INTERVIU Compozitoarea Sabina Ulubeanu, despre muzica contemporană din Festival: Compoziţia e drumul de la sentiment la materie

0

Duminică, 1 septembrie, de la ora 13.00, Ia Sala Radio, Camerata Regală, dirijată de Constantin Adrian Grigore, are în program lucrări de Sabina Ulubeanu, Eric Tanguy, Nicola Campogrande, David Philip Hefti. Camerata Regala va concerta şi pe 5 septembrie la Bârlad, de la ora 18.00, la Teatrul "Victor Ion Popa", în cadrul concertelor susţinute în ţară în Fesvalul "George Enescu".

Interviu realizat de Maria Capelos

Fascinată din copilărie de sunete, Sabina Ulubeanu a ales drumul mai puţin comod al compoziţiei.  Publicul iubitor de muzică contemporană îi poate asculta compoziţiile într-unul din concertele din Festivalul Internaţional ”George Enescu”. Sabina Ulubeanu ne spune ce înseamnă muzica secolului XXI, crearea ei, şi de ce aceasta ne poate oferi aceleaşi trăiri minunate precum cea a clasicilor  muzicii culte.

Sabina Ulubeanu – #justacomposer  P.a.a. „Hashtagul #, cel des confundat cu semnul diez, reprezintă aici persistenţa idealului în haosul zilnic, este acel semn care permite cuvântului să fie transformat în hiperlink, astfel încât să îl poţi citi în toate apariţiile sale, în contexte cât se poate de diverse, uneori surprinzătoare. Analogia # am făcut-o cu creatorul, care îşi păstrează condiţia de creator în orice context l-ar pune viaţa, în această modernitate ispititoare în care timpul se scurge neîncetat, refugiul său fiind foaia cu portativele goale. Lucrarea se articulează pe o formă de quasi Rondo-sonată de tipul ABACBA, formă care apelează cel mai mult la memorie creând permanent o polifonie de timpuri suprapuse”, spune autoarea.  

Adevărul: Cu ce compoziţie veţi fi în această ediţie a Festivalului George Enescu?

Sabina Ulubeanu: Este vorba de concertul de duminică, 1 septembrie, ora 13.00, la Sala Radio, concertul de debut al seriei Muzica Secolului 21. Cu această ocazie, la invitaţia Orchestrei Camerata Regală şi a dirijorului Constantin Adrian Grigore am scris o lucrare pentru orchestră. Cred că este prima lucrare scrisă special pentru această orchestră. Este o premieră din mai multe puncte de vedere, prima audiţie a piesei şi prima noastră colaborare comună.

Veţi mai avea ceva în Festival?

Nu. Ideea este că sunt foarte mulţi compozitori valoroşi care merită să fie cântaţi şi este cam greu să se cânte mai multe lucrări ale aceluiaşi creator. Această serie a fost introdusă special ca publicul să cunoască toate tendinţele muzicale din ziua de azi şi vin ansambluri renumite din străinătate care cântă compozitori ce lucrează mult, constant, aşa încât fiecare orchestră, fiecare ansamblu îşi prezintă ce are mai bun, ceea ce consideră că este reprezentativ pentru acest moment şi pentru muzica secolului 21.

Imagine indisponibilă

Vorbiţi-ne despre lucrarea ce va fi cântată duminică, 1 septembrie, de la ora 13.00, la Sala Radio.

Este o lucrare cu mai multe subtexte, care se numeşte #justacomposer. Nu este întâmplător acest titlu. În 2015 am fost la un curs de muzică experimentală, foarte interesant, în care mai mulţi artişti muziceni - nu neapărat toţi de formaţie clasică, în general avangardă, dar nu numai - ne-am adunat şi am stat câteva zile într-o pădure din Croaţia. În fiecare zi, împărţiţi în echipe, trebuia să realizăm un performance până la finalul zilei. În acel context, în momentul primelor prezentări, fiecare a spus ce face - majoritatea avea mai multe pălării: compozitor, sound artist, profesor etc. - şi cumva m-am simţit puţin în defensivă şi am spus I'm just a composer! Iar această frază a devenit un fel de leitmotiv şi a generat diverse întrebări. De exemplu, ce înseamnă să fii compozitor în ziua de azi, când toată lumea face de toate. Şi, de fapt, dacă noi nu suntem cumva anacronici, stând singuri cu foaia sau laptop-ul în faţă, care trebuie umplute cu sunete din nimic, ori cât mai este valabil în ziua de azi să faci artă în acest fel. Până la urmă, sigur că este valabil deoarece nicio formă de artă nu-şi va pierde vreodată relevanţa. Nici pictura, nici sculptura nici filmul nu-şi pierd relevanţa numai pentru că se nasc noi forme de artă. Acestea doar vin pur şi simplu în completare şi ne îmbogăţesc viaţa. Dar asta nu înseamnă că a compune o lucrare pentru orchestră te pune cumva într-o stare de creaţie retro sau că nu ai mai fi în pas cu vremurile, nu are nicio legătură. Şi cumva, din punct de vedere muzical, am încercat să translatez acest hashtag. Hashtag-ul  (#) ce face? E un link pe care apeşi şi te duce în mai multe contexte. Acelaşi cuvânt te poate duce la o întâmplare povestită de un copil, o maximă spusă de un filozof.

Acelaşi # te poate purta în universuri foarte diferite. Şi cumva asta am încercat şi eu în această piesă, să împac mai multe universuri pentru că, deşi susţin că a compune nu este anacronic şi suntem în continuare relevanţi şi vom fi mereu, asta nu înseamnă că nu primim toate influenţele a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Şi în muzica nouă există tendinţa de a fuziona mai multe curente, mai multe stiluri şi de a-ţi crea un stil propriu.

Acest # m-a dus şi pe mine în mai multe universuri muzicale, pe care bineînţeles le-am sublimat în felul meu. Nu este neapărat un motiv muzical, cât este un fel de stare care face un switch între universuri şi cumva le leagă, adică există elemente comune ce se dezvoltă pe tot parcursul piesei şi care unesc aceste universuri. Cine o să fie atent o să înţeleagă şi ceva dintr-un cântec Depeche Mode, pe care nu-l dezvălui. Există şi un moment cu un solo de trompetă unde există o melodie formată din mai multe fragmente, care pe mine m-au obsedat de-a lungul timpului, şi pe care le-am folosit puţin şi în alte compoziţii, cumva un fel de autocitat biografic. Mai există un citat ca atare dintr-o lucrare foarte dragă mie, a profesorului meu Tiberiu Olah şi la care citat am ajuns absolut întâmplător în lucrarea mea. Aşa s-a dezvoltat materialul muzical astfel încât aveam nevoie de un anumit tip de acord şi acel tip de acord semăna foarte bine cu acest microcitat. Un acord important şi chiar mi-am amintit că în acea simfonie pe care o citez, Tiberiu Olah citase la rândul lui un fragment din Arnold Schönberg. A fost ca un arc peste timp şi un fel de reamintire pentru că toate influenţele astea, tot ce a fost important pentru mine - copilăria, în care am ascultat Depeche Mode şi adolescenţa în care  am studiat cu Tiberiu Olah şi apoi tot ce am compus şi am făcut - toate se împletesc în această lucrare. Şi deşi are doar vreo 12 minunte, conţine foarte mult din ceea ce sunt. Bineînţeles, am creat-o încercând să simplific în aşa fel încât limbajul muzical să fie coerent, să nu existe hiatusuri şi receptorii să poată integra, dezvolta în interiorul lor toate aceste idei. Care se reiau în diverse forme, în final conturându-se ca rondo.

Cum aţi convinge publicul clasic de muzică cultă să vină să asculte muzica secolului XXI? Ce i-aţi spune?

