FOTO VIDEO Johnny Depp reînvie „Legenda călăreţului singuratic“
0
Studiourile Disney şi producătorul Jerry Bruckheimer au făcut tone de bani cu seria „Piraţii din Caraibe”, aşa că aveau de unde să aloce un buget de 225 milioane dolari pentru fantezia western „Lone Ranger - Legenda călăreţului singuratic”, care are astăzi premiera în România şi care deschide o nouă franciză cinematografică.
De ziua Statelor Unite ale Americii, două instituţii americane - Walt Disney Company şi Jerry Bruckheimer Films - au programat premiera pentru blockbusterul "Lone Ranger - Legenda Călăreţului singuratic", o poveste tipic americană despre un justiţiar al epocii în care se construia nu numai o cale ferată, ci statul modern.
Regizorul Gore Verbinski, care a imprimat stilul primelor trei filme din franciza “Piraţilor din Caraibe”, a avut mână liberă să facă “Lone Ranger” aşa cum vrea el, mai ales că poate să deschidă o nouă franciză cu această poveste americană din Vestul sălbatic al secolului al XIX-lea.
Johnny Depp a păstrat stilul piratului Capitan Sparrow, adaptat la stilul western. Una dintre replicile lui din film este “Niciodată să nu dai jos masca!”, ceea ce i se potriveşte şi lui, ca actor. Proiectul acesta nou a trezit repede interesul echipei Bruckheimer-Verbinski-Depp, care căutau o idee nouă şi personaje ofertante pentru o fantezie comică cu acţiune.
Povestea este destul de veche, resuscitată acum pentru că are potenţial. Lone Ranger a apărut ca personaj de teatru radiofonic prin anii ’30, în timpul Marii Recesiuni, când oamenii aveau nevoie de eroi. A avut mare succes şi i s-a creat un personaj de susţinere, indianul Tonto. Justiţiarul Lone Ranger a devenit apoi erou de serial de televiziune, în anii ’50. De altfel, numele Tonto a fost preluat de mulţi clovni de circ.
Filmul de acum aduce o imagine modernă a lui Lone Ranger, împomponată cu tot ce oferă evoluţia tehnicilor cinematografice, iar când ai mulţi bani, cumperi tot ce e mai bun. Gore Verbinski e ca un copil pofticios în faţa unei farfurii cu prăjituri. El mănâncă tot, iar noi avem senzaţia de saţietate.
Lone Ranger, justiţiarul Vestului sălbatic
Povestea începe în anul 1869, când procurorul John Reid (Armie Hammer) se află în trenul care duce, spre tribunalul din Texasul natal, un criminal capturat cu greu, Butch Cavendish (William Fichtner). Criminalul are o buză tăiată, ca personajul lui Josh Brolin din “True Grit - Adevăratul curaj” al fraţilor Coen.
În vagonul unde Butch e legat cu lanţuri şi păzit, se află şi un indian comanche (Johnny Depp), apărut nu se ştie cum şi de ce, care are pe faţă culorile războinicului. John Reid este un tânăr înalt, frumuşel, cam naiv şi cu credinţă în puterea justiţiei. Este atât de încrezător în puterea legii, că nici nu are armă.
Trenul e atacat de banda lui Butch şi criminalul scapă, cu toate eforturile disperate ale procurorului Reid şi ale indianului Tonto, care se trezesc împreună în această luptă.
Trenul devastat, plin cu misionare care cântă imnuri religioase, ajunge în gara unde aşteptau şeriful Dan Reid (James Badge Dale), fratele lui John, şi autorităţile locale. Procurorul John plecase în urmă cu nouă ani din orăşelul texan şi îşi părăsise iubita Rebecca (Ruth Wilson), care se măritase cu fratele Dan şi-i făcuse un băiat. Pe lângă Rebecca se învârtea un grangure local, Latham Cole (Tom Wilkinson), care administra construcţia celei mai mari căi ferate din Vest.
