Elena Lasconi, la Adevărul Live, despre campania „Fără părinţi, fără viitor“: „Se întâmplă lângă noi poveşti desprinse dintr-o imaginaţie bolnavă“ VIDEO
0Elena Lasconi (44 de ani), corespondent Ştirile Pro TV, a venit la Adevărul Live pentru a da detalii despre cea mai nouă campanie a postului de televiziune, pentru a povesti despre dificultăţile întâmpinate în realizarea ei, dar şi pentru a vorbi despre planurile de viitor.
Ştirile Pro TV a lansat recent campania „Fără părinţi, fără viitor“, semnată de Elena Lasconi, corespondent Ştirile Pro TV. Ea a pregătit o serie de reportaje care prezintă poveşti cutremurătoare ale copiilor abandonaţi de părinţii plecaţi să muncească în străinătate, adolescenţi şi tineri cu vieţi distruse - o nouă generaţie de sacrificiu.
„Nici războaiele nu au marcat atât de dramatic viitorul acestei ţări ca faptul că o generaţie întreagă de părinţi şi-a abandonat copiii pentru mirajul Occidentului. Am făcut mii de kilometri pentru că am vrut să aflu adevărul. De ce tu, părinte, îţi laşi cel mai de preţ dar de la Dumnezeu în urmă? De ce îl uiţi? De ce-l goneşti, când te imploră să rămâi? De ce tu, stat român, nu faci cât trebuie pentru aceste suflete ce tânjesc după atenţie? Mă tot urmăresc vorbele unei fete care îmi spunea, înghiţindu-şi lacrimile, ce a simţit atunci când s-a trezit singură: «SIMŢI CĂ NU EŞTI BUN»“, arată Elena Lasconi.
Elena Lasconi a vorbit la Adevărul Live despre alte experienţe ale carierei sale, a propus soluţii pentru criza copiilor lăsaţi acasă şi şi-a detaliat planurile de viitor.
Cele mai importante declaraţii:
„Adevărul“: Campania demarată de tine, „Fără părinţi, fără viitor“ abordează problema copiilor care au rămas singuri acasă pentru că părinţii lor au plecat în străinătate la muncă. Cum vezi viitorul acestei „generaţii de sacrificiu“ pentru un trai mai bun?
Elena Lasconi: Nu cred că avem de a face cu o singură generaţie. Cred că este vorba de o generaţie şi o a doua care începe, pentru că m-am gândit oare ce s-a întâmplat cu copiii ăia mici pe care i-am văzut eu la televizor în 2007, în 2006, când autorităţile ascundeau acest subiect şi ziceau că nu există oameni care pleacă în străinătate în masă. Oare ce s-a ales de acei copii? Pentru ca nimeni nu a avut curiozitatea să facă un sondaj, o cercetare pe acest subiect. Autorităţile habar nu au. Poţi să faci un exerciţiu destul de simplu şi să suni în orice comună vrei tu să vezi dacă primarul ştie câţi copii are în comună ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Dupa 2007 nu s-a schimbat altceva decât că s-a schimbat legea şi părinţii au fost obligaţi să anunţe autoritaţile în momentul în care pleacă pentru a lăsa tutela pe mâna unor rude. Nu prea s-a întâmplat aşa, nici amenzi nu prea s-au dat pentru că nu poţi să dai amenzi unor oameni care au venitul mediu garantat de 200 de lei pe lună. Şi atunci am încercat să văd ce se întâmpla cu aceşti copii. Am găsit sute de cazuri, însă ca să le arăţi la televizor e cam complicat şi nici adolescentii nu sunt foarte nerăbdători să spună că trăiesc un eşec şi că nu au o viaţă de succes aşa cum văd ei la televizor. Autorităţile încearcă să ascundă astfel de cazuri pentru că nimeni nu se mândreşte cu ele. Se gândesc că asta înseamnă că nu şi-a făcut treaba asistentul social, primarul sau suntem noi indolenţi şi nepăsători, poate ne-am îndepărtat de valorile familiei autentice româneşti, poate ne-am îndepărtat de Dumnezeu. E vina tuturor până la urmă.
Elena Lasconi, afectată de poveştile descoperite
Nu te-a afectat implicarea emoţională în cazurile prezentate?
Am găsit nişte poveşti care mă bântuie şi acum, care nu mă lasă să dorm. De exemplu, îmi aduc aminte că îmi spunea o fată care e pe linia de plutire, pentru că a nimerit familia unor asistenţi maternali care au salvat-o, dar mai are încă trei fraţi care sunt daţi în urmărire generală, care consumă droguri, o soră care a devenit mamă la 13 ani. Iar această fată, Alexandra, care mie îmi place foarte mult şi care este elevă acum la un liceu de prestigiu din Bacău, mi-a spus un lucru pe care nu pot să-l uit, care mă doare foarte tare şi ca om şi ca mamă. Am întrebat-o ce a simţit când parinţii ei au plecat în străinătate la muncă şi n-au mai dat niciun semn de viaţă. S-a uitat în ochii mei şi mi-a spus: „Simţi că nu eşti bun“. M-a terminat! N-am mai auzit niciodată expresia asta. Sunt foarte multe poveşti de viaţă care ar bate oricând orice film sau orice best-seller. Mă doare sufletul că a trebuit să fac campania asta.
FOTO Eduard Enea
Efectele secundare ale lipsei căldurii părinteşti
Care poveste te-a impresionat cel mai mult şi de ce?
În toate m-am implicat emoţional. Am vorbit cu o fată care a fost luată de parinţi în străinătate. Tatăl era şofer de tir, mama era tot casnică, iar tatăl şi-a luat nevasta de aici pentru că o iubea foarte tare şi voia să fie cu familia. Femeia când ajuns în Italia a fost uluită de diferenţa dintre satul în care trăia în România şi oraşul în care ajunsese lângă Roma şi a început să-l înşele şi să o ignore pe fetiţă. Fata s-a pierdut, a terminat doar opt clase, s-a apucat de droguri şi a încercat toate drogurile cunoscute. A trăit pe la picioarele podurilor marilor oraşe din Italia vreme de doi ani, a dormit în case părăsite cu prostituate şi tâlhari.
Tatăl a recuperat-o după ce a crezut că murise, a adus-o în România, unde nu avea acces atât de rapid la drogurile pe care şi le procura, şi când a ajuns la bunica ei s-a apucat să bea. Am întrebat-o cam cât bea pe zi şi mi-a spus că bea dimineaţa 1,5 litri de ţuică şi 2,5 litri de vin. Eu am crezut că nu era adevărat, dar când am vorbi şi cu specialiştii de la centrul de dezalcolizare la care ajunsese din proprie iniţiativă, şi mi-au zis că este primul caz de fată atât de tânără, ea având 19 ani, care consumă mai mult decât consumă un alcoolic de peste 40 de ani, bărbat. În momentul în care şi-a dat seama că mai are puţin de trait dacă o mai ţine aşa, s-a dus într-un centru de dezalcoolizare. Primul lucru care l-a făcut când a ieşit de acolo a fost să bea. Mi-a povestit că se prostitua pentru droguri, că nu se mai gândea la nimic. Se uită în ochii tăi şi-ţi spune că a intrat în anturaj pentru că nu a avut parte de căldura părintească. Chiar dacă un copil este luat în străinătate şi este dezrădăcinat, el trebuie să se simtă în siguranţă, că este acasă.
„Poveşti de viaţă desprinse dintr-o imaginaţie bolnavă“
Am un alt material cu o fată care la 12 ani a fost vândută de părinţi unui individ care a bătut-o şi a violat-o frecvent şi în urma violurilor a făcut un copil. Sătulă de abuzuri, a plecat de la bărbatul respectiv şi s-a întors acasă. Părinţi au primit-o: „Ce bine că ai venit, super, noi plecăm în Spania!“. Au lăsat-o singură în casă, la 14 ani, cu un copil mic şi noaptea intrau în casă tot felul de vagabonzi care îi spărgeau geamurile şi uşa şi o violau, o băteau şi se drogau lângă ea şi copilul ei. Aşa a ajuns pe mâna unor mafioţi care făceau trafic de carne vie. Norocul ei a fost că cei de la Crimă Organizată filau de mai multă vreme această grupare mafiotă şi au găsit-o pe fată în urma unor descinderi. Era sechestrată, bătută şi însărcinată a doua oară. Pentru fata asta toate abuzurile şi nenorocirile pe care le-a trăit înseamnă normalitate. Acum când este într-un centru căruia nu pot să-i dau numele pentru că este într-o locaţie secretă, păzită strict tocmai pentru că mafioţii nu au fost prinşi, şi vede că poate să stea pe balansoar şi să se uite la soare sau sau poate să se uite la copilul ei cum se plimbă cu bicicleta, pentru ea este ceva dintr-un alt film, e ceva SF ce trăieşte în momentul acesta.
Sunt poveşti de viaţă desprinse parcă dintr-o imaginaţie bolnavă a cuiva, iar cu toate acestea se întâmplă lângă noi. Eu aş vrea să se facă un studiu în care să se arate câţi copii din România au eşuat din cauza faptului că părinţii au plecat în străinătate.
Spuneai că a fost „cea mai dificilă campanie în 21 de ani de jurnalism“. De ce?
