INTERVIU Ian Anderson, Jethro Tull: „Îmi place ţara voastră. Noi, în Marea Britanie, avem doar de câştigat de pe urma românilor“
0
Trupa care a vândut peste 60 de milioane de albume în toată lumea este pregătită de un show special pentru fanii din România. „Jethro Tull performed by Ian Anderson“ este un spectacol care îmbină arta interpretativă cu muzica şi va crea o seară plină de magie pentru fanii rockului.
După concertele susţinute în Statele Unite şi Germania, legendara trupă revine, pe 21 februarie, în ţara noastră împreuna cu Ian Anderson pentru a-i fascina din nou pe fanii români cu amestecul de hard rock, sonorităţi folk şi tente de blues. De pe setlistul concertului de la Sala Palatului nu vor lipsi piese celebre precum „Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”, „Too Old to Rock’n’Roll“ sau „Too Young to Die“.
În prezent, trupa este formată din: Ian Anderson (flaut, voce, chitară acustică), Florian Opahle (chitară electrică), Scott Hammond (tobe), John O’Hara (keyboards), David Goodier (bass). Muzica lor îşi are rădăcinile în blues-ul britanic al anilor '60 şi este marcată de o tonalitate vocală ieşită din comun, căreia i-a fost adăugat sound-ul flautului. Iniţial formaţia cânta un blues-rock experimental, însă ulterior au inclus şi elemente de rock clasic, folk, jazz şi art rock.
Ultimul concert Jethro Tull din România a avut loc în 2014 şi s-a bucurat de un real succes în rândul fanilor, fiind un eveniment soldout. Membrii trupei sunt încântaţi să îşi revadă fanii români, alături de care s-au simţit excelent de fiecare dată şi le promit acestora o seară de neegalat.
Cu câteva zile înainte de concertul de la Bucureşti, frontman-ul Jethro Tull, Ian Anderson, a acordat un interviu pentru „Adevărul“.
Aţi venit în România, pentru prima oară, în urmă cu vreo 20 de ani. Şi continuaţi să reveniţi. Ce părere aveţi despre România?
Ian Anderson: Întotdeauna am fost pasionat de istoria Europei de Est - şi în timpul Războiului Rece, dar şi după. România şi Bulgaria nu au fost ţări tocmai deschise pentru trupele rock din vest. Dar am fost mereu conştienţi de faptul că mulţi tineri din aceste ţări ne ascultau muzica. La fel şi în Rusia, India, America Latină şi Turcia. Îmi place ţara voastră, continuăm să ne tot întoarcem, iar eu am venit aici chiar şi în vacanţe.
Mesajul lui Ian Anderson pentru fanii români:
Aţi observat schimbări în România de-a lungul ultimilor 20 de ani?
Ian Anderson: Desigur! S-au făcut investiţii importante în infrastructură şi simt la oameni optimism şi încrederea într-un trai mai bun. Cu toate acestea, la fel ca în alte mari oraşe ale Europei, există o discrepanţă vizibilă, din ce în ce mai accentuată, între bogaţi şi săraci. În plus, e o mare pierdere pentru ţară şi faptul că mulţi tineri pleacă să lucreze în străinătate. Noi, în Marea Britanie, avem doar de câştigat de pe urma românilor. Sper doar ca aceştia să se întoarcă în ţara lor şi să ia cu ei toate cunoştinţele dobândite în străinătate.
Aţi ales muzica în loc de artele plastice în urmă cu 50 de ani. Sunteţi împăcat cu această alegere? Aţi alege la fel şi acum?
Ian Anderson: Dacă m-aş afla acum la început de drum, probabil că nu aş alege muzica. Competiţia e mult prea mare, muzica e piratată, iar câştigul de pe urma a ceea ce faci ca muzician este nesemnificativ. Pentru un muzician tânăr este extrem de greu un astfel de început. Mă simt vinovat de câte ori ascult piese reuşite ale unor muzicieni tineri, despre care ştiu că au şanse mici de a răzbate pe piaţa muzicală, de a se afirma.
V-aţi comparat, la un moment dat, în timpul unui interviu, cu Shakespeare. Aţi spus că sunteţi un compozitor în sfera muzicii rock asemenea marelui scriitor: vă inventaţi caracterele şi le spuneţi ce să facă...
Ian Anderson: Probabil că nu ar fi trebuit să spun Shakespeare. De fapt, mă refeream la orice scriitor bun de ficţiune. Îmi place să spun poveşti şi să creez scenarii, dar şi „să pictez“ o imagine muzicală sau, de ce nu, să fac un scurt film. Şi nu cred că cineva ar trebui să plătească pentru că relatez, într-un mod egoist, cum mă simt eu sau că dau detalii despre ultima mea relaţie sau pentru că descriu temerile şi emoţiile mele. Nu mă pricep la a vorbi despre mine însumi. Şi atunci inventez personaje.
Muzica dumneavoastră sună în continuare sincer şi original. Care e secretul? Şi cum se face că personajele care prind viaţă pe scenă, graţie muzicii, par atât de reale?
Ian Anderson: Învăţ mereu. Din ceea ce mă înconjoară, dar urmăresc şi ştirile, citesc mult. Pe vremea lui Shakespeare, că tot l-am pomenit, nu existau BBC, CNN şi Sky News. Dar faceţi un mic exerciţiu de imaginaţie: cam cum ar fi fost dacă aceste posturi ar fi existat? Shakespeare nici nu ar fi ştiut de unde şi cu ce să înceapă! Sunt convins că ar fi scris o dramă despre Donald Trump. Desigur, în piesă ar fi existat şi trădări, iar cineva ar fi fost cu siguranţă asasinat.
Jethro Tull este una dintre cele mai conservatoare trupe în istoria rockului, în special când vine vorba de rock progresiv. Foarte rar întâlnim un muzician capabil să-şi reinventeze propria muzică (bunăoară, „Solstice Bells“ - o cu totul altă variantă a piesei a fost înregistrată anul trecut, interpretată doar de dumneavoastră şi de o mică orchestră). Cum se face că muzica dumneavoastră evoluează odată cu dumneavoastră?
Ian Anderson: M-aş plictisi repede dacă aş încerca ceva nou. Nu doar în ce priveşte muzica, ci în general. Îmi place să cânt piese vechi pentru că ele fac, practic, parte din mine. Dar am în permanenţă nevoie de idei noi. Nu mă aştept ca alţii să iubească muzica mea, mai ales ţinând cont de faptul că fac aceste lucruri, înainte de toate, pentru mine. La fel cum am făcut mereu. Fără compromisuri.
Privind în urmă, la cei peste 40 de ani de carieră, ce aţi schimba? Atât în ceea ce priveşte muzica pe care aţi compus-o, cât şi textele.
Ian Anderson: Mi-am pus această întrebare în momentul în care am început să adun la un loc toate textele pe care le-am compus, pentru o carte. Mă aşteptam să mă simt uşor jenat de mai multe texte scrise în tinereţe, însă m-am văzut transpus dintr-o dată în trecut. Aşa că am decis că nu aş schimba nimic. Mă rog, aproape nimic. Nu pot, cum ar veni, să-mi dau afară copilul din casă doar pentru că a vărsat vin roşu pe covor.
Despre „Homo Erraticus“. Aţi menţionat că ideea acestui album s-a născut în prima zi a anului 2013. De ce tocmai atunci? Şi, că tot vorbim despre albume, care vă este cel mai apropiat de suflet?
Ian Anderson: De multe ori încep un nou proiect în prima zi a anului, la ora 9.00 fix. În ceea ce priveşte un album favorit... Am mai multe. „Stand Up“, „Aqualung“, „Thick as a Brick“, „Songs from the Wood“ - acestea-mi sunt cele mai dragi din primii 10 ani de carieră. „Stand Up“ este în capul listei şi a fost primul album care conţinea piese originale, dar şi primul înregistrat într-un studio.
Muzicuţă sau flaut?
Ian Anderson: Muzicuţa se murdăreşte repede. Iar eu ţin extrem de mult la igienă. La fel, şi flautul. Îmi curăţ întotdeauna minuţios instrumentele. Pentru că un instrument murdar te poate îmbolnăvi. Lăsând asta la o parte, aş spune că îmi plac ambele la fel de mult.
Păreţi genul lupului singuratic, rar vă vedem în compania altor muzicieni. De ce? De-a lungul celor 40 de ani, stilul Jethro Tull nu a fost alterat, ca să spunem aşa. Acesta să fie motivul?
Ian Anderson: Dar mai cânt cu alţii. Şi în concerte, dar colaborez şi la înregistrarea unor albume cu alţii. Am cântat, de-a lungul vremii, cu Gary Brooker, Jack Bruce, Jon Lord, Peter Frampton, Greg Lake, Eric Burdon, Marc Almond, Hugh Cornwell, Justin Hayward... Chiar, diseară am să mă uit la o cântare din 1968, cu Tony Iommi - unul dintre cele mai vechi concerte Black Sabbath din Londra.
Şi piciorul ridicat? Atâtea legende circulă în jurul acestui lucru... De ce cântaţi la flaut cu piciorul ridicat?
Ian Anderson: Probabil pentru că pantalonii îmi sunt mereu prea lungi :)
Aţi fost de multe ori confundat cu Jon Anderson (Yes)?
Ian Anderson: Nu prea des. Chiar am şi cântat, anul trecut, pe un album al lui Jon. Iar acest lucru chiar că va confuza lumea. Vor crede, probabil, că Jon a învăţat să cânte la flaut.
Care sunt artiştii pe care îi apreciaţi în prezent?
Ian Anderson: Mulţi muzicieni pe care-i ascult cu plăcere fac parte din vechea gardă, cam de o vârstă cu mine - dar în formă de zile mari. Dar sunt şi alţii tineri - şi aici, cel mai bun exemplu ar fi o trupă americană de rock progresiv, Edensong.
Ce preferaţi? Concertele sau înregistrările de studio?
Ian Anderson: Încep repetiţiile şi, pe urmă, intrăm îîn studio pentru un nou album. Cu toate acestea, mai mult îmi place să urc pe scenă, să cânt în concerte. Şi asta aşa a fost mereu. La urma urmei, este partea finală atunci când vorbim despre muzica livrată de un muzician publicului. Şi asta, în cel mai natural mod cu putinţă. Faţă în faţă cu publicul.
Ce urmează?
Ian Anderson: Lansarea noului album în data de 24 martie. Şi multe turnee. Vom cânta în Australia, Noua Zeelandă, în SUA de trei ori anul acesta, dar şi în foarte multe ţări din Europa. La final de an urmează concertele de Crăciun cu care deja i-am obişnuit pe fanii noştri. Pe urmă, anul 2018 va începe cu o nouă lansare. Cred că voi avea o zi liberă, în 5 septembrie. Să merg la pescuit? Sau să joc golf? Probabil că nu am să fac asta...
Jethro Tull urcă pe scena Sălii Palatului în data de 21 februarie, la ora 20.00. Bilete se pot cumpăra pe www.eventim.ro
Se încarcă comentariile...
