Adevărul Live: Paul Ipate, câştigătorul „Ferma Vedetelor“, despre aventura din Cipru VIDEO
0
Paul Ipate (31 de ani), câştigător al show-ului „Ferma Vedetelor“, a fost prezent în studioul Adevărul Live, unde a discutat despre perioada petrecută în Cipru, şi-a detaliat strategia câştigătoare şi a povestit ce pregăteşte pe mai departe.
Paul Ipate a fost trimis de colegii săi din „Ferma Vedetelor“ direct în finala show-ului, unde s-a duelat cu actorul Vasile Calofir, pe care l-a şi învins la finalul a trei probe. Cum a decurs finala „Ferma Vedetelor“ puteţi afla aici.
La Adevărul Live, Paul Ipate a discutat despre modul în care a privit provocarea numită „Ferma Vedetelor“, povesteşte întâmplări neştiute din spatele camerelor de filmat şi detaliază planurile sale de viitor.
Cele mai importante declaraţii făcute de Paul Ipate la Adevărul Live
Ce a însemnat „Ferma Vedetelor“?
Paul Ipate: A fost mai greu decât mă aşteptam. Plecasem cu nişte idei, mă pregătisem psihic pentru ceva foarte greu, dar lucrurile pe care le-am trăit acolo au fost mult mai mult decât mi-am imaginat eu. Şi aici mă refer şi la volumul de muncă, mă refer şi la oameni, şi la frig. A fost şi o chestiune psihică, pentru că ziua era cald, iar noaptea, după ce apunea soarele, se făcea frig, nu era foarte aspru, dar era sâcâitor, te enerva. A fost foarte greu.
E o experienţă foarte frumoasă şi mă bucur că am făcut parte din treaba asta, pentru că am învăţat foarte multe lucruri. În primul rând, am învăţat foarte multe lucruri despre oameni, mi s-au confirmat lucruri despre oameni, am învăţat lucruri despre mine, nu credeam că voi rezista atât, deja mă măcina foarte tare dorul de casă, dorul de ai mei, iar acest lucru mă cam termină. Am învăţat lucruri pe care să le fac într-o gospodărie. Dar cel mai mare câştig sunt lucrurile pe care eu le-am învăţat despre oameni, cum să-i înţeleg, cum să-i accept, cum să-i tolerez şi cum să-i iubesc în acelaşi timp.
Regreţi vreun episod, vreun cuvânt, comentariu sau acţiune?
Eu nu prea sunt de acord şi nu prea sunt obişnuit cu regretele. Eu sunt un om care îşi asumă absolut totul. Dacă ulterior îmi dau seama că am greşit, cer scuze, dar nu rămân cu regretul. Eu cred că regretul te ţine pe loc, e un impediment spre evoluţie. Pot învăţa din greşelile mele. Eu consider eşecul tot o victorie. Asta pentru că sunt un om pozitiv, nu sunt blocat în trecut. Nu regret absolut nimic din tot ce am spus şi am făcut în „Ferma Vedetelor“. Dacă am greşit şi am spus ceva urât faţă de cineva, am cerut scuze la masă, de faţă cu toţi oamenii de acolo.
Lucrurile care ţi-au lipsit foarte mult?
În fermă lipsesc foarte multe lucruri, astea sunt regulile jocului. Tehnologia, contactul cu familia, apa caldă, mâncarea, săpunul, hainele. Când am ajuns acasă, eu mă bucuram chiar şi de robineţi. Acolo îţi dai seama că poţi trăi cu foarte puţine şi că foarte multe lucruri pe care noi le avem în casă şi în viaţa de zi cu zi sunt, de fapt, fiţe, lucruri care ne împiedică să fim mai rezistenţi.
Nu ştiu cum am putea găsi un echilibru între lucrurile simple şi evoluţia tehnologiei. Nu ştiu care este calea spre a găsi acest echilibru. Trebuie să fim conştienţi de noi, de ce avem nevoie, de ce ne împiedică şi ce ne ajută. Magia se întâmplă în afara zonei de confort.
În finală, ai fost foarte debusolat la ultima probă, când ai câştigat. Ce ai simţit în acel moment?
Îmi doream să câştig, ca fiecare concurent, doar că nu mi-am dat seama dacă am câştigat sau nu. Eu eram concentrat pe ce aveam de făcut şi deodată ceilalţi concurenţi au venit la mine şi m-au luat în braţe, dar nu erau ţipete de bucurie, a fost o chestiune foarte ciudată şi ambiguă. Nu mi-am dat seama câteva secunde ce se întâmplă. Plus că s-a scurs toată energia pentru că ştiam că s-a terminat, indiferent dacă am câştigat sau nu.
Ai donat jumătate din premiu. De ce ai ales Hospice Casa Speranţei?
Am ales Hospice Casa Speranţei pentru că eu lucrez cu ei de ceva timp, pentru că în momentul în care intri acolo nu ai senzaţia că intri într-un spital. Mi-aş dori ca toate spitalele din România să arate aşa. Tratamentul pentru pacienţi este gratuit, ei supravieţuiesc numai din sponsorizări şi sprijinul oamenilor care aduc mâncare, care fac terapie cu pacienţii de acolo. Am apucat să cunosc oamenii de acolo, doctori şi pacienţi, sunt nişte oameni minunaţi, care se implică extrem de mult. De obicei, doctorii sunt foarte reci, pentru că aşa îi construieşte meseria, e normal, pentru că se izbesc zilnic de situaţii dure şi atunci trebuie să aibă aceste ziduri, pentru a-şi putea face meseria. Dar doctorii pe care eu i-am văzut în această clinică sunt de-a dreptul speciali, sunt emoţionaţi, se împrietenesc cu pacienţii, fac mult mai mult decât meseria lor şi atunci am vrut să sprijin clinica asta.
Ce ai făcut sau ai de gând să faci cu restul banilor?
Nu am încă ceva special în minte, dar vreau să-i investesc în mine, mă refer şi la teatru, şi la film. Am idei pentru proiecte proprii, o să călătoresc, pentru că îmi place foarte mult acest lucru şi cred că experienţa o câştigi din călătorii şi din oamenii pe care îi întâlneşti. Cam ăsta e planul.
Ai fost şi preferatul telespectatorilor. Te aşteptai?
A fost o mare bucurie şi surpriză. Sincer, a fost copleşitor. Oamenii mă opresc pe stradă şi mă felicită pentru nişte lucruri la care eu nu mă gândeam că or să se vadă, pentru că nu eşti stăpân pe montaj, nu ştii cum arată emisiunile. Mă bucur că oamenii au văzut în mine lucruri pe care nici măcar eu nu le vedeam.
Se încarcă comentariile...