După aceste precizări despre personajele implicate, trebuie să continuăm cu mersul acţiunii. Şeriful Dan adună potera şi pleacă să-l prindă, din nou, pe criminalul Butch. Îl ia cu el şi pe procurorul John, ca să nu-l lase cu nevasta şi să reînnoade vechea poveste romantică. Ajunşi într-o strâmtoare din munţi, urmăritorii sunt atacaţi şi îşi dau seama că e o ambuscadă. Toţi sunt împuşcaţi, iar şeriful Dan e omorât de Butch însuşi, care nu este numai un criminal periculos, ci şi un spirit malefic.
La locul faptei ajunge indianul Tonto, care vrea să-i îngroape pe cei opt membri ai poterei. Pe când se pregătea să astupe gropile, apare un cal alb, care nu se desprinde de trupul procurorului John, care se şi trezeşte. Tonto îşi dă seama că John Reid este, de fapt, întruparea unui spirit justiţiar, Lone Ranger, care nu poate fi omorât şi după care a venit calul alb. Dintr-o vestă de piele, găurită de două gloanţe, Tonto îi face o mască lui John, pentru a nu fi recunoscut de către cei care îl credeau mort. Lone Ranger şi Tonto au un scop comun - să-l prindă pe criminalul malefic Butch Cavendish şi să facă dreptate, fiecare din alte motive.
Am făcut un rezumat al întâmplărilor din primele minute ale filmului, care are doua ore şi jumătate. Ca să povestesc toată istoria aş avea nevoie de o zi.
Punerea în temă e necesară, pentru că este începutul unei noi francize, care nu se ştie câte filme va avea. Cum “Piraţii din Caraibe” sunt pe culmea succesului, şi vom avea episodul 5 în iulie 2015, Studiourile Disney şi Jerrry Bruckheimer s-au gândit să-şi păstreze publicul cu o altă poveste.
Muzeul lui Gore Verbinski
Regizorul Gore Verbinski, care are un Oscar pentru desenul de lung-metraj “Rango” din 2011, tot cu Johnny Depp, s-a jucat cu această poveste.
Filmul este un mix de teme şi motive luate din producţii clasice sau mai moderne ale cinematografiei americane. De altfel, pretextul intrării în poveste este vizita unui puşti costumat în cowboy la Muzeul Vestului sălbatic din San Francisco, prin anul 1933, când a început serialul radiofonic. Cam la fel s-a simţit şi Verbinski când a transformat filmul într-o istorie personală.
Băiatul are o mască, la fel ca aceea a lui Lone Ranger, sau ca a lui Zorro, aş zice eu. Printre urşi împăiaţi şi poze vechi, băiatul găseşte o vitrină cu un indian bătrân, Tonto, care se însufleţeşte la vederea micului cowboy şi începe să povestească.
Din muzeul cinematografiei western, Verbinski a preluat câte ceva pentru fiecare categorie de spectatori. Ambuscada în care cade potera şerifului Dan este filmată în Monument Valley, unde există o stâncă denumită John Ford Point, pentru că era locul preferat de filmare al regizorului pentru “The Searchers - Căutătorii” din 1956, cu John Wayne.
Mare parte din acţiunea filmului “Legenda Călăreţului singuratic” se petrece în trenuri, sursa de inspiraţie fiind “Wild Wild West”, din 1999, regizat de Barry Sonnenfeld, cu Will Smith şi Kevin Kline. În acel film aveam şi personajul malefic, interpretat de Kenneth Branagh, care îşi suplinea handicapul fizic cu tot felul de arme sofisticate. Găselniţa e preluată de Gore Verbinski pentru rolul jucat de Helena Bonham Carter, patroana de bordel cu un periculos picior de fildeş.
Relaţia dintre cei doi eroi, Lone Ranger şi Tonto, seamănă şi cu alt cuplu de western comic, Owen Wilson şi Jackie Chan din “Shanghai Noon”din 2000 şi “Shanghai Knights” din 2003.
Calul alb al lui Lone Ranger se cabrează ca şi calul lui Tom Mix, celebrul cowboy din filmele mute.
Tot din filmele mute sunt preluate secvenţele în stil Buster Keaton, idolul actoricesc al lui Johnny Depp. Buster Keaton este celebru drept cel mai serios comic. Nu zâmbea niciodată.
Măştile lui Johnny Depp
În toate aceste cupluri de războinici ai Vestului sălbatic avem o relaţie dinamică, sursă de situaţii şi replici comice. Lone Ranger şi Tonto sunt din categoria Don Quijote - Sancho Panza. Unul e înalt, pe cal alb şi se luptă cu criminalii fără să aibă armă, celălalt e mic, intelligent, cu replică sarcastică şi mai pragmatic.
În filmul lui Verbisnki, Lone Ranger este Armie Hammer (“J.Edgar”, “Oglinda, Oglinjoara”), un tânăr de 1,96 metri, cu o faţă de copil nevinovat, gen Brendan Fraser, cu care şi seamănă. Masca personajului îi dă o alură misterioasă, îl face mai credibil ca justiţiar, pentru că, dacă îşi dă jos masca, nu-l crezi în stare să omoare nicio muscă.
Indianul Tonto este Johhny Depp, 1,78 m, care fie stă împietrit, fie se mişcă cu agilitate. Are faţa vopsită, are misterul tradiţional indian, dar replici acide şi pline de umor.
Ştim că lui Johnny Depp îi plac măştile. Chiar dacă este considerat unul dintre cei mai frumoşi oameni din lume, Johnny este atras de rolurile care îi oferă un travesti. De la “Edward Mâini-de-foarfece”, din 1990, regizat de Tim Burton, până la Căpitanul Jack Sparrow, pentru care şi l-a luat de model pe Keith Richards de la trupa Rolling Stone, Depp a avut o mulţime de măşti. Tonto este versiunea western pentru Căpitanul piraţilor.
Partea leului
Johnny Depp îi idolatrizează pe Buster Keaton şi Charlie Chaplin, clasicii comediei mute, iar regizorul Verbinski i-a oferit numeroase pretexte pentru talentul lui actoricesc de a-i imita.
Există o secvenţă antologică în “Benny şi Joon” din 1993, în care Sam - Johnny Depp, iubitul lui Joon, este pe o pajişte şi îi face pe oameni să râdă cu o cascadă de clovnerii à la Chaplin. Chiar şi în “Legenda Călăreţului singuratic” are, la final, o ieşire din scenă cu mersul lui Charlot.
Pe parcursul filmului, când nu are replici isteţe sau caustice, Tonto are multe secvenţe à la Buster Keaton, adică ipostaze comice jucate cu faţă serioasă.
Sigur că filmul are foarte multă acţiune, iar Johnny Depp se descurcă de minune, pentru că “Piraţii din Caraibe” l-au obligat să rămână în formă. Maestru în arta călăriei, Depp a făcut mare parte dintre scenele periculoase. În timpul filmărilor, a căzut de pe cal şi recunoaşte că numai instinctul animalului l-a salvat. Calul a sărit peste el, fără să-l atingă, în faţa echipei de filmare, rămasă încremenită de frică.
Mai mult ca sigur, milioanele de spectatori care s-au dus la fiecare film cu Piraţii din Caraibe vor merge să vadă şi „Legenda Călăreţului singuratic”, care are o poveste ofertantă, acţiune cât cuprinde, peisaje impresionante şi muzică asortată, de la imnuri americane până la uvertura de la „Wilhelm Tell” a lui Rossini. Distribuţia este foarte bună, iar imaginea impecabilă, picturală uneori.
Intuiţia producătorilor a funcţionat aproape întotdeauna. Ba chiar, Jerry Bruckheimer şi-a modificat sigla casei lui de producţie special pentru acest film şi, în locul şoselei care se pierde în zare, a pus o cale ferată. Mai mult ca sigur încasările vor fi pe măsura investiţiei.
Se încarcă comentariile...
