Institutul Cultural Român susţine participarea României la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Cultural Român susţine participarea României, care va fi reprezentată de Ilinca Băcilă şi Alex Florea cu piesa „Yodel It!“, la concursul internaţional Eurovision, care va avea loc în perioada 9 - 13 mai, la Kiev, scrie News.ro.

Anunţul a fost făcut pe site-ul instituţiei, unde se arată că Eurovisionul are drept miză aducerea unui plus de vizibilitate talentelor muzicale din România.

Pentru că pe site-ul icr.ro nu sunt oferite mai multe informaţii despre ce presupune susţinerea de către ICR a celor doi artişti români la Kiev, agenţia de presă News.ro a solicitat detalii reprezentanţilor instituţiei.

Câştigătorul Eurovision România 2017 a fost decis exclusiv prin votul telespectatorilor. Ilinca feat. Alex Florea, cu piesa „Yodel It!“, o combinaţie de rock, rap şi yodelling, au fost aleşi de români să ne reprezinte pe scena din Kiev, pe care, în luna mai, se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie Eurovision 2017. 

Cei doi cântăreţi au obţinut 10.377 de voturi, şansa de a reprezenta România la Eurovision 2017, dar şi un cec în valoare de 5.000 de euro. Aceşti bani, după cum a precizat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Kiev, vor fi investiţi în totalitate în producţia show-ului pe care cei doi cântăreţi îl vor prezenta pe scena Eurovision 2017. Mai multe aici

Clasamentul complet al finalei Eurovision România 2017

Aici puteţi asculta şi vedea momentele tuturor celor zece finalişti ai Selecţiei Naţionale.

Eurovision 2017 se desfăşoară sub sloganul „Celebrate diversity“, iar finala va avea loc pe 13 mai 2016 la Kiev. Piesa României va intra în competiţie în cea de-a doua semifinală, pe 11 mai.

Competiţia va fi trasmisă de peste 40 de televiziuni din întreaga lume, printre care şi TVR şi TVR Internaţional. Emisiunile dedicate proiectului Eurovision România vor fi transmise pe cinci continente: Europa, America de Nord, Africa, Australia şi Asia.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume. Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).

Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu. Anul trecut, Ovidiu Anton, câştigătorul Eurovision România, a fost descalificat din cauza datoriilor pe care Televiziunea Română le avea la EBU, organziatorul competiţiei muzicale. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite