Cel mai controversat serial din Turcia, de azi în România
0
„Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii“ este cel mai scump serial turcesc, o producţie de top care a creat polemici în Turcia, dar şi audienţe-record în cele 40 de ţări în care a fost difuzat. Serialul are premiera astă-seară, de la ora 20.00, pe Kanal D, şi poate fi urmărit, de două ori pe săptămână, lunea şi marţea .
Moda serialelor istorice, produse la Hollywood, a trecut Oceanul şi a ajuns şi în Europa. Astfel, după ce românii au făcut cunoştinţă cu dinastia Tudorilor sau cu controversata familie Borgia, a venit rândul turcilor să întoarcă file din istorie printr-o producţie de milioane de euro. Serialul „Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii", care va fi difuzat la Kanal D, este o călătorie în Orientul secolului al XVI-lea, când în fruntea Imperiului Otoman se afla Suleyman Magnificul, unul dintre cei mai străluciţi conducători şi strategi ai lumii. Poveştile din haremul sultanului, iubirea pentru o sclavă pe care a luat-o de soţie, intrigile politice, elementele de cultură şi civilizaţie ale perioadei otomane sunt câteva dintre ingredientele care au asigurat succesul serialului.
Peste 70.000 de plângeri împotriva serialului
Povestea celui mai iubit sultan al turcilor a fost deja difuzată în peste 40 de ţări. Totuşi, în ţara unde a fost creat, lansarea sa nu a fost lipsită de critici, mai ales că mândrul popor turc a făcut cunoştinţă cu un sultan cu slăbiciuni, care consuma alcool, care iubea cu pasiune şi nu se sfia să-şi bucure iubitele din harem şi care a făcut poate din acest motiv şi greşeli. Peste 70.000 de plângeri au ajuns la cei care au difuzat în premieră serialul, prin care se solicitau scuze publice.
„Chiar premierul Recep Tayyip Erdogan a intervenit spunând despre serial că este lipsit de respect şi că redă noii generaţii fapte istorice într-o lumină negativă. Zeci de protestatari au aruncat cu ouă în studiourile Show TV, iar moştenitorii familiei lui Suleyman au promis că vor realiza un serial al lor care să spună adevărul despre acele vremuri", relatau publicaţiile „The Guardian"şi „New York Times"anul trecut.
De asemenea, serialul a avut ecouri şi în modă. Astfel, au revenit în trend rochiile şi bijuteriile de inspiraţie otomană, readuse în actualitate cu ajutorul designerilor folosiţi de producătorii serialului. „La început, am crezut că nu putem face asta, că e mult prea complicat, aproape irealizabil. A fost greu pentru că, din păcate, nu găseam documente scrise cu descrierea costumelor. Am fost nevoiţi să cercetăm miniaturile şi costumele expuse în Topkapi", a povestit Serdar Basbug, designerul costumelor.
Pe Meryem Uzerli, actriţa care o interpretează pe Hurrem, soţia sultanului, autenticitatea şi frumuseţea rochiilor au ajutat-o să intre mult mai uşor în rol.
Actriţa din rolul principal, găsită cu 10 zile înainte de filmări
„Costumele, bijuteriile sunt cu adevărat spectaculoase. Când mă îmbrac şi îmi pun bijuteriile, mă cuprinde întotdeauna un sentiment aparte, ceea ce mă face să mă apropii cu şi mai mare uşurinţă de perioada aceea şi de Hurrem", a declarat actriţa.
Interpreta personajului Hurrem, soţia lui Suleyman, a fost găsită în timpul unui casting cu doar 10 zile înainte de filmare. Au căutat-o un an şi jumătate, perioadă în care s-a făcut casting în toate ţările balcanice şi în Europa, inclusiv în România. Condiţia era ca acest personaj să nu fie interpretat de o actriţă din Turcia, aceasta trebuia să aibă trăsături cât mai apropiate de cele ale lui Hurrem cea din istorie, de origine ucraineană.
„Pentru prima oară, un erou naţional are slăbiciuni"
Halit Ergenc (42 de ani), actorul principal şi interpretul lui Suleyman, a acordat, în exclusivitate pentru „Adevărul", un interviu în care dezvăluie ce provocări a întâmpinat în interpretarea rolului.
„Adevărul": Cum a ajuns serialul „Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii" o producţie-fenomen?
Halit Ergenc: Succesul se datorează întotdeauna muncii, dăruirii, pasiunii şi respectului pentru ceea ce faci. Toată echipa a pus foarte mult suflet în această producţie, astfel încât entuziasmul cu care a fost primit acest serial de către telespectatori din zeci de ţări a fost o consecinţă firească.
Ce a declanşat mai exact controversele referitoare la modul în care este pus în scenă Suleyman?
Suleyman este unul dintre cei mai importanţi sultani ai Imperiului Otoman. În timpul domniei lui, Imperiul a traversat cea mai glorioasă perioadă a sa. Otomanii conduceau pe atunci trei continente: Asia, Africa şi Europa. Tocmai de aceea Suleyman este şi astăzi un erou naţional foarte iubit. Serialul şi-a propus să puncteze toate războiele, cuceririle, dar şi oamenii din viaţa marelui sultan.
Istoria ne vorbeşte despre Hurrem, marea dragoste al lui Suleyman, dar nu ne dă detalii despre relaţia lor. În punctul acesta intervine ficţiunea, care dă naştere la controverse. Pentru prima oară în istorie un erou naţional este prezentat şi ca erou în lupte, dar şi cu slăbiciuni faţă de femeia iubită, faţă de familie şi prieteni... Personalitatea lui Suleyman are lumini şi umbre, dar această transpunere îl face foarte interesant.
Cât este realitate şi cât este ficţiune?
Se respectă datele istorice, însă istoria ne dă foarte puţine detalii despre ceea ce se întâmpla în „spatele uşilor" sau informaţii despre cum se luau unele decizii în funcţie de relaţiile dintre protagonişti şi de zonele de influenţă. Scenaristul s-a întâlnit însă săptămânal cu consultanţii istorici pentru a scrie scenariul fiecărui episod.
Care a fost reacţia ta când ai citit scenariul şi ai aflat că referinţele istorice sunt doar un pretext pentru a dezvălui latura umană, cu toate neajunsurile ei, a unui erou naţional?
Eu am aşteptat acest proiect un an şi jumătate. De pe timpul când era doar în stadiul de idee, îmi doream acest proiect şi am fost implicat în fiecare etapă. Mi-a plăcut foarte mult abordarea umană a lui Suleyman. Am citit mult, m-am documentat şi am încercat, cât am putut, să ajut la construcţia poveştii.
Cunoscându-i defectele/viciile, l-ai perceput mai puţin erou?
Dimpotrivă! La urma urmei, eroii se ridică dintre oameni, iar el a fost un bărbat puternic, autoritar, dar şi foarte corect. Îi preţuia foarte mult pe cei care se aflau în apropierea lui. Toate acestea până la un punct. Veţi înţelege mai târziu, urmărind serialul, ce vreau să spun.
Femeile din viaţa lui Suleyman l-au iubit sau au iubit statutul de soţii?
Grea întrebare... Cred că l-au şi iubit, dar le-a plăcut şi statutul de soţii ale lui Suleyman, poziţie socială de care s-au şi folosit de-a lungul timpului. Oricum, pentru ele era un mare noroc să se afle în haremul celui mai important om al imperiului.
Care a fost cea mai dificilă scenă?
Scenele de război sunt întotdeauna dificile. Mai ales că acelea pe care le realizăm pentru „Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii" sunt la fel de bine realizate ca şi cele ale unui film de la Hollywood. Avem foarte mulţi oameni în scenele de război, atmosfera trebuie menţinută astfel încât să fie cât mai reală. De asemenea, este nevoie de concentrare maximă ca să evităm prea multe duble.
Care este momentul care te-a marcat pe platouri?
Filmările unui episod pot dura şi şapte zile. Lucrăm mai mult de 12 ore pe zi, dar facem totul cu plăcere şi satisfacţie, ştiind că vine momentul în care telespectatorii apreciază ceea ce facem. Pe 10 august au început filmările pentru cel de-al treilea sezon, iar în acest moment sunt la filmări. Mă impresionează modul în care se leagă lucrurile la filmări, recrearea unui alt timp, în detaliu.
Ce crezi că ar spune sultanul despre Turcia, dacă ar vedea-o astăzi?
Cred că ar fi foarte mândru. Turcia este o ţară frumoasă cu oameni foarte muncitori. Cred că i-ar plăcea să vadă că nu am risipit în întregime comoara lăsată.
"Mi-a plăcut foarte mult abordarea umană a lui Suleyman. Am citit mult, m-am documentat şi am încercat, cât am putut, să ajut la construcţia poveştii."
Halit Ergenc interpretul lui Suleyman