A fost cea mai grea treabă pe care am făcut-o de 21 de ani de când sunt la Pro TV. S-au pus foarte multe piedici din punct de vedere jurnalistic pentru a nu ajunge la persoanele respective. Sunt piedici care ar face orice jurnalist să spună stop şi să se gândească la alt subiect. E foarte greu de dus povara asta pentru că nu e uşor să te uiţi în ochii unui copil care e închis pentru că a furat maşini şi să-ţi spună că nu ştie cum arată mama lui pentru că nu a văzut-o de cinci ori în 20 de ani.
Atenţionare pentru părinţi
Este o realitate tristă a ţării noastre care trebuie subliniată aşa cum ai făcut-o tu. Ceea şochează este însă titlul campaniei care sugerează că atunci când nu ai pe cineva lângă tine cu siguranţă efectele se vor vedea mai târziu.
Nu e vorba doar să ai pe cineva. Eu ştiu clar ca sunt mulţi oameni care o duc greu, e sărăcie mare în ţara asta. Nu poţi să-ţi imaginezi cum arată satele în care cresc jumătate din copii României, adică viitorul nostru. Nu există toaletă, apă potabilă, jucării, nimic din ce avem noi la oraş. Eu asta îmi doresc cu aceasta campanie, ca dacă cineva este în faţa televizorului, se pregăteşte să plece în strainatate şi vede un reportaj făcut de mine, să rămână acasă sau îşi ia copilul cu el, pentru că asta înseamnă familie. Dacă un copil e salvat, eu mă declar mulţumită. Îmi doresc mult că părinţii să înţeleagă cât de important este pentru copil din punct de vedere psihologic. Copilul poate să accepte cu mare uşurinţă lipsa pâinii, a unei ciocolate sau a unei tablete, dar lipsa unui părinte nu şi mai ales a mamei.
Am multe poveşti şi niciuna nu seamană cu cealaltă. Sunt copii care au ajuns delicventi, care se ocupa cu trafic de droguri şi chiar proxenetism. Sunt minori care la rândul lor au pus alţi minori să se prostitueze pentru a lua ei banii. Ţi se pare halucinant, dar lucrurile astea se întâmplă chiar sub ochii noştri. Sunt povesti de viaţă care te fac sa te gandeşti mai bine şi aş vrea să se uite la campania asta şi părinţii care au copii cu ei aici pentru că eu cred că le-ar da de gândit. Cred că dacă ai sta cu copilul tău mai mult, dacă l-ai asculta, dacă ar simţi că e protejat, iubit necondiţionat, contează mai mult decât orice dulciuri sau gadget de pe lumea asta. Asta ne-ar face o naţiune mai bună, nişte oameni mai buni.
FOTO Eduard Enea
Rezolvarea problemei
Cum ar putea statul să rezolve această situaţie?
Cred că toate lucrurile ar fi mai bune dacă s-ar porni de la comunităţile mici. Dacă primarul din acea comuna ar angaja asistenţi sociali care au studii în domeniu, pentru că noi avem foarte mulţi absolvenţi de asistenţă socială şi cred că nici 10 % dintre ei nu lucrează în sistem. Iar cei 10% care lucrează nu se duc la ţară, stau la oraş. La ţară ajung tot felul de necalificaţi, oameni care nu au nicio treabă cu bunul simţ sau curiozitatea. Dacă niciun asistent nu are curiozitatea să făcă asta, să meargă din casă în casă, în loc să stea şi să completeze dosare şi dacă primăria ar pune la dispoziţie o maşină, pentru că sunt sate în care accesul este foarte greoi, daca primarul ar fi un bun gospodar şi dacă i-ar păsa cu adevărat de comunitatea lui, lucrurile ar sta mai bine. Primarul nu e obligat sa angajeze asistenti sociali la primărie. Nu există o comunicare între asistentul social şi Direcţia de Protecţie a Copilului. Dar ţine şi de noi. Dacă eu aş fi vecina unei bunici care are în grijă doi-trei-şapte copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi eu aş putea să fac ceva. Să mă duc eu la Primărie să-i spun primarului şi să vină el să vadă care e treaba acolo sau să vorbesc eu cu copii aceia să le spun cât de important este să meargă la şcoală. Dar degeaba le spun, pentru că rolul părintelui este important, nu al vecinului. Am putea să ajutăm şi noi, dar cel mai important rol îl are tata şi mama.
Ce speri tu ca cei care îţi urmăresc reportajele să înţeleagă şi să dea mai departe?
Că părintele trebuie să fie, în primul rând, să existe lângă copil, nu doar în certificatul de naştere. Copilul trebuie să îţi simtă prezenţa, să se poată baza pe tine, să aibă cui se plânge atunci când are o problemă. Să ţi se plângă ţie. Satisfacţia mea ar fi enormă dacă după această campanie cineva îşi va desface bagajele şi rămâne acasă sau îşi va lua copilul acolo unde pleacă să muncească. Dacă reuşesc să schimb un destin, eu mă declar mulţumită.