.

A fost numită de fani „ţiganca de mătase” şi de critici muzicali „marea doamnă” a muzicii lăutăreşti, iar jurnalista germană Grit Friedrich, specialistă în cultura Europei de Est, concluzionează: „Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reuşit să o egaleze.“

Gabi Luncă a suferit de cancer de sân şi a petrecut mult timp în spitale, chinuită de tratamente şi şedinţe de chimioterapie care şi-au pus amprenta asupra fizicului, dar şi psihicului său. Cânătreaţa a murit vineri seara, după o luptă de aproximatov trei săptămâni cu boala COVID-19, care i-a ucis şi pe Cornelia Catanga şi pe Nelu Ploieşteanu.