INTERVIU Ovidiu Anton, cântăreţ: „Cariera mea a fost afectată, am rămas eliminatul de la Eurovision“
0Ovidiu Anton, artistul care ar fi trebuit să reprezinte România la Eurovision 2016, a vorbit într-un interviu pentru ziarul Adevărul despre regretele pe care le are în privinţa eliminării sale din competiţie, despre reacţia familiei şi a prietenilor la primirea veştii şi despre proiectele sale viitoare.
Înainte să câştige Selecţia Naţională Eurovision 2016, Ovidiu Anton a mai trecut prin alte patru încercări. „O victorie construită pe patru eşecuri“, după cum spune chiar el. Titlul de reprezentantul României la Eurovision a fost un ideal pe care l-a urmat cu perseverenţă, iar când în sfârşit l-a atins, acest privilegiu i-a fost luat pe nedrept. Acum, singurul lucru pe care îl regretă este că a ratat şansa unei expuneri internaţionale greu de egalat pe alte căi. A rămas cu un gust amar în urma acestei experienţe. Nu mai are încredere în Eurovision şi nu ar mai participa pentru nimic în lume la această competiţie în care interesele financiare şi politice primează în faţa celor muzicale. Fie ca a fost în lumina refletoarelor sau nu, cariera lui Ovidiu Anton se bazează pe o activitate muzicală neîntreruptă de 25 de ani, de care este mândru. Nu se sfârşeşte lumea odată cu Eurovisionul. Ovidiu Anton îşi vede de drum şi pregăteşte noi proiecte.
Adevărul: Cum ai fost anunţat că nu mai poţi participa la Eurovision?
Ovidiu Anton: Înainte de concertul de promovare de la Londra, într-o duminică, mi-a spus Iuliana Marciuc că o să apară o ştire şi că va fi preluată de televiziuni, dar să nu-mi fac griji că este o situaţie care se va remedia, că (n.r. – reprezentanţii EBU) vor doar un răspuns din partea instituţiilor, că există riscul, dar să nu ne facem griji şi să ne vedem de treabă. Vestea că am fost eliminat am primit-o de la televizor, când a vuit media şi apoi am primit tot un telefon de la Televiziunea Română, pe la prânz, să-mi spună că „este adevărat“, ca să citez.
Cum te-ai simţit în acel moment?
Tot timpul discursul meu a fost că e o victorie construită pe patru eşecuri. Acum înseamnă că practic am pierdut şi alea patru eşecuri. Am muncit mult pentru Eurovisionul ăsta şi am crezut în el o perioadă lungă. Atunci când îţi doreşti un lucru foarte mult şi îl şi câştigi, nu te simţi prea bine când ţi se ia într-o clipă.
Pe cine găseşti vinovat pentru acest eşec?
Nu prea sunt în măsură să arunc eu vina. Cu asta se ocupă alţii şi o să-i las pe alţii să o arunce cum trebuie.
Toată lumea a fost şocată. Se uitau la mine şi le era frică să şi spună ceva.
Care au fost reacţiile familiei şi prietenilor?
Le-a fost frică să mă sune (Râde). A fost o lovitură mare şi pentru ei, pentru că toţi au crezut în mine. Eurovisionul a fost un bulgăre de zăpadă care s-a tot mărit în anii ăştia şi eu activând în câteva cercuri destul de mari, atât în lumea muzicii, cât şi a chinologiei, având destui prieteni, lumea s-a mobilizat şi a fost alături de mine. Au fost foarte dezamăgiţi, cred că au suferit mai mult decât mine sau măcar la fel ca mine. La început nu au ştiut cum să reacţioneze. Se uitau la mine şi le era frică să şi spună ceva. Le-am zis că putem să vorbim, că n-a murit nimeni, doar speranţa (Râde). Toată lumea a fost şocată. Nu pot să mă împart între sentimentul de şoc, tristeţe şi scârbă pe care l-am văzut în jurul meu. Unii au fost revoltaţi, alţii resemnaţi, alţii mai curajoşi, dar reacţiile au fost oricum puternice.
Ce mesaje te-au impresionat cel mai mult?
