Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze va fi condusă de Lawrence Foster, pe 3 septembrie, la Ateneu

Publicat: 01.08.2019 19:54

Ultima actualizare: 03.08.2022 09:53

Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze

Marţi, 3 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român, Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze, dirijată de Lawrence Foster, va interpreta lucrări de Adrian Pop, Chopin şi Lutoslawski. Solist va fi pianistul Szymon Nehring.

Text de Ioana Marghita

Adrian Pop (n. 1951) – Solstiţiu. Cuvântul autorului: „Lucrarea, terminată în 1979 şi revizuită în 2013, porneşte de o colindă numită a Soarelui, din zona Bihorului. La fel ca atâtea colinde străvechi, ce şi-au perpetuat existenţa din vremurile păgâne în cele creştine, Colinda Soarelui este purtătoare a unei mari încărcături sugestive, emanând dintr-o melodie de nobilă simplitate. Lucrarea de faţă se naşte din obsesia acestei melodii ce şi-a făcut loc în peisajul meu interior, curgând dinspre obârşia-i ancestrală; sonorităţi şi ritmuri, conotaţii şi reacţii afective se adaugă afluenţi în curgerea spre o rostire simfonică atinsă de nostalgia cosmicului.

Această melodie folclorică originală se aude mai întâi, ca de la mare distanţă, la măsurile 24 – 35, şi din nou cu toată puterea la sfârşitul piesei. Textul său vorbeşte despre un măr încărcat cu mere de aur, acestea fiind primite ca darul simbolic de sănătate şi fericire de la Sfântul Soare.

Linia melodică trebuie să se contureze ca rezultat al variaţiilor de dinamică şi de articulaţie la instrumentele de suflat; în partitură succesiunea sunetelor melodiei este indicată prin liniile ce conduc de la o notă la următoarea, traversând portativele”.

1830, anul în care Frédéric Chopin (1810–1849) compune Concertul nr. 1 op. 11 în mi minor pentru pian şi orchestră, pe care îl şi prezintă ca solist, în octombrie, în capitala Poloniei natale, este considerat unul de referinţă pentru romantismul muzical în ansamblul său, prin apariţia Simfoniei fantastice de Hector Berlioz, adevărat manifest al programatismului în componistică. Franţa a fost, de altfel, spaţiul care i-a recunoscut lui Chopin geniul, şi îmbră-ţişându-l fără reţineri chiar din momentul stabilirii sale la Paris, la 21 de ani, l-a tratat ca pe una dintre marile vedete culturale şi l-a impus în cele din urmă, ca valoare universală. Caraqcterul poetic, lirismul, stilul inconfundabil, accesibilitatea universală, echilibrul sunt câteva dintre nenumăratele atribute ce pot fi asociate muzicii lui Chopin; fără ca toate acestea să ajungă să-i explice sau să-i epuizeze misterul de dincolo de sunete. Nu şi-a propus să revoluţioneze forma tradiţională a concertului instrumental, preocupările sale creatoare cantonându-se cu rigurozitate doar în zona expresiei pianistice (utilizarea diversificată a aparatului orchestral neintersându-l în mod special). Cele două concerte ale sale, apărute până la vârsta de 20 de ani, au avut ca model standardele stabilite de Hummel care, la rândul său, adusese la zi moştenirea lui Mozart.

Prima parte a Concertului nr.1, Allegro maestoso, este o formă de sonată bitematică, prima temă fiind construită, în mod cu totul original, din două elemente contrastante, unul sever şi sumbru, celălalt liric, visător. Adevărata strălucire a expresiei materialului tematic, amprenta inconfundabil chopiniană devin evidente la cea de a doua expunere a materialului tematic, cea cu solist. Nonconformismul abordării se dovedeşte unul de fond şi defineşte inclusiv planul modulaţiilor armonice. Scriitura virtuoză a solistului face de prisos prezenţa unei cadenţe.

Mişcarea secundă, Romance: Larghetto, era descrisă de chiar Chopin astfel: „Nu este menită să creeze un efect puternic; este mai degrabă o romanţă, calmă şi melancolică. (...) – un soi de reverie la lumina lunii, într-o minunată seară de primăvară.”

Citește și: Monte Piano Trio, la Sala Auditorum, pe 1 septembrie, în seria Recitaluri şi Concerte Camerale

Partea a treia, Rondo: Vivace, este de o extraordinară prospeţime şi vitalitate, reverenţă adusă spiritului dansului tradiţional polonez krakowiak, căruia Chopin îi mai dedicase, în 1828, o altă lucrare pentru pian şi orchestră.

Concertul pentru orchestră de Witold Lutoskałwski (1913 – 1994), compus pe durata anilor 1950-1954, reprezintă culminaţia perioadei influenţate de muzica tradiţională în creaţia autorului polonez. Disciplina stilistică, rigoarea construcţiei arhitectonice şi claritatea logicii de dezvoltare tematică definesc acest opus de relativă tinereţe şi vor rămâne atribute definitorii ale stilului de maturitate al lui Witold Lutosławski.

Intrada: Allegro maestoso, prima parte, poate fi privită ca o uvertură amplă, a cărei construcţie pleacă de la o melodie populară din regiunea Kurpie. Mişcarea se deschide pe fundalul unui ostinato de percuţie, mai obsesiv şi pregnant decât cel ce marchează începutul Simfoniei I de Brahms (la care pare să facă referire).

Capriccio notturno ed Arioso: Vivace, mişcarea secundă, este un scherzo eterat şi virtuoz, urmat de un expresiv Arioso şi de o repriză intonată de violoncele şi harpă, totul stingându-se, asemenea unui murmur grav, cu aportul percuţiei, al contrabaşilor şi clarinetului bas.

Passacaglia, Toccata e Corale: Andante con moto – Allegro giusto, partea a treia, începe cu o pasacalie ale cărei variaţiuni sunt construite pe tema misterios tensionată a contrabaşilor, urmată de o vivace şi dinamică toccată şi de un coral orchestral. A doua enunţare a coralului aduce şi finalul solemn, strălucitor şi dramatic al concertului.

PROGRAM

RECITALURI ŞI ORCHESTRE CAMERALE

Marţi 3 septembrie ora 17.00

Ateneul Român

ORCHESTRA NAŢIONALĂ A RADIODIFUZIUNII POLONEZE