Iulian-Mugurel Vrăbete, basist, la Adevărul Live: „Pentru noi, să facem muzica pe care vrem să o facem este un lux“

Vineri, Mircea Vasilescu l-a adus în platoul Adevărul Live pe basistul trupei Holograf, Iulian-Mugurel Vrabete. Cei doi au făcut o recapitulare a ultimelor trei decenii de muzică rock, însă invitatul a pregătit şi o surpriză.

Cei mai mulţi îl cunosc în calitate de basist, textier şi compozitor la Holograf. Dar, în urmă cu mai bine de 30 de ani, a făcut parte din trupa Basorelief. De curînd, trupa s-a reunit, va scoate un nou CD şi va avea un concert pe 26 februarie.

Invitaţii au făcut o „recapitulare“ a celor trei decenii de muzică, au evocat atmosfera anilor ’70-’80 (cu Clubul A, festivalurile de jazz şi rock, discurile de vinil şi celelalte), şi au povestit despre concertele de atunci, dar şi „starea muzicii“ de acum.

De ce, din nou, Basorelief? Cum stăm cu „nişa“ de jazz-rock progresiv în zilele noastre? Am aflat la Adevărul Live. Interviul va fi publicat ulterior în Dilema veche şi pe dilemaveche.ro.

Cele mai importante declaraţii:

„Sunt onorat, orice ar spune lumea, Dilema veche este un standard al lumii actuale. Reuniunea Basorelief a fost acum doi ani prilejuită de un remember Club A. Erau 42 de ani de la Festivalul Club A. Atunci au urcat artişti trecuţi la index sau trupe care nu au mai fost luate în considerare. Era un semnal că în România începea altă muzică. Din Basorelief erau cu toţii provinciali“, a început Iulian-Mugurel Vrabete, basist al trupei Holograf.

„Acum doi ani ne-am reunit. Noi oricum am rămas prieteni, oricum viaţa ne-a facătu să nu ne mai vedem din punct de vedere profesional. După ce am făcut un repertoriu din piese noi trebuia să imortalizăm clipa. Am avut o jumătate de album împreună, mai mult viniluri. Am avut «Crocodilul pe Club A», viniluri de pe o zi pe alta. Nu era chiar atât de uşor“, a mai spus artistul.

Iulian-Mugurel Vrabete, alături de Mircea Vasilescu, redactor-şef Dilema veche, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

„Ca Basorelief am prins două festivaluri Club A. Cumva noi am fost asociaţi ca imagine acestui club, deşi noi am funcţionat la Casa de Cultură a Studenţilor. La vremea respectivă Club A era o emblemă, fiind condus de studenţi. Se spuneau poezii prea puţin conforme, se asculta muzică jazz în fiecare joi. Era un focar puternic de cultură. Lumea era mai cenuşie, dar şi mai dispusă să guste aceste chetii de nişă“, povesteşte basistul.

„Noi am avut o întârziere de informaţii“

„La vreamea respectivă arta şi cultura erau lăsate în pace, pe un model sovietic. Limbajul era colorat, normal, dar se ştia foarte bine de unde începe umorul şi de unde începe mahalaua. Eram clar lipsiţi de o informaţie muzicală corectă. Toate repertoriile din restaurante trebuiau să fie 90% româneşti. Vara la mare pe terase cântau astfel. Informaţia era greu de obţinut pentru că pe radio nu era nimic. Mai ascultai Europa Liberă, dar nu era mare lucru, trebuia o chestie repetitivă. Discurile erau scumpe, în liceu am dat 300 de lei pe un disc. Verneau prin rudele din străinătate. Apariţia casetelor a lărgit piaţa pentru că un disc putea să fie copiat. Nimeni nu se ocupa de legea dreptului de autor atunci. Noi am avut o întârziere de informaţii. Nu am avut ajutorul manualelor, astăzi orice tânăr care vrea să cânte la un instrument are la îndemână tot ce este nevoie, lucruri pe care noi a trebuit să le descoperim“, îi spune artistul redactorului-şef Dilema vechea, Mircea Vasilescu.

Iulian-Mugurel Vrabete, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

Viza textelor din partea cenzurii

„Făcând muzică instrumentală nu am avut probleme, cenzura interzicea doar textele. Rock-ul era privit ca o chestie neconformă, importante erau textele, să ia viza cum se spunea. Presiunea era pe muzicile vizible în spectacolele mari care puteau să fie progresive. În 1989, în Coreea de Nord, am avut vizionări încontinuu cu tovarăşi. Aşa erau toate controlate. Ce făceam noi nu ducea la manifestări stradale. Prima noastră apariţie într-o sală mare a fost la Sala Polivalentă, în 1979. Muzicile mai ciudate aveau mai multă priză“, crede Vrabete.

„Lumea nu avea atâtea posibilităţi ca acum, avea spaţiu şi timp să asculte. Era un concurs interior de a-ţi umple golurile prin descoperirea muzicii. La fel şi la teatru, erau cozi ca la carne. Acum teatrul şi-a depăşit mica instituţionalizare, se scurge în tot felul de pârăiaşe“, mai spune invitatul.

Iulian-Mugurel Vrabete FOTO David Muntean

„Noi am făcut un salt foarte mare în prezent fără baze solide în trecut. Până în anii 1970 eram la nivelul festivalurilor de la Sanremo. În momentul în care ne-am trezit într-o piaţă a culturii erau derutaţi. Una peste alta multă lume a uitat de lucrurile astea, nu a existat un sediment cultural care să permită un public rezonabil. Este absolul imoral să nu mai ai, acum, informaţie coordonată despre folk, jazz, rock. Pierdem, la ora asta lumea este bombardată cu informaţii, dar dacă nimeni nu-ţi arată partea asta, publicul o să afle şi mai puţin“, arată basistul Holograf.

„Publicul vine cu o aşteptare. Sunt cei care ştiu ce vor să vadă şi cei care vor să cunoască. Noi ne simţeam foarte bine pentru că aveam satisfacţia de a face lucrul respectiv. Este încă o satisfacţie atunci când îţi interpretezi partea ta. Noi eram tineri, nu aveam ţinte materiale, dar nu asta era scopul. Tuturor le plăcea că era altfel, dincolo de prezentul imediat. Mulţi se regăseau în ceea ce ascultau, asta se întâmpla şi atunci. Am vut satisfacţia că mulţi tineri au fost plăcut impresionaţi“, spune membrul trupei Holograf.

Nicio trupă românească nu are puterea de a umple un stadion

„Noi am cântat în străinătate, acolo unde eram trupă de cover-uri. În felul ăsta am depăşit perioada grea, cântând şi rămânând împreună. Cel mai bun şi dur exemplul este rock-ul, supapa a ceea ce nu auzea sau vedea publicul. După dispariţia cenzurii, după interdicţia de a purta părul lung sau cercei, intereseul a scăzut dramatic. Multe trupe de rock au abandonat, fiindcă în sine rock-ul românesc nu mai este susţinut. Rock-ul este o chestie anglo-saxonă. Spre deosebire de noi, atât Italia, cât şi Franţa, sunt mari pieţe naţionale. Noi nici aşa, nici altminteri. La noi, nici la ora asta, vă spun cu certitudine, nicio formţie românească nu a reuşit să umple un stadion. Ca să vinzi 50.000 de locuri nu este în puterea unei trupe româneşti“, mai spune Iulian-Mugurel Vrăbete.

„Va fi un concert pe 26 februarie, într-o sală de 180 de locuri. E cheia de boltă, albumul a durat să fie imprimat un an de zile. Pentru noi ceea ce facem este un lux, un mare lux să facem muzica pe care vrei să o faci. Internetul favorizează apariţia unei trupe. Dacă cei care practică o muzică de nişă vor găsi o cale de promovare vor reuşi“, a încheiat basistul trupei Holograf.