Alexandru Bubliţchi, violonist: „L-am cunoscut pe Leonard Cohen ca star internaţional, ca şeful meu şi ca prieten“
0
Violonistul Alexandru Bubliţchi a fost unul dintre instrumentiştii preferaţi ai lui Leonard Cohen. Dincolo de scenă, cei doi au fost prieteni, iar artistul moldovean povesteşte cu nostalgie despre serile în care Cohen îi împărtăşea din poveştile de viaţă, dar şi multe glume.
Considerat unul dintre cei mai talentaţi violonişti contemporani, Alexandru Bubliţchi (41 de ani) a făcut parte din orchestra marelui Leonard Cohen în turneul mondial pe care acesta l-a susţinut în 2012 – era pentru prima oară, din 1979, când în bandul marelui artist era şi un violonist.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Bubliţchi povesteşte despre Leonard Cohen omul şi artistul, deopotrivă, dar mai ales despre onoarea ca acesta să îi fie şef şi prieten.
Artistul moldovean rememorează, cu admiraţie şi cu nostalgie, cum se crea chimia între Cohen şi orchestră: „Faptul că noi eram flexibili şi reacţionam imediat la orice schimbare îi dădea liniştea, siguranţa şi confortul necesare de a exprima şi proiecta arta lui de pe scenă“.
De asemenea, violonistul povesteşte cum pasiunea pentru muzică este o moştenire de familie, dar şi despre colaborările sale cu mari orchestre europene şi cu artişti de marcă precum José Carreras.
„Weekend Adevărul“: Javier Mas, unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii, v-a remarcat şi v-a propus să colaboraţi la un proiect-tribut adus lui Leonard Cohen. I-aţi spus atunci sincer că nu îl ştiţi pe Leonard Cohen. Care a fost replica lui Javier Mas şi cât de mult a contat pentru cariera dumneavoastră faptul că acesta v-a remarcat talentul deosebit?
Alexandru Bubliţchi: Eu sunt foarte fericit că Javier Mas a apărut în viaţa mea. Este un chitarist excepţional şi un bun prieten, de la care am învăţat mult în plan muzical. El mi-a propus să colaborez într-un proiect de Tribut lui Leonard Cohen – „Acordes Con Leonard Cohen“, el fiind directorul muzical al grupului. Când i-am spus că nu ştiu cine este Leonard Cohen, nu a fost foarte surprins. Eu eram un băiat de 25 de ani, născut în Uniunea Sovietică, nu era prea straniu faptul că nu-l ştiam pe Leonard Cohen. În proiectul-tribut au participat 14 cântăreţi, care au cântat melodiile marelui artist în limba spaniolă, cu aranjamente muzicale mediteraneene. Concertul a fost filmat, după care a fost scos la vânzare în format CD şi DVD. Leonard Cohen, vizionând concertul, l-a sunat pe Javier şi l-a întrebat: „Cine este băiatul la vioară?“. Javier i-a spus că sunt un violonist din Chişinău şi, printre altele, cânt cu fiul său, Mario Mas. Atunci, Leonard l-a rugat să mă întrebe dacă vreau să-l întâlnesc. Aşa a început totul.
Cât de mult a contat pasiunea dumneavoastră pentru jazz în această colaborare?
Leonard putea să schimbe tonalitatea cântecului în orice moment: cu un semiton, un ton ori mai multe, în sus ori în jos, depinzând de cum se simţea în ziua respectivă. În orice moment putea să schimbe un solo de chitară pe solo de vioară ori de pian şi invers. El valora mult capacitatea noastră de a ne adapta în orice moment la circumstanţa respectivă. Faptul că noi eram flexibili şi reacţionam imediat la orice schimbare îi dădea liniştea, siguranţa şi confortul necesare de a exprima şi proiecta arta lui de pe scenă.
„See you down the road, bro“
- Care a fost prima impresie pe care v-aţi făcut-o despre Leonard Cohen înainte să îl cunoaşteţi şi cum s-a schimbat ulterior impresia după ce l-aţi întâlnit?
Prima impresie a fost simplă: un bărbat în vârstă, cu o voce profundă. La început, cântecele lui îmi păreau melancolice, uneori depresive. Leonard mi-a spus odată, ca o reţetă a succesului: „De zeci de ani, eu vând depresie la un preţ foarte bun“. Avea un simţ al umorului foarte ascuţit. Eu l-am cunoscut în câteva etape: ca star internaţional, în calitate de şef, dar, mai ales, am avut onoarea să îl cunosc în postura de prieten. Impresia mea despre el îşi schimba forma cu fiecare etapă, mereu spre bine.
- Care este amintirea legată de Cohen care v-a rămas cel mai aproape de suflet?
Amintiri speciale sunt mai multe. Probabil cele mai speciale sunt legate nu de momentele de lucru, ci de relaxare. Îmi aduc aminte cu drag de zborul la Los Angeles, după un turneu, când trebuia să înregistrăm câteva melodii pentru albumul „Popular Problems“. Nopţile la el în grădină, doar noi doi, cu un cocktail Margarita pregătit de el, extraordinar de bun. El mi se adresa cu „bro“ (n.r. – prescurtarea englezescului „brother“, frate) şi stăteam la poveşti câteva ore. Povestea tot timpul anecdote hazlii din viaţa lui şi eu ascultam cu gura căscată şi amândoi râdeam cu poftă. Eu mă simţeam liber să-i pun tot felul de întrebări la care el răspundea foarte natural.
- Cum a decurs prima întâlnire cu Leonard Cohen? Dar ultima?
Prima întâlnire a fost la teatrul din Gijon, în anul 2011, după concertul pe care l-am cântat cu ocazia premiului „Principe de Asturias de las letras“ care i-a fost înmânat lui Leonard Cohen. El a venit la noi, muzicienii, pe scenă, s-a apropiat de mine, mi-a dat mâna şi mi-a spus cu vocea lui profundă: „Beautiful playing, Alex, beautiful playing“. Niciun moment nu m-a privit în ochi, de parcă îi era ruşine pentru faptul că nu a fost posibil să plec cu el în turneul din anii precedenţi. Ultima întâlnire a fost în Los Angeles. El m-a invitat la cină, la restaurant, să mâncăm stridii. După asta, am mers la el acasă, am stat vreo 30 de minute la poveşti şi ne-am luat rămas bun. „See you down the road, bro“ (n.r. – „Ne vedem curând, frate“) au fost cuvintele lui.
Simbioza perfectă om-artist
- Cum era omul Leonard Cohen comparativ cu artistul Leonard Cohen?
Omul Leonard Cohen era modest, apropiat, sincer, natural, atent, foarte generos, hazliu, spunea bancuri evreieşti (n.r. – era de confesiune iudaică) şi îi plăcea simplitatea. Artistul Leonard Cohen emana o energie extraordinară! Era foarte profesionist, meticulos, exigent, atent la detalii, cu capacităţi extraumane, avea o memorie fenomenală – patru ore de show fără teleprompter, la 80 de ani. Nu se ruşina să ceară părerea orchestrei în unele momente ale lucrului şi aplica multe dintre ideile pe care i le sugeram. Ne trata cu multă stimă şi cu respect.
- Care a fost cel mai deosebit compliment pe care vi l-a făcut marele artist?
În timpul turneului prin Europa, în hotel, m-a invitat să luăm cina. Eram noi doi şi asistentul lui personal. Şi, într-un moment, îmi spune: „Ştii, eu, în sfârşit, după mulţi ani, sunt foarte fericit cu bandul pe care îl am în spate. Sună foarte bine şi, în mare parte, asta este mulţumită ţie“. Eu, cu ochii căscaţi, i-am spus: „Leonard, tu ai strâns din toată lumea profesionişti de talie internaţională, muzicieni de excepţie cu care eu sunt enorm de fericit să lucrez“. Răspunsul lui m-a lăsat amuţit, fără cuvinte: „Da, ei sunt extraordinari! Dar din momentul în care ai venit tu, cu nivel academic, ei s-au străduit să ajungă la acel nivel pe care l-ai adus tu“.
Cohen, pe ritm de flamenco
- Aţi discutat cu Leonard Cohen despre Republica Moldova şi despre România?
Sincer, dacă am discutat a fost puţin. El m-a întrebat lucruri generale: cum era situaţia în Republica Moldova, de părinţii mei, şi am mai vorbit despre comunitatea evreiască de acolo.
- Aţi fost implicat într-un Tribut special adus artistului, „FlamenCohen“ – flamenco şi Leonard Cohen. Cum aţi descrie acest mix muzical special?
Cântecele lui Leonard Cohen au fost interpretate, adaptate de mulţi artişti, în diferite stiluri. Leonard asculta cu plăcere flamenco. Artişti şi formaţii precum Enrique Morente, Son de la frontera şi Duquende au fuzionat flamenco cu muzica lui Cohen de mulţi ani. În cazul proiectului „FlamenCohen“, mixul este foarte special, interesant şi curios. Grupul e format din oameni tineri şi talentaţi cu care este o plăcere să colaborez.
- Dacă ar trebui să îl descrieţi pe Leonard Cohen într-o frază, care ar fi aceea?
Este un lucru imposibil. Leonard Cohen nu încape într-o frază.
„Lipsa de perspective din ţara natală m-a făcut să mă mut în Barcelona“
- Primii paşi în lumea muzicii i-aţi făcut la vârsta de 6 ani, cu prima dumneavoastră profesoară de vioară, Ala Guseva. De ce vioară?
Aş putea răspunde în felul următor, aşa cum o fac majoritatea instrumentiştilor: „De prima dată când am auzit vioara, am rămas cucerit de sunetul acestui instrument fantastic“. Dar nu a fost aşa. Eu m-am născut în familie de artişti şi din aceasta cauză se poate spune că aveam o profesie stabilită înainte de a mă naşte. Instrumentul a fost ales de părinţii mei. La vârsta de 5-6 ani, copilul nu prea îşi dă seama cât sacrificiu îl aşteaptă cu vioara. Sunt ore de studiu în fiecare zi pentru a putea scoate un sunet decent din instrument. Aici, un rol fundamental îl joacă primul profesor de vioară. Doamna Ala Guseva este, probabil, cea mai bună profesoară de vioară pentru copii pe care eu o cunosc, cu o inteligenţă emoţională şi o capacitate extraordinare de a lucra cu cei mici. Este extrem de important să poţi explica şi arăta corect copilului fiecare pas al procesului, pentru a cimenta un fundament pe care copilul îl va folosi pe întreg parcursul vieţii muzicale. Eu sunt foarte mulţumit şi recunoscător doamnei Ala Guseva pentru orele de studiu petrecute împreună şi pentru sfaturile extraordinar de importante care m-au ajutat foarte mult în ceea ce fac eu în ziua de azi.
- Între 1998 şi 2002 aţi mers în turnee în Germania, Elveţia, Austria, Ungaria, România, Franţa şi Spania, ca membru în diverse orchestre simfonice. Care a fost prima ieşire internaţională ca artist şi ce impresie v-a lăsat?
Prima ieşire internaţională a fost în Germania în 1994, ca membru al ansamblului de muzică şi dansuri populare „Brîuleţ“, la vârsta de 14 ani. Ţin minte că înainte de a pleca, tatăl unui prieten de-ai mei mi-a zis: „Sandu, tu vezi cum trăim noi, «câştigătorii războiului». Acum du-te şi vezi cum trăiesc cei care au pierdut războiul!“. Clar că am fost foarte impresionat. Nivelul şi calitatea de viaţă erau şi sunt, până în prezent, incomparabile.
În orchestra lui José Carreras
- În 2003 aţi început studiile postuniversitare la Escuela Superior de Música de Catalunya din Barcelona, unde v-aţi şi stabilit, în cele din urmă. Ce v-a făcut să vă ataşaţi de Barcelona?
Barcelona este un oraş extraordinar, cu Marea Mediterană în faţă şi munţi în spatele oraşului. Este un oraş cu gastronomie şi cultură, printre altele, faimos şi apreciat la nivel mondial. Artişti de talie mondială vin şi dau concerte în Barcelona, şi cred că, la nivel muzical, este oraşul cel mai important din Spania şi unul dintre cele mai importante din Europa. Dar nu a fost ăsta motivul principal pentru care m-am stabilit în Barcelona, ci lipsa de perspective din ţara natală.
- Din 2005 până în 2008 aţi fost concertmaistru al orchestrei L’Academia del Gran Teatre del Liceu. În cadrul acestui grup au cântat, de-a lungul anilor, artişti de prim rang precum Montserrat Caballé şi José Carreras. I-aţi cunoscut personal?
Pe doamna Montserrat Caballé am văzut-o de câteva ori prin Gran Teatre del Liceu. Ea era la o vârstă avansată şi nu am avut ocazia să cânt cu ea sau să fac cunoştinţă personal. Cu domnul José Carreras m-am întâlnit de câteva ori în proiecte în care am avut onoarea de a-l acompania ca membru de orchestră.
România, poarta către Occident
- Aveţi şi paşaport românesc. Aţi fost vreodată tentat să vă mutaţi în România?
Da, cu mare bucurie pot spune că din 2010 eu am şi paşaport românesc, mulţumită căruia mi s-au deschis porţile la nivel mondial. Îmi pare foarte rău că nu l-am dobândit mai devreme, căci din această cauză mi-a fost imposibil să plec în primul turneu mondial cu Leonard Cohen în 2008-2011, când el s-a întors pe scenă. România este o ţară foarte frumoasă! Cine ştie? Poate, într-o bună zi, mă mut în România.
- Pe când un concert sau un proiect muzical în România?
Îmi doresc să am un eveniment în România, dar când exact, nu ştiu – în timp de pandemie este complicat de planificat viitorul. Industria muzicală este foarte mult afectată din cauza acestei crize.
- Mulţumită tatălui dumneavoastră, aveţi o vioară foarte veche. Care este povestea ei?
Povestea acestei viori speciale este foarte curioasă. Eu cânt la ea de la 18 ani şi sunt îndrăgostit de instrumentul meu. Noi ştiam foarte puţin despre ea – doar că este italiană, veche şi sună bine. În anul 2014 am vizitat un meşter de viori renumit în Los Angeles. După o examinare atentă, mi-a spus că vioara mea „italiană“ este, în realitate, o vioară construită în Germania, undeva între anii 1810-1880, copie după un model italian. Surpriza a fost mare, dar sentimentele mele faţă de instrumentul meu nu s-au schimbat.
CURRICULUM VITAE
A studiat vioara de la 6 ani
Nume: Alexandru Bubliţchi
Data şi locul naşterii: 5 mai 1980, Chişinău
Studiile şi cariera:
A început să studieze vioara la vârsta de 6 ani. În 1992, la doar 12 ani, a câştigat premiul întâi la Concursul Naţional pentru tinerele talente din Republica Moldova.
Este absolvent al Universităţii de Arte din Chişinău, sub îndrumarea profesorului Boris Dubosarsky.
Are studii postuniversitare la Escuela Superior de Música de Catalunya din Barcelona.
Din 2005 până în 2008 a fost Concertmaistru al orchestrei L’Academia del Grand Teatre del Liceu.
Este membru al mai multor grupuri de muzică de cameră, printre orchestrele cu care a avut şi are colaborări numărându-se Orquestra Grand Teatre del Liceu, Orquestra Sinfonica de Castilla y Leon, Orquestra de la Comunitat Valenciana (Palau de les Arts).
Locuieşte în: Barcelona
Vă mai recomandăm şi:
Leonard Cohen şi amintirea a ceea este mai înalt
Adolescentul şi mama sa. Despre un roman al lui Leonard Cohen
Se încarcă comentariile...
