„Un film bun îi face pe oameni să vorbească, să se certe, să dezbată“

0
0

Actorii Halle Berry (46 de ani) şi Tom Hanks (56 de ani) discută, într-un interviu publicat în exclusivitate în România de „Weekend Adevărul“, despre cel mai recent film al lor, „Atlasul norilor“, despre declinul cinematografiei şi despre planurile lor.

Interviul de mai jos a fost furnizat de RO IMAGE 2000 şi tradus de Mihai Mincan

Reporter: Cu atâtea roluri în acelaşi timp, cum aţi reuşit să vă pregătiţi?
Tom Hanks: Amândurora ne-a plăcut procesul de „construcţie“ a personajului. Cred că am avut cel puţin două teste complete de machiaj pentru fiecare personaj, la un moment dat. Şi stăteam pe scaunul de la machiaj câte 8-9 ore, observând cum ar trebui să arate personajul. Iar acest proces de „aşezare a straturilor personajului“ a devenit unul foarte puternic şi tactil, pentru că deja la momentul la care terminaseră cu machiatul aveam un raport fizic foarte puternic cu personajul. Jucam în fiecare zi alt personaj şi ştiam ce va urma!

Făceaţi glume pe seama voastră? Nu a fost amuzant să vă vedeţi cu tot machiajul acela pe voi?
Halle Berry: Cred că da... nu a fost doar amuzant. Eu eram pur şi simplu uimită. Aveam discuţii întregi cu o persoană şi nu-mi dădeam seama decât foarte târziu că era de fapt Hugh Grant, pentru că toţi arătam atât de transformaţi. Şi asta a fost partea amuzantă.

PROBLEME CU FINANŢAREA

Aţi citit cartea înainte de a vă implica în acest proiect?
TH: Nu. Am citit mai întâi scenariul. Am avut cartea şi am încercat să o citesc înainte, dar n-am putut să „răzbat“ până la primul jurnal al lui Adam Ewing. Mi-am zis că nu am puterea să citesc 300 de pagini cu tipul ăsta scriind în limbaj arhaic. Apoi, după ce am citit scenariul, m-am întors la carte şi mi-am dat seama că, dacă aş fi continuat încă 7 pagini, s-ar fi transformat în ceva la fel de uşor şi de plăcut de citit ca „Pe aripile vântului“ sau „Pasărea Spin“.

Acest proiect s-a lansat destul de greu, fiind primul blockbuster german, cu finanţare independentă. Cred că pentru voi a fost ceva neobişnuit, pentru că, de fiecare dată când vă apare numele într-un proiect, acesta obţine finanţare imediată. Cum a fost pentru voi să fiţi parte în acest proces? Obţinuse deja finanţare când v-aţi alăturat echipei?
TH: Nu, nu..
HB: Era în lucru...
TH: Ne-am văzut la emisiunea lui Oprah, în Chicago, iar eu eram deja implicat în proiect de un an şi jumătate, aşteptând ca producătorii să obţină vreo 20 de milioane, din China. Ne gândeam că ar putea fi distractiv dacă ar ieşi proiectul, aşa că sunam periodic, iar ei îmi tot spuneau să aştept, că e aproape gata... E un întreg joc al aşteptării şi e foarte dificil ca tot acest pachet al finanţării să ajungă la o formă finală. E un proces dificil şi îndelungat.

Cum a fost lucrul cu trei regizori? Nu eraţi obişnuiţi cu aşa ceva. Pe cine ascultaţi? Cine regiza ce? Cine avea ultimul cuvânt?
HB: Spre surprinderea mea, mi-a fost destul de uşor. Pentru că viziunea lor era foarte unitară, poate şi pentru că lucraseră şi vorbiseră despre acest proiect timp de doi ani. Fiecare avea stilul lui de a regiza, dar viziunea de ansamblu a proiectului era bine sudată. Când mergeam de pe un platou de filmare pe altul nu mă simţeam de parcă aş merge în alt univers. Deşi personajele erau extrem de diferite, regizorii aveau aceeaşi viziune, aşa că nu a fost derutant. Toţi ne simţeam foarte bine.
TH: Tu cred că ai lucrat cu ambele echipe la fel de intens, pentru că erai Luisa Rey cu Tom şi Meronym cu Andy şi Lana. Eu am avut doar câteva zile de filmare cu Tom, nu cred că am lucrat mai mult de o săptămână cu echipa lui Tom Twyker. Iar Andy şi Lana... Am mai lucrat cu fraţii Cohen şi am găsit experienţa ca fiind similară. Nu numai că îşi termină fraza unul altuia, dar spun acelaşi lucru. Uneori Andy spunea ceva, iar Lana spunea altceva, dar amândoi erau acolo, spunând acelaşi lucru şi făcând ca lucrurile să fie foarte clare pentru mine.

Şi cum treceaţi de la un personaj la altul?
HB: În câteva zile, alteori săptămâni. Astăzi eram aici fiind Meronym pentru o zi, apoi mergeam şi lucram la Luisa Rey pentru o săptămână. Deci era altceva... A fost un du-te vino constant.

V-a fost greu?
TH: Mie mi s-a părut fabulos.
HB: Da.

„FIZIC, A FOST ISTOVITOR“

Cum vă raportaţi la poveste şi la mesajele pe care le transmite?
TH: Păi, frumuseţea întregii poveşti era în mintea lui Tom, Andy şi Lana. Ei au înţeles legăturile dintre toate nivelurile poveştii în moduri surprinzătoare. Nu poţi comenta asupra adevăratei filosofii din spatele filmului. Dar, de fiecare dată se ajungea la un punct în care personajul tău întruchipa întregul sens al filmului.

Vorbind despre filosofia filmului, vă amintiţi momentele cele mai fericite, când aţi fost copii, adolescenţi, şi de acum?
HB: În fiecare an din viaţa mea am momente fericire, de urcuş şi coborâş. Asta este natura vieţii. Nu pot să aleg momentul în care am fost fericită cel mai tare. Nu cred că l-am avut până acum. Nu. Au fost suişuri şi coborâşuri în fiecare perioadă din viaţa mea, apoi zile mediocre de viaţă.
TH: Eu nu privesc în trecut. Merg către final. Dar, ca să intru în detalii, am o soţie frumoasă, patru copii, nepoţi, vorbesc cu voi, Halle Berry e la stânga mea, ce e rău în asta?

Că tot veni vorba despre activităţi fizice. Nu mai ai 25 de ani. Cât de obositor a fost pentru tine?
TH: Nu mai am, am 56. Iar ea a avut un picior rupt mare parte din timp.
HB: Am avut un picior rupt...
TH: Fizic, a fost istovitor. A fost dur. Am fost amândoi răciţi. Ea a fost chiar mai bolnavă decât mine.
HB: Se poate auzi în vocea mea.
TH: Ne luam amândoi medicamentele şi ne chinuiam să trecem de fiecare zi. Eu am avut o zi liberă, dar ea a trebuit să meargă să filmeze o scenă cu evadarea dintr-un Volkswagen sub apă în ziua aia. A fost foarte greu din punct de vedere fizic, dar Tom, Andy şi Lana erau acolo, tot timpul îngrijoraţi şi preocupaţi să ne simţim bine.
HB: Mi-am rupt piciorul la filmare şi mă gândeam că mă vor scoate din film. Dar au venit la mine în cameră. Iar eu nu mă gândeam decât că mă dau afară. O să-mi zică: „Ştii că te iubim, dar trebuie să pleci“. În schimb, ei
mi-au spus că sunt alături de mine şi că vom găsi un mod să rezolvăm problema. Nu mi-a venit să cred pur şi simplu...
TH: Erai deja în film, puştoaico..
HB: Ce, de două zile? Mă puteau zbura imediat... A fost camaraderie din partea tuturor. Când s-a întâmplat asta, Tom mi-a trimis un cadou, iar când m-am întors la filmări s-au bucurat să mă vadă... Eram toţi acolo, ajutându-ne unii pe alţii. Unul dintre actori a suferit un atac de cord...
TH: Doamne, da... Am reprogramat. Asta a fost tot. ;

ÎNTÂLNIREA CU SOLJENIŢÎN

În film apare un citat al lui Aleksandr Soljeniţîn. Îi cunoşteaţi opera dinainte?
TH: Da, este un citat în film despre cum suntem toţi legaţi unul de altul. Personajul spune la un moment dat că, scuză-mă că nu-mi amintesc citatul exact, indiferent de modul în care reacţionăm la cruzime, trebuie să o facem cu bunătate, pentru că astfel dăm naştere viitorului nostru. Şi reverberează timp de mii de ani în trecut. Soljeniţîn este un tip dens, greu de înţeles, dar acel adevăr atât de simplu, că suntem toţi conectaţi într-un fel sau altul, nu este un lucru obişnuit într-un film, nu-i aşa?

Soljeniţîn vă era cunoscut? Ştiaţi despre el şi povestea lui?
HB:
Într-o oarecare măsură, desigur, ca parte din procesul de învăţare, ca artist faci cunoştinţă cu aceste concepte măreţe. Aşa că pentru mine a fost foarte educativ. Asta este una dintre recompensele pe care le am de la un film. Uneori este lucrul cu actori mari, ca Tom Hanks, dar de cele mai multe ori cresc ca om, şi ăsta e un lucru foarte important.

Credeţi că un astfel de mesaj, că suntem toţi conectaţi într-un fel sau altul, este relevant? Mai ales în zilele noastre?
TH: Da... Cred că da. Dar nu poate fi considerat o axiomă. Trebuie să fie doar o elucidare a realităţii. Nu cred că „Atlasul norilor“ este un film care te loveşte în cap cu afirmaţiile filosofice. Cred că mai degrabă îţi intră în creier şi te loveşte în inimă cu toată puterea poveştii şi a personajelor care trec prin ea.

Vă place faptul că filmul a atras aplauze la scenă deschisă pe de o parte, şi pe de altă parte au fost oameni cărora nu le-a plăcut?
TH: Cred că e grozav. Da. Ar trebui să existe o parte în care să fie oameni care să spună: „Nu cred că am înţeles“.
HB: Asta e frumuseţea care creează dialogurile. Cred că e minunat dacă pot să fac parte dintr-un film sau o operă de artă care să nască dialoguri, să-i facă pe oameni să vorbească, chiar să se certe, să dezbată. Cred că asta înseamnă să ai o contribuţie cu adevărat.
TH: Eu, ca şi consumator obişnuit, când merg la film, mă plictisesc de obicei foarte repede. Pentru că mă prind, şi-mi vine să strig asta către ecran. Şi chiar vreau să primesc mai mult. Fără îndoială, acesta este un film dens. Şi fără îndoială asta e un lucru frumos.

Aţi petrecut câteva săptămâni de filmare în Germania. Cum a fost?
TH: Oh, ador Germania. Între Berlin şi Dresda... Dresda e un oraş fantastic! În fiecare zi liberă colindam pe străzi... era atât de multă istorie de văzut... Iar Berlinul este unul dintre oraşele magice din lume.

Puteai să faci asta? Să mergi pe străzi şi să nu te observe nimeni?
HB: Nu, nu...
TH: Da, da... Mai făceam cu mâna din când în când şi mai salutam...

Cât de des citiţi scenarii bune? Sunt scrise pentru voi? Nu neapărat filme mari care ar dura o veşnicie să fie făcute. Dar mai sunt poveşti bune?
HB: N-am mai găsit de mult o poveste bună. De ce? Bună întrebare, asta mă întreb şi eu mereu. Fie sunt proiecte pe care am senzaţia că le-am mai văzut sau le-am mai făcut şi în care oamenii m-au mai văzut. Dacă am făcut un rol în care oamenii au crezut că sunt bună, şi acolo eram o drogată, primesc 10 scenarii să joc o drogată. Nu vreau să fac asta. De ce aş face-o? Vreau să cresc în continuare şi să mă provoc cât mai mult... Dacă mă dezbrac într-un film, păi... s-o dezbrăcăm... e grozav, să-i vedem corpul! Aşa că mi-e foarte greu să găsesc personaje cu care să relaţionez, care să-mi ofere şansa să învăţ ceva şi să cresc.

E la fel şi pentru tine, Tom?
TH: Da, e acelaşi lucru, nu prea multe oportunităţi. Şi, sincer, dacă scrii orice cu un zombie, ai mai multe şanse să fie un film care se face. Ăsta e un tip care are probleme cu familia lui şi bla, bla bla, iar la sfârşit totul se termină cu bine. Ar putea să fie un zombie? Pentru că, dacă e, facem filmul pentru tine.

Deci ai face mai degrabă televiziune?
TH: Cât de creativi sunt în televiziune... e chiar o revoluţie ce se întâmplă în domeniu. ;

De vinerea viitoare, şi în România
„Atlasul norilor“, unul din cele mai aşteptate filme ale finalului lui 2012, este rezultatul muncii de echipă a cineaştilor Lana Wachowski, Andy Wachowski (autorii celebrului „Matrix“) şi Tom Tykwer. Potrivit sinopsisului, filmul „explorează impactul consecinţelor pe care le au asupra oamenilor acţiunile lor, de-a lungul trecutului, prezentului şi viitorului“. Din distribuţia producţiei fac parte actori celebri, într-o listă cu adevărat spectaculoasă: Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, Susan Sarandon, Hugo Weaving, Jim Sturgess sau Ben Whishaw. Premiera în România va avea loc pe 23 noiembrie 2012.

Mai multe - Filme

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite