INTERVIU Ottavio Dantone, organist: „Bach a scris muzica perfectă“

Dirijorul, clavecinistul şi organistul Ottavio Dantone a concertat, împreună cu ansamblul Accademia Bizantina, pe 27 septembrie, la Ateneul Român, interpretând trei concerte de Johann Sebastian Bach.

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu

Ottavio Dantone este un muzician–cercetător cu prestanţa unui om de ştiinţă şi spiritul căutător al artistului dornic de exploreze mereu. El consideră că „Bach a scris muzica perfectă, întruchipând polul ideal al veacului al XVIII-lea“.

Prezentaţi-ne, vă rog, un portret al formaţiei dumneavoastră.

Accademia Bizantina s-a născut în 1983 ca o orchestră de cameră „normală”, modernă, fără a avea un profil legat de interpretarea muzicii vechi. Dar am avut norocul să îi întâlnesc pe membrii ei şi mi-au solicitat să lucrez în vederea schimbării structurii ansamblului. Din 1996 am preluat conducerea acestui grup şi am decis să începem să folosim instrumente vechi şi să ne axăm pe valorificarea muzicii vechi printr-un studiu intens, sistematic asupra limbajului specific al acestei muzicii, ceea ce a implicat mulţi ani de muncă, de studiu, de concerte; apoi au venit primele înregistrări. Treptat, am reuşit să ne consolidăm un loc al nostru în panorama interpretativă a acestor muzici folosind instrumente originale.

Originale sau copii?

Când se vorbeşte despre copii ale unor instrumente vechi, este de fapt cazul unor instrumente „originale”, construite după modelul şi în maniera celor vechi şi care sună ca ele, chiar dacă nu au „vârsta” celor din epoca respectivă. Ceea ce este important până la urmă nu se referă la vârsta instrumentelor ci la tehnica, stilul, sunetul şi la crearea acelor condiţii care să permită exprimarea muzicii baroce într-o manieră inteligibilă. Eu spun mereu că importantă nu este recuperarea muzicii în sine, a instrumentelor, ci aducerea ei la studiul de a o face înţeleasă. Succesul muzicii vechi în ultimii 20 de ani s-a datorat felului în care publicul a înţeles-o mult mai bine auzind-o interpretată, nu numai cu instrumentele „corecte”, ci şi cu un limbaj coerent; această muzică i s-a relevat mult mai interesantă decât părea înainte, căci muzica veche are nevoie de înţelegerea unor anumite gesturi, de descifrarea unor anumite coduri pentru a o face înţeleasă. Pentru aşa ceva ne străduim şi noi, iar nivelul deosebit al discografiei actuale şi al concertelor a fost determinant în succesul acestui demers în ultimii ani. 

Este o altă „limbă” vorbită în plan muzical...

Exact. Muzica este scrisă şi fiecare are dreptul de a alege ce va face, dar problema apare când modalitatea de exprimare a ei este eronată dacă nu sunt cunoscute mecanismele, codurile care determină această muzică. Ca atunci când vorbeşti o limbă străină în care – dacă nu o cunoşti cum trebuie – poţi folosi cuvinte sau expresii care să însemne cu totul altceva decât ai vrut să spui. Poţi cânta notele pe care le vezi scrise acolo dar să exprime altceva: te poţi face înţeles sau nu.

În ce măsură „ereditatea” muzicală italiană reprezintă pentru dumneavoastră – ca solist şi conducător al ansamblului – un „suport” pentru tălmăcirea muzicii lui Johann Sebastian Bach?

Ştim cu toţii că Bach a fost autor foarte interesat de stilul muzical italian, aşa cum au fost de altfel toţi compozitorii din afara Italiei – acea ţară spre care toţi doreau să se îndrepte, să treacă pe acolo pentru a studia sau măcar a se familiariza cu stilul ei muzical. Şi Bach a asimilat mult din stilul italian – a şi făcut multe transcripţii după Vivaldi, Albinoni, Marcello... Toate acestea aveau un scop didactic – de fapt mai degrabă auto-didactic, căci el dorea să înţeleagă, să asimileze ceea ce îl interesa foarte mult. Apoi, cu experienţa sa de muzician german, Bach a sintetizat elemente specifice stilului italian cu elemente caracteristice muzicii franceze, a realizat o fuziune a lor şi... a scris muzica perfectă, întruchipând polul ideal al veacului 18, înglobând toate aceste tipologii componistice. In plus, Bach a scris şi muzică în mod evident inspirată de stilul italian, căci în unele concerte pentru clavecin, dar şi cazul unora pentru violină, „se simte” amprenta lui Bach dar se reliefează şi influenţele italiene. 

Importantă până la urmă nu este vârsta instrumentelor ci tehnica, stilul, sunetul şi mai ales exprimarea muzicii baroce într-o manieră inteligibilă.

Colaborarea dumneavoastră cu Viktoria Mullova nu se opreşte doar la repertoriul bachian...

Până în acest moment ne-am concentrat asupra creaţiei lui Bach. A, am mai avut şi concerte cu muzica lui Vivaldi... Ea mi-a propus să realizăm lucrări care să mă implice la fortepiano – se gândea chiar la o serie de Sonate de Beethoven, dar încă mă mai gândesc căci am mult de lucru ca dirijor, ca interpret la clavecin în calitate de conducător al „Accademiei”, apoi în domeniul operei... Trebuie să reflectez, să îmi acord timp pentru aşa ceva. Dar nu exclud în viitor o asemenea idee şi, în general, o deschidere spre alt repertoriu.

Activitatea dumneavoastră interpretativă s-a concretizat în diferite „variante” instrumentale. Există însă un instrument preferat?

Instrumentul pe care îl prefer – la modul absolut – este orga ! M-am „născut” organist, dar nu am putut cânta mereu la orgă deoarece activitatea mea m-a purtat spre multe alte preocupări. Am însă o orgă la care studiez de câte ori pot, şi încerc să susţin de câte ori se poate şi concerte la orgă pentru că aceasta este pasiunea mea. Ultimul disc pe care l-am înregistrat cu Accademia Bizantina cuprinde Sinfonii din Cantatele lui Bach, ceea ce presupune muzică pentru orgă şi orchestră. Dar, preocupările mă solicită în special în calitate de clavecinist, iar clavecinul este un instrument pe care îl îndrăgesc mult dar, când mă întrebaţi care este preferatul, atunci răspunsul meu este: orga.

În turnee aduceaţi clavecinul cu dumneavoastră...

Când eram foarte tânăr, la începutul carierei mele! Pe atunci eram constrâns să-mi port clavecinul după mine şi pentru a studia, dar acum nu mai este nevoie. Acum este mult mai uşor să găseşti instrumente de bună calitate în cadrul turneelor prin Europa. Este normal pentru un clavecinist – ţine de formarea sa ca muzician – să fie capabil să se adapteze diferitelor instrumente, chiar dacă unele au tastele mai late sau mai înguste, dacă necesită o apăsare mai uşoară sau mai multă forţă... Ţine de meseria lui această capacitate de adaptare. Este firesc să fie astfel căci la bază este studiul tehnicii instrumentale corecte, şi aceasta îi permite interpretului să rezolve asemenea aspecte fără probleme speciale atunci când şi instrumentul este în condiţii tehnice adecvate.

Ce înseamnă improvizaţia pentru dumneavoastră: cunoaştere, ştiinţă sau artă ?

Am fost întotdeauna un improvizator căci formarea mea muzicală nu a urmat calea unei instruiri riguroase: am început să cât şi să scriu muzică de unul singur, am urmat cumva un drum similar cu ceea ce se întâmpla în secolul 18, în care totul se lega mult de experienţa acumulată... De aceea poate că îmi place aşa de mult să improvizez şi am avut şi concerte cu o asemenea tematică de improvizaţii. Dar dacă de referim la improvizaţie ca tehnică specifică unei muzici ca cea a lui Bach de exemplu, aici este o problematică de studiu şi nu se poate improviza fără a asimila o mare cantitate de material muzical. Improvizaţia este o libertate care se obţine prin intermediul ştiinţei şi al controlului!