Au fost foarte multe mesaje şi nu vreau să fiu nedrept, mă aşteptam să fie foarte multe mesaje din România şi apreciez sprijinul lor, dar m-a impresionat foarte mult câte mesaje am primit din străinătate. Oameni care îmi spuneau că le pare rău că nu voi fi acolo, că pentru ei Eurovision fără mine anul acesta nu mai e Eurovision. Pe cât apreciez dragostea publicului român pentru care cânt, pe atât m-a uimit să văd cât a pătruns piesa în internaţional. Pentru mine ca interpret şi compozitor înseamnă foarte mult asta. Adică am pătruns cu greu în România şi nu mă aşteptam să am răspunsul ăsta puternic şi din afară.
Nu mai pot să pun în CV că am fost reprezentantul României la Stockholm. Eu sunt ăla eliminat.
Cum crezi că ţi-a afectat imaginea şi cariera acest lucru?
Pe termen scurt imaginea mea a fost puţin ajutată, ca orice scandal, pentru că în România te lansezi uşor cu un scandal. Şi eu m-am lansat acum, dar cânt de 25 de ani, asta este gluma pe care îmi place să o fac. Eu m-am lansat acum 11 ani, dar în centrul atenţiei eşti atunci când se întâmplă ceva rău. Atunci iese şi lumea în stradă, atunci facem petiţii. Cariera mea a fost afectată de neparticiparea mea acolo pentru că dacă eu vreau să pun într-un CV că am fost reprezentantul României la Eurovision, nu mai pot acum, deşi câştigasem dreptul ăsta. Eu o să pun „«Eliminatul României de la Eurovision», mă chemi să cânt la concertul tău?“. Eu sunt ăla care a fost eliminat.
Însă rămâi câştigătorul Selecţiei Naţionale.
Ştiu, dar câştigătorul Selecţiei Naţionale, faţă de reprezentantul României la Eurovision, este un termen mic într-o carieră. Eu vorbesc de repere care îţi pot marca acea carieră pentru toată viaţa. Poţi să munceşti jumătate de viaţă sau poţi să munceşti o viaţă şi să nici nu-l câştigi. Diferenţa este că eu l-am câştigat şi mi-a fost luat. Aici este pierderea. Vorbim de pierdere de expunere. Eurovisionul a fost difuzat în cele 42 de ţări înscrise, în China, în Statele Unite şi pe internet, deci putea fi văzut în întreaga lume sub o siglă. Dacă eu vreau acum să-mi fac o promovare similară ca aceea şi aş apărea la toate posturile naţionale din toate aceste ţări, cântând piesa asta, tot n-aş avea expunerea pe care aş fi avut-o sub sigla Eurovision pentru că acolo se uită mult mai multă lume. Urmarea, vizualizările pe care le faci după ce ai participat acolo, rămân pe viaţă, rămân într-o istorie. Eu sunt hotărât ca aşa cum cariera mea nu a început cu Eurovisionul, nici să nu se termine odată cu el, însă pierderea este mare. N-o să mă opresc acum din cântat şi nu este un capăt de lume, dar este un minus.
Eu mi-am deschis singur uşa şi cineva mi-a închis-o direct în faţă.
Asta ţi-ai dorit de la Eurovision, vizibilitate pe plan internaţional?
Eu mi-am dorit să câştig. Eu sunt un învingător. Nu mă duc să fac act de prezenţă şi să-mi gestionez vizibilitatea. Nu spun că m-aş fi dus acolo şi aş fi câştigat. Mi-aş fi dorit să câştig, dar dacă vorbim despre pierderi reale, vorbesc de o pierdere de expunere despre care nu poţi să spui că nu e reală. Nu poţi să o cuantifici, dar nici nu poţi s-o reproduci. Lumea trebuie să înţeleagă asta. Trebuie să mai înţelegem ce înseamnă să-ţi fie piesa preluată, din atâtea ţări în care a ajuns, poate nu în zece, dar într-una din aceste ţări şi ţi-o semnezi acolo pe publishing. Eu sunt şi compozitor şi producătorul piesei, deci aveam toate drepturile pe ea. Vorbim şi de networking, de concerte. Solista din Serbia are deja concert în România, solistul din Polonia are concert în Austria. Astea sunt lucruri naturale care se întâmplă la o colaborare internaţională. Ţi se deschid uşi. Eu mi-am deschis singur uşa şi cineva mi-a închis-o direct în faţă. Nu poate să spună nimeni câte concerte aş fi avut, dar nici că n-aş fi avut. Nu poate să ştie nimeni cum ar fi evoluat cariera mea de aici înainte, dar cu siguranţă ar fi evoluat.
Cum vezi decizia EBU?
Nedreaptă faţă de artist. Eu mă refer aici numai la mine pentru că în lupta asta a mea cu Eurovisionul mi-am dat seama că până la urmă am fost doar eu şi eu nu am contat. S-au luat decizii la nivel de datorii, de organizare, dar nimeni nu s-a gândit la artist, nici măcar nu mi s-a spus numele. Au zis „da, ne pare rău“, nu au zis „era un băiat acolo, Ovidiu Anton, care trebuia să cânte“. Concursul Eurovision trebuia să fie despre muzică şi despre artişti, nu despre datorii. Acum, gândind la rece, după „dragostea mea“ Eurovision, la care am încercat de cinci ori, văzând-o cu alţii ochi şi gândindu-mă că alţii plătesc mai mult ca să fie în finală şi alţii plătesc mai puţin ca să fie în semifinală, te mai întrebi unde e concursul de muzică.
E trist când ai un ideal, ţi-l atingi şi apoi ajunge să nu-ţi mai placă
În ce relaţii ai rămas cu TVR?
Într-o relaţie normală de vorbit la telefon - „Am fost eliminaţi, ne pare rău“. Relaţia nu s-a alterat cu nimic. Nu am stricat nicio relaţie cu nimeni. Din toată aventura asta, singura relaţie care s-a stricat a fost între mine şi Eurovision ca şi emblemă. Eu nu mai am încredere în Eurovision. E trist când ai un ideal, ţi-l atingi şi apoi ajunge să nu-ţi mai placă. Dacă aş fi renunţat înainte să câştig şi aş fi zis că nu îmi mai place Eurovisionul, puteam să fiu acuzat că sunt acri strugurii, dar eu am câştigat, n-am fost acolo şi acum pot să spun cu mâna pe inimă că nu mai vreau să mă duc niciodată la Eurovision.
Cum a venit propunerea Pro TV-ului de a contacta reprezentanţii EBU pentru găsirea unei soluţii?
Am primit un telefon într-o seară şi nu răspundeam pentru că toată lumea voia interviuri. Nici când am câştigat nu am dat atâtea interviuri ca atunci când am fost eliminat. Obosisem deja. Şi apoi am primit un mesaj şi mi s-a spus că Pro TV vrea să avem o discuţie. Mi-au expus un plan prin care se încerca salvarea unei situaţii deja declarată imposibilă.
Cum a decurs această colaborare?
Pro TV-ul a decis să încerce să facă imposibilul posibil şi mi-a întins o mână de ajutor. Când toată lumea voia doar interviuri, unii s-au gândit să mă şi ajute. Am demarat o campanie foarte pozitivă la adresa tuturor, când toată lumea mă întreba cine e de vină, ce le faci celor de la TVR, ce le faci celor de la EBU, cum să mai dai în stânga şi dreapta, Pro TV-ul a venit şi a zis hai să vedem cum putem salva ceva din toată situaţia asta. Pentru mine a fost o gură de aer proaspăt pentru că atitudinea pozitivă în astfel de momente era mai greu de găsit şi am încercat. Am mişcat destul de multă lume, s-au strâns zeci de mii de semnături, am încercat să sensibilizăm şi conducerea EBU cu un concert pe care l-am susţinut când a venit în ţară, am făcut şi un drum simbolic pe strada Stockholm, când ar fi trebuit să fim acolo. E frumos să vezi că lumea empatizează şi simte la fel ca tine, dar uneori e greu să zâmbeşti când simţi că e un cuţit care se învârte în rană, că ar fi fost bine să fii acolo. Am luptat până în ultima clipă. Deşi EBU a spus că nu mai putea să ne bage în programul de repetiţii, noi am fost în programul de repetiţii, eu îl am pe mail. Asta să o spună presei, nu mie. Cred că le-a fost mai greu să mă scoată din program, decât să mă ţină.
Ovidiu Anton a cântat alături de trupa sa, în drum spre Strada Stockholm, în ziua în care directorului General EBU, Ingrid Deltenre, a venit în România FOTO Pro TV
Când ţi-ai pierdut speranţa şi ţi-ai dat seama că nu vei mai urca pe scena Eurovision?
Când am văzut că a început semifinala, atunci mi-am zis: „E clar! Asta a fost“. Noi am sperat până în ultima clipă. Când a venit doamna Ingrid Deltenre în România am sperat că ne vor accepta şi că vor veni cu o veste bună. Dar a venit cu o veste la fel de simplă şi uşor de exprimat- „Nu“ (râde).
Ce părere ai despre câştigătoarea Eurovisionului de anul acesta?
Din punctul meu de vedere, Ucraina a avut o piesă de la început favorită, deşi lumea nu dă importanţă multor ţări pentru că nu ascultă melodiile, ci doar se gândesc la contextul geopolitic. Era una dintre piesele de altă factură, care trezea multă emoţie şi era normal să aibă şansa ei. În grupul meu de prieteni a fost favorită de la început. N-a fost neapărat favorita mea, dar era în top. Mie mi-au plăcut, în urma prestaţiilor, ca stil şi interpretare, Hovi Star din Israel şi Michal Szpak din Polonia.
Tu ai mai participat şi la alte festivaluri şi concursuri muzicale (Mamaia, Cerbul de Aur, Şcoala Vedetelor). În ce măsură te-au ajutat acestea în carieră?
Festivalurile de muzică sau de creaţie sunt o expunere a valorii fiecărui artist şi ajută mai mult pentru sine. Contactul cu scenele mari unii nu pot să-l obţină decât în astfel de contexte, dar eu am fost pe scenele mari şi înainte de aceste concursuri. Cel mai mult, însă, ajută show-urile TV. Cel mai important pentru cariera mea consider că a fost „Şcoala vedetelor“. A fost un proiect atât de amplu şi de complex, încât consider că m-a definit ca şi artist, ca şi prestaţie şi abordare a muzicii. Show-ul TV este total diferit. Este o experienţă cu care nu te naşti, ca şi cu talentul, o câştigi performând în astfel de proiecte. Trebuie să joci, să fii atent la camere, să fii atent la coleg, să vezi unde pică lumina, care beculeţ roşu s-a aprins, să mai cânţi şi live de şapte ori până iese bine filmarea.
De aici au luat naştere şi noi colaborări?
S-au format prietenii. Din păcate, „Şcoala vedetelor“ s-a termina brusc pentru noi toţi, cei care am participat. Un show destul de important, zic eu, în Televiziunea Română, care s-a terminat dintr-o dată şi n-a avut nicio urmare. Aceasta cred că a fost singura hibă a programului. După ce am performat atât de frumos acolo, nu i s-a oferit nimănui un episod următor.
Cum a început pasiunea ta pentru muzică?
Din ce mi se povesteşte, pentru că nu am amintiri atât de îndepărtate, am cântat cam printre primele cuvinte. Înainte să vorbesc, eu îngânam melodiile. Primele cuvinte mai inteligibile au fost „ursul doarme pe cărare“, dintr-un cântec pentru copii. Am fost tot timpul atras de muzică, de instrumente. Mi-au povestit ai mei că prima diplomă este de la un concurs de montaniarzi de la proba artistică. Împreună cu părinţii mei, stăteam cu cortul lângă campingul unde se ţinea concursul şi toată săptămâna aceea eu am zdrăngănit la chitară şi am cântat toate melodiile pe care le auzisem pe la radio. La sfârşitul concursului mi-am făcut o diplomă şi mie pentru cât le-am cântat toată săptămâna. Asta era pe la trei ani.
Apoi declicul cel mai mare a fost când am fost o perioadă internat în spital pentru meningită, iar când m-am trezit din letargie, plictisindu-mă, cântam tare şi părinţii mei ziceau că şi bine. Unul din medicii de acolo era membru într-un cenaclu şi m-a dus şi pe mine. Cântam melodii clasice de drumeţii. Naşii mei sunt singurii care vin din mediul muzical, ea fiind profesoară de vioară şi naşul meu fiind lutier la Filarmonica Română, şi i-au sfătuit pe părinţii mei să mă ducă urgent la un cerc de muzică. Practic aşa a început aventura mea muzicală. Am început să studiez canto şi chitară la vârsta de şase ani, am urmat o şcoală de muzică. Am început să fiu autodidact cu canto-ul modern, pentru că ce făceam acolo nu mă satisfăcea, toţi copiii cântau cu căluţul şi cu căţelul şi mie îmi plăcea Bon Jovi şi Guns N' Roses. Asta pe la 10-11 ani. Apoi m-am întors la Palatul Copiilor unde am făcut prima mea trupă, în clasa a opta, apoi am fost cooptat în altă trupă şi aşa mai departe. Din încercările astea s-a născut prima mea trupă, Carpe Diem, în ’98, cu care am concertat şi prin Germania. Eram o trupă rock cu dorinţe mari numai că timingul nostru nu a fost prea bun în piaţă pentru că cred că ne-am ales să ne lansăm odată cu manelele şi aia au fost un pic mai interesanţi (Râde).
Crezi că dacă te-ai fi născut într-o altă ţară, lucrurile ar fi stat altfel pentru tine?
Nu sunt genul care să mă gândesc la asta.
Te-ai gândit să pleci?
M-am gândit să plec, dar eu având o activitate muzicală neîntreruptă , chiar şi aşa într-un semi-anonimat, nu am fost niciodată dispus să risc să pierd confortul pe care îl am şi să o iau de la zero în altă ţară. Chiar şi în situaţia mea, nefiind pe prima pagină a ziarelor. Oferte au fost şi era tentant.
În viaţă trebuie să fii ca un creion şi, orice ai face, important e să laşi urma aia pe care o lasă creionul pe hârtie.
De ce ai făcut referire la daci în discursul tău de câştigător al selecţiei naţionale Eurovision?
Uitaţi-vă pe hartă unde suntem. Era vorba de un discurs separat de melodie, nu e mesajul piesei. Era un discurs care îndemna la regăsirea identităţii şi să fim un pic mai demni. A fost un discurs la adresa subculturii promovată în România, un pic direcţionată în zona muzicii, deşi se întâmplă în toate domeniile. A fost un discurs despre noi, de asta m-am referit la daci. Trebuie să ne amintim cu toţii că, înainte cu mult timp, adevărul era mult mai simplu, mult mai la îndemână şi totul se rezuma la dreptate. Când te simţi călcat în picioare, vândut, amanetat, ai nevoie să te gândeşti la perioade în care ai tai au fost demni şi au luptat, chiar dacă acum e vorba de o luptă a cuvântului şi nu de o luptă violentă. Trebuie să ne aducem aminte că toate popoarele au luptat pentru ce a fost al lor. Unii au luptat şi pentru ce a fost al altora (râde). Întoarcerea la origini cred că e necesară pentru a ne recăpăta demnitatea. Despre asta a fost discursul meu.
Ce-ţi doreşti de la cariera ta muzicală?
Eu trăiesc prin muzică şi tot ce-mi doresc e să fiu sănătos fizic şi psihic încât să pot cânta şi să mă bucur de fiecare moment pentru că viaţa este presărată în special cu lucruri neplăcute, de care avem nevoie. Viaţa nu este frumoasă, noi trebuie să o facem mai frumoasă. Unii plantează flori, alţii cresc animale, alţii fac muzică. Mie îmi place să cresc animale şi să cânt. În viaţă trebuie să fii ca un creion şi orice ai face, important e să laşi urma aia pe care o lasă creionul pe hârtie. Cred că am reuşit deja să las nişte urme şi nu vreau să mă opresc aici, iar cariera mea muzicală trebuie să mă definească pe mine şi trebuie să-şi găsească ecou în oamenii care au aceleaşi valori morale ca şi mine. Atunci când simt că rezonează mesajele mele în alţi oameni e tot ceea ce-mi trebuie. Asta îmi doresc, să pot să cânt şi să mă exprim.
Ce proiecte mai pregăteşti?
Acum îmi lansez trupa cu care am tot încercat să am un aport în industria muzicală românească. Cred că este momentul să trecem de la solistul Ovidiu Anton la trupa Anton şi suntem mai mult decât pregătiţi să facem asta.
Ţi-ai setat nişte obiective?
Da, acum vreo 25 de ani. Obiectivul meu este să cânt pe Stadionul Wembley şi mi-l îndeplinesc în fiecare zi pentru că fiecare spectacol pentru mine este Wembley. Fie că sunt într-un club, pe o scenă în Centrul Vechi sau pe scena Eurovision eu cânt ca pe Wembley. Mă gândesc că sunt acolo şi sper că pas cu pas o să ajung să cânt şi acolo. Am mai avut un obiectiv – să câştig Eurovisionul. Am fost destul de setat pe obiectivul ăsta şi acum încerc să-l depăşesc.
Se încarcă comentariile...