Le-aş spune, mai ales ca admiratori ai tradiţiei, că trebuie să gândim puţin istoric. Toţi compozitorii pe care îi îndrăgesc - Bach, Mozart etc. - erau cântaţi în epoca lor. În epoca barocă, clasică, romantică timpurie – că după s-au mai schimbat lucrurile – se cânta doar muzică contemporană. Şi acei melomani care iubesc acea muzică nu se pot delimita într-un mod temător sau, aş folosi chiar un cuvânt destul de dur, puţin ipocrit, de contemporaneitate, pentru că nu trăim doar în trecut. Şi dacă nu ar fi existat oameni care să-i aprecieze pe aceşti mari compozitori în acel timp, ei nu ar mai fi existat. Noi avem o concurenţă oarecum neloială cu aceşti mari compozitori, cu care bineînţeles nu ne comparăm, pe care-i considerăm geniali, dar credem că şi în secolul XX există compozitori geniali. Cumva este o mare pierdere pemntru aceşti melomani să nu ştie ce se întâmplă acum! Trebuie doar puţin curaj şi deschidere şi ştiţi cum se spune, pofta vine mâncând!

Dar unui tânăr care nu obişnuişte să asculte muzică clasică ce i-aţi spune pentru a-l convinge să vină să asculte muzica secolului XXI?

Lor pot să le spun că toată muzica pop, rock, tehno sau elecronică îşi are rădăcinile în primul şi-n primul rând în muzica contemporană de avangardă. Muzica electronică a început în anii 40, 50, sau un anumit curent, ce prevede stilul „ industrial” muzica concretă, chiar mai devreme, prin 30, cu Edgar Varese.  Aceştia au fost adevăratii inovatori, cei care au deschis drumurile şi toate trupele pe care ei le admiră nu fac altceva decât să preia idei, fragmente, într-o manieră mult simplificată, chiar simplistă de multe ori si care ajunge foarte repede la public. Dar cu cât ajunge mai repede la public - uneori, nu întotdeauna, există şi excepţii bineînţeles - se şi consumă la fel de repede. Aşa că, venind la concertele de muzică contemporană, orice tânăr care îşi doreşte să asculte şi altceva şi să-şi dea seama ce e cu el poate observa aceste influenţe. Este o chestiune de curaj, din nou, nu trebuie să-i fie frică. În momentul în care ţi-e frică nu-ţi va plăcea. Acest concept de „a înţelege muzica” este puţin elitist şi oamenii se tem, într-adevăr, de elitism pentru că uneori elitismul este prost înţeles. Dar nu e cazul în ceea ce priveşte muzica contemporană şi mai ales în ceea ce priveşte muzica compozitorilor români care sunt extraordinar de expresivi.

Dar mai puţin cunoscuţi…

Aşa este şi e un lucru extraordinar că Festivalul îi promovează. Tinerilor le-aş recomanda chiar Forumul compozitorilor, în care compozitorii îşi prezintă lucrările şi unde explică cum le-au creat. Este foarte interesant pentru orice tânăr preocupat de cultură. Iar intrarea este gratuită. El este interesant deopotrivă pentru public şi pentru anumite categorii de artişti, de exemplu artişti plastici, regizori.

E minunat să vezi ce se întâmplă în interiorul muzicii, cu atât mai mult  cu cât lumea se sperie de ceea ce se petrece în interiorul muzicii şi nu e cazul.

Compozitorii contemporani au asimilat toate tehnicile folosite de compozitorii clasici şi le-au dus mai departe. Bineînţeles că există şi în rândul lor, ca în orice fel de societate, tipuri şi tipuri de creatori şi nu trebuie judecat prea aspru un compozitor care nu are darul de a explica foarte simplu şi apropiat de public ceea ce scrie. Lui îi vine mai uşor să construiască un limbaj tehnic. Eu cred că nu trebuie să ai cunoştinţe avansate în domeniu ca să poţi să simţi, să asimilezi, să discerni şi atunci în mod sigur rămâi cu ceva.

Care dintre compozitorii contemporani sunt preferaţii dumneavoastră?

Dintre cei prezenţi la Festival, ar fi un compozitor italian Francesco Filidei care mi se pare extraordinar timbral, are nişte găselniţe fantastice. Îmi place foarte mult compozitoarea Unsuk Chin, din Coreea, dar care locuieşte în Germania, de o expresivitate nemaipomenită. Mă bucur mult că va fi în festival, n-am ascultat niciodată o lucarare a ei pe viu, nu am avut ocazia, doar imprimări. De la noi este Doina Rotaru, extraordinară, o compozitoare de un lirism foarte puternic, şi ale cărei lucrări te impresionează până la lacrimi.  Aceştia sunt cei trei pe care-i iubesc în mod special, dar altfel, voi merge la toţi la concerte şi mă voi bucura de fiecare clipă.

De ce aţi ales să deveniţi compozitoare?

Întotdeauna am încercat să mă joc cu sunetele, încă de când eram mică. Mi se părea extraordinar să vezi ce se poate întâmpla în final din acestă joacă, decât să studiez doar la pian. Şi în clasa a 10-a, când a trebuit să iau o decizie pentru ce fac mai departe am hotărât să încerc compoziţia. Şi pentru că primele încercări mi-au venit destul de uşor – nu ştiam în ce mă bag! - am prins aripi şi asta am facut mai departe. Sigur că apoi lucrurile se complică şi cu cât ştii mai multe ţi se pare că ştii mai puţine, problemele creaţiei sunt din ce în ce mai complexe, îndoielile mai mari etc. Este un foarte frumos mix de entuziasm şi de bucurie a descoperirii sunetelor cu o stare foarte grea de angoasă şi de sentimentul că nu reuşeşti să redai destul de bine ceea ce simţi. Pentru mine asta este compoziţia, drumul de la sentiment la materie, care e sunetul. Din punctul A în punctul B există un travaliu care care e presărat cu tot felul de stări.

Unde vă mai putem asculta?

Chiar în timpul Festivalului debutează un alt proiect care se numeşte ”5 pentru Vieru”, unde mai mulţi compozitori am scris nişte lucrări solo pornind de la elemente din creaţia lui Anatol Vieru, lucrări ce sunt piese impuse pentru un concurs instrumental de la Tokyo. Seria debutează pe 5 septembrie la Muzeul Peleş, apoi va circula prin ţară şi la Bucureşti. Eu am scris două lucrări pentru marimba, ce vor fi cântate de o interpretă foarte bună, Irina Rădulescu. Apoi, va urma o altă serie de concerte, în cadrul turneului Traversée du Fantasme realizat de flautistul Matei Ioachimescu împreună cu pianista Mara Dobrescu. Ei m-au rugat să le scriu o lucrare pentru flaut şi pian, iar concertul din Bucureşti va fi pe 22 octombrie la Muzeul Cotroceni, cu intrare liberă. Debutul acestei serii de concerte însă va avea loc la Cluj-Napoca pe 20 octombrie, în cadrul prestigiosului festival Toamna Clujeană.

PROGRAM

Duminică, 1 septembrie , ora 13.00       

MUZICA SECOLULUI XXI

camerata regală

Sala Radio

CAMERATA REGALĂ (foto)

CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE – dirijor

Program:

Sabina Ulubeanu –  #justacomposer  P.a.a

Eric Tanguy – Concertul nr. 2 pentru violoncel şi orchestră (2000)

HENRI DEMARQUETTE – violoncel

Nicola Campogrande  – „R”    (2012)

MARTINA FILJAK – pian

David Philip Hefti  – „Changements”

Citiţi si:

Camerata Regală cântă un program din Muzica Secolului XXI, la Sala Radio, pe 1 septembrie

Mai multe - Showbiz

